x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Salonic, o invitaţie pentru un city break de iarnă

Salonic, o invitaţie pentru un city break de iarnă

de Mădălina Codreanu    |    30 Ian 2018   •   20:50
Salonic, o invitaţie pentru un city break de iarnă

Chiar dacă vacanța de iarnă a trecut, nu înseamnă că nu ne putem lua câteva zile libere pentru un city break. Cercetătorii spun că o vacanță reuşită, chiar dacă e scurtă, poate stimula creativitatea şi productivitatea. Așa că vă propunem un oraș trecut cu vederea de cei mai mulți dintre noi: Salonic. Vara e doar un loc de tranzit în drum spre plajele atât de apreciate de români, și nu numai. Însă orașul din nordul Greciei merită o vizită de cel puțin două zile. Vă veți îndrăgosti de istoria, arheologia și monumentele pe care le veți întâlni aici, dar și de atmosfera generală a orașului, foarte liniștit în această perioadă a anului. Iar distanța față de România îl transformă într-o destinație foarte accesibilă atât cu mașina, trenul sau avionul.

 

Amprenta otomană - Turnul însângerat

Turnul Alb este pentru Salonic cum e Turnul Eiffel pentru Paris sau Big Ben pentru Londra, un simbol al orașului. Turnul a fost construit ca parte a sistemului de apărare otoman, în zona portului, în locul unei mari fortificații bizantine. Mai târziu a devenit închisoare și loc de execuție - de unde și-a luat și numele de Turnul însângerat. După declararea independenței Greciei, edificiul a fost vopsit în alb, ca simbol al purificării, și a devenit emblema orașului. Cum Olimpul este la doar 80 de km distanţă, din vârful Turnului puteţi vedea vestitul munte, unde legenda spune că au trăit fericite toate zeităţile din Grecia. În prezent, Turnul Alb găzduiește Muzeul de Istorie și Artă al Salonicului.

 

 Centrul oraşului, Piața Aristotel

Centrul orașului are o istorie destul de recentă, de doar 100 de ani, fiind reconstruit de arhitectul francez Ernest Hebrard după ce un incendiu puternic a distrus orașul vechi. Până atunci, sub conducerea otomană, orașul crescuse și se dezvoltase fără un plan concret de urbanizare, cu străzi înguste și fără o piață centrală. Astfel încât, la reconstrucție s-au creat mai multe piețe publice, printre care și Piaţa Alexandru cel Mare, devenită Piața Aristotel. Aici au loc cele mai importante evenimente ale orașului, culturale și politice, tot aici se țin festivaluri, se serbează Crăciunul și Anul Nou. În piață se află și numeroase restaurante și baruri deschise tot timpul anului.

 

Ladadika, zona barurilor şi tavernelor

Reputația proastă pe care a avut-o în trecut zona portului a fost înlocuită cu aceea de cea mai la modă zonă a orașului. Vechile depozite de pe docuri, unde se stocau mărfuri, în special ulei de măsline, au fost înlocuite de baruri, taverne si ouzerii. Astăzi, Ladadika, zona portului, este recunoscută pentru restaurantele gourmet și tradiționale și este populară printre amatorii de fotografii.

 

Colecția Costakis, 1.275 de capodopere

Muzeul de Artă Contemporană se mândrește cu splendida colecție a lui George Costakis - un funcționar diplomatic grec - care include 1.275 de capodopere ale artiștilor avangardiști ruși, din toate curentele artistice din perioada 1890-1930. Costakis, născut în 1913 la Moscova, a lucrat întâi ca șofer al Ambasadei Greciei, apoi a devenit șef al personalului Ambasadei Canadei. Una dintre sarcinile de serviciu era să-i plimbe pe diplomații străini veniți în vizită, pe la magazinele de antichități. Așa a descoperit și a fost impresionat de o pictură a Olgăi Rozanova, s-a decis să ia legătura cu familia acesteia și să cumpere operele ei, făcând acelaşi lucru și cu alți artiști ai vremii. Costakis a colecționat timp de 30 de ani, protejând de distrugere și uitare o parte importantă a artei europene.

 

Muzeul de Arheologie

E unul dintre cele mai frumoase și mai bogate muzee din Grecia, cu o superbă colecție de artefacte neolitice și sculpturi din perioadele veche, clasică și romană. Printre colecțiile permanente se numără “Despre istoria orașelor” care expune materiale dezgropate din așezări din epoca Fierului, de la Muntele Athos până la Muntele Olimp. Au existat o mulțime de case ale unor romani înstăriți, de aceea au fost numeroase obiecte descoperite în aceste situri. Cele mai interesante dintre acestea sunt minunate podele cu mozaic, bijuterii și alte obiecte de decor, dar și obiecte casnice precum vase și farfurii.

 

Piața Modiano, vechea zonă a comerţului

Galeria Modiano reprezintă vechea zonă de shopping a Salonicului. Aflată într-o clădire superbă, cu fațada și acoperișul din sticlă, de-a lungul aleilor sunt amplasate magazinele pe categorii: măcelării, pescării, magazine de condimente, tarabele cu fructe și legume, tavernele și muzicienii de stradă. Piața este un loc ideal de plimbare sau de servire a mesei, tavernele și ouzeriile servesc bucate tradiționale foarte proaspete, apreciate de localnici.

 

Bucătăria locală, atracţie pentru turişti

Salată de cartofi, crochete de brânză feta, calamari umpluți cu brânză și orez sau pește proaspăt la grătar sunt câteva dintre specialitățile servite în tavernele populare din Salonic. Pe micile străduțe din orașul vechi se găsesc și gherete cu gyros (bucăți de carne servite în pită cu cartofi prăjiți și diverse sosuri), souvlaki (frigărui) sau soutzoukakia (chifteluțe). Influența otomană se simte încă în cofetăriile din oraș, unde se găsesc deserturi ca baclava sau kataif, alături de galaktoboureko (cremă de griș cu sirop).

 

Piaţa de haine, pitorescul bazar 

Piața acoperită, construită de sultanul Baiazid al II-lea în secolul al XV-lea, este unul dintre cele mai bine păstrate monumente turcești din Salonic. Specializată în textile și bijuterii, cu magazine mici, afaceri de familie de cele mai multe ori, Bezesteni (în limba turcă, “bez” înseamnă textile) aduce mai mult cu un pitoresc bazar asiatic. Locul merită o scurtă vizită, măcar pentru plăcerea de a negocia prețul obiectelor, la fel ca în piețele turcești.

 

Ano Poli, cartierul de pe deal

Renumit pentru străzile abrupte și neregulate, care în trecut erau ocupate mai multe de către turci, cartierul Ano Poli trebuie vizitat pentru bisericile bizantine și fântânile foarte bine conservate. E o zonă perfectă și pentru plimbări tihnite, departe de centrul orașului. Pe de o parte și de alta a străduțelor se găsesc magazine mici, cu fel de fel de mărunțișuri, cafenele și câteva părculețe. Fiți pregătiți să vă pierdeți măcar o dată, dar astfel veți întâlni grădini minunate, case cochete din lemn și priveliști minunate către mare.

 

Agia Sofia, una dintre emblemele oraşului

Această biserică a sfintei înțelepciuni este una dintre cele mai vechi clădiri din Salonic, păstrată integral de la origini. Construită în secolul al Vlll-lea, o adevărată emblemă pentru centrul oraşului, biserica este ușor de recunoscut datorită asemănării cu sora ei, Agia Sofia, din Istanbul. Edificiul a fost ridicat pe locul băilor romane, în centrul orașului. Interiorul este decorat cu fresce minunate și mozaicuri din era bizantină timpurie, unul dintre acestea reprezentându-l pe Hristos așezat pe un tron-curcubeu, flancat de Fecioara Maria, îngeri și apostoli. În timpul Imperiului Otoman, această biserică, ca multe altele, a devenit moschee, dar a fost distrusă de un incendiu în 1890.

 

Nea Paralia, popularul loc de promenadă

Cea mai lungă zonă pietonală de tip faleză, aflată în partea de est a orașului, reprezintă unul dintre cele mai bune proiecte publice pe care le-au realizat grecii în ultimii 25 de ani. Îngustă, dar foarte lungă, promenada se întinde pe o distanță de circa 3,5 km, de la Turnul Alb la Megaro Mousikis. Nea Paralia a devenit cel mai popular loc pentru promenadă în Salonic și oferă, totodată, oportunități de distracție la multitudinea de baruri și restaurante care se înșiră de-a lungul falezei.

 

Casa lui Atatürk

O vizită merită și locul unde în anul 1881 s-a născut Mustafa Kemal (Atatürk), creatorul statului turc modern şi primul preşedinte al Turciei. O casă memorială unde pasionații de istorie vor găsi uniforme, fotografii și scrisori, care reflectă vremurile în care s-a născut Atatürk. Muzeul se vizitează însă doar cu o aprobare de la consulatul Turciei, aflat în imediata apropiere.

 

Pelerinaj la Muntele Athos

Muntele Athos, denumit oficial Republica Monastică a Muntelui Athos, este centrul spiritual al Greciei și o experiență copleșitoare pentru cine îl vizitează. Mănăstiri imense punctează toată coasta unei peninsule din regiunea Halkidiki. Multe biserici sunt decorate cu obiecte de aur, unele icoane sunt făcătoare de minuni, iar țărmul este unul dintre cele mai frumoase de la Marea Egee, cu plaje sălbatice și pustii. Deși se poate ajunge foarte ușor în peninsulă pe uscat, granița este închisă străinilor. Femeile nu au voie să pășească pe această bucată de pământ, ele rămân în barcă, iar bărbații au nevoie de aprobare specială, scrisă, care se obține de la un birou din Salonic. De aici sunt curse cu vaporul, regulate, spre portul Ouranoupolis, la Muntele Athos.

×
Subiecte în articol: salonic city break