San Marcos

Aproape de centrul oraşului Leon, înspre orizonturi care nu sunt prea departe de sufletele celor care ştiu să aştepte şi să înţeleagă, există o veche aşezare, San Marcos, care astăzi funcţionează ca hotel de mare clasă al zonei. Construită chiar lângă râul Bernesga, la început de secol XVI, fusese iniţial gândită pentru găzduirea Ordinului Militar Santiago, care avea drept obiectiv ocrotirea peregrinilor care îşi căutau liniştea şi răspunsurile în drumul spre Santiago de Compostela. În faţa mănăstirii, se găseşte o statuie care-l simbolizează pe peregrinul încărcat de nobleţe, care, cu picioarele goale, îşi odihneşte câteva minute paşii, la lumina unei legende nemuritoare.

Nu-mi aduc aminte dacă toamna care a împodobit imaginea acestei incredibile construcţii era sau nu legitimă, dacă în calendarele din inimile noastre mai era loc şi pentru acest peisaj luminos şi tandru, dar mi-e clar că la Leon, fie şi numai pentru că există acest Hostal San Marcos, este nevoie să revenim, măcar cu puterea amintirii, măcar cu limpezimea sentimentelor pe care le ducem în privire. Curtea mănăstirii, impresionantă şi impunătoare, a fost gândită de Juan de Badajoz el Mozo şi, de fapt, a prins viaţă în două etape diferite. Totuşi, acest detaliu nu este dat de gol de nici un ornament, pentru că stilul cu care s-a început construcţia a fost respectat cu sfinţenie. Nimic nu trădează discontinuitatea pe care, totuşi, registrele o consemnează.

Arcade înalte, petice de cer ascunse sub timide izbucniri de nori, verdele din grădină combinat cu piatra din jur, covorul imens care îndrumă paşi, dar şi idealuri, umbre perfecte, care-şi găsesc locul ca-ntr-o pictură cu autor necunoscut şi cu paletă de culori discretă, detalii arhitectonice fără cusur, pe care anii, într-un paradoxal schimb de roluri, le-au împrospătat şi le-au încărcat de valoare, toate aceste frânturi de realitate se ascund la Leon, la San Marcos, sub o tandră adiere de toamnă, sub un neobosit oblon de lumină cu care suntem contemporani şi pe care nu mai putem să-l scoatem din biografii şi din filele de istorie care, într-un fel sau altul, ajung să conţină şi un rând din povestea noastră.