Snagovul se reinventează, după 100 de ani

Zona verde, încărcată de istorie şi de legende, de lângă Bucureşti, Snagovul aducea în jur de 20.000 de turişti în fiecare duminică, în perioada interbelică. Şi-a păstrat faima şi numărul mare de vizitatori, decenii la rând, dar în ultimii 20 de ani a fost izolată, deşi a avut, în continuare, chiar mai mult decât în trecut. Astăzi se schimbă situaţia, iar Snagovul îşi reia locul binemeritat şi este din nou promovat, de agenţiile de turism, ca loc de agrement şi de relaxare. Între timp, aici au fost construite şi resorturi de lux, pentru vizitatorii români şi străini care îl aleg, inclusiv pentru conferinţe, teambuilding sau evenimente speciale. 

Lacul Snagov face parte din aria protejată care include şi zona împădurită din localitate. Cei care aleg Snagovul pentru agrement trebuie să ţină cont de restricţiile pentru ambarcaţiuni cu motor, de mare viteză, sau alte sporturi nautice, iar regulile rezervaţiei trebuie să fie respectate. Se pot face plimbări cu bărci de dimensiuni mici sau medii, dar unele sporturi nautice nu pot fi practicate, pentru a nu afecta natura. În schimb, peisajele oferite de această zonă din apropierea Capitalei sunt magnifice, iar un circuit cultural, pe urmele documentelor istorice şi ale legendelor de aici, se transformă într-o frumoasă aventură, pentru orice vizitator. În plus, spaţiile de cazare şi de agrement sunt la standardele cele mai înalte. Există şi resorturi clasificate la patru sau cinci stele, piscine şi zone de SPA, pentru toate gusturile. Cei care vor să facă mişcare în natură se pot aventura şi pe traseele pentru biciclete, prin pădure.

Aici se dădea startul noilor tendinţe

Legendele, mănăstirea în care se presupune că este înmormântat Vlad Ţepeş, poveştile locurilor, personalităţile care s-au perindat pe Lacul Snagov, la mănăstire şi în împrejurimi, dar şi inspiraţia pe care aceste locuri au insuflat-o întotdeauna artiştilor, datorită peisajelor sublime, au făcut din Snagov, foarte mult timp, una dintre cele mai căutate destinaţii de sfârşit de săptămână. Aici veneau peste 20.000 de oameni duminica, în anii '20-'30, apoi a venit moda motocicliştilor, care mergeau la Snagov cu sutele, începând cu anii '60. Aici se dădea startul modelor fiecărei generaţii şi era locul preferat de scriitori, de pictori, de oamenii politici cei mai importanţi. Fundaţia Snagov deţine numeroase documente legate de istoria zonei şi fotografii unice, reprezentând importante personalităţi care au vizitat locul, în ultimul secol.

Centrul cultural al Ţării Româneşti

Mănăstirea Snagov a fost un important centru al culturii Ţării Româneşti, în epoca feudală. Cea mai mare înflorire culturală a cunoscut-o în vremea lui Constantin Brâncoveanu, la sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, când stareţ al Snagovului a fost Antim Ivireanul. Franz Sulzer, cărturar austriac ce a locuit în Ţara Românească în timpul domniilor fanariote, menţionează că Mănăstirea Snagovului a servit ca închisoare pentru boieri, fiind înconjurată de ape şi păduri dese şi întunecoase, astfel încât era foarte greu de evadat de aici. În afara opreliştilor vegetale, prizonierii mai aveau de înfruntat şi zidurile de apărare care înconjurau mănăstirea, şi turnul care servea drept clopotniţă. În veacul trecut exista un pod care unea insula cu ţărm, însă acesta a fost ars de turci, în timpul unei lupte. Se spune că podul a ars o zi şi o noapte, întinzând un drum de flăcări peste luciul apei. Până în zilele noastre se mai pot vedea sub apă pilonii rupţi şi pârliţi. S-au folosit de atunci, un pod umblător şi bărcile cu vâsle ale localnicilor din satele apropiate, pentru a se traversa către mănăstire şi înapoi. În acest loc apa este foarte adâncă, şi numeroase întâmplări, legende şi poveşti, dar şi multe fapte reale amintesc de cazuri în care luntrile şi vâslaşii au dispărut pentru totdeauna sub ape. Cea mai înfiorătoare poveste este legată de anul 1853, când un convoi de soldaţi a grăbit traversarea unui grup numeros de deţinuţi, pe podul mobil, iar acesta s-a rupt chiar la mijloc şi nimeni n-a mai scăpat cu viaţă.

Pe urmele lui Vlad Ţepeş, cu legende şi fapte

Încă nu s-a găsit un răspuns clar, în legătură cu locul în care a fost înmormântat Vlad Ţepeş, dar se presupune că trupul neînsufleţit a fost adus, pentru înhumare, la Mănăstirea Snagov. În afară de Vlad Ţepeş, numele mănăstirii se leagă de numeroase figuri marcante ale istoriei noastre. Antim Ivireanul şi Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân sunt ctitori ai mănăstirii, care au contribuit, fiecare, la ridicarea sau consolidarea ansamblului monahal. Sfântul Antim Ivireanul (1650-1716), mitropolit al Ţării Româneşti, a înfiinţat tipografia mănăstirii, unde s-au tipărit cărţi bisericeşti în limbile greacă, slavonă şi arabă. Aceste cărţi de o valoare inestimabilă au dus faima meşterilor de la Snagov până în Grecia, Asia Mică şi Egipt. Descoperirile arheologice din anul 1933 fac dovada unei locuiri vechi şi neîntrerupte pe această insulă. Potrivit cercetătorilor, Mănăstirea Snagov a fost ridicată pe locul unei străvechi aşezări dacice şi există opinii conform cărora aici exista un mic paraclis, cu hramul Buna Vestire, încă din vremea domnitorului Vladislav I (1364-1379). Acesta s-ar fi scufundat, dar, chiar şi aşa, cea mai veche atestare a mănăstirii datează din anul 1408, fiind consemnată într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân. Frescele din interiorul bisericii au suferit numeroase transformări şi restaurări, dar au rămas de o valoare inestimabilă, reprezentând cel mai mare ansamblu mural păstrat într-o biserică românească. În anul 2008, pe lângă hramul istoric, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Mănăstirea Snagov a mai primit încă două hramuri, acordate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: Sfântul Voievod Neagoe Basarab, pe 26 septembrie, iar pe 27 septembrie, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cel care a fost stareţul mănăstirii între anii 1694-1705. Tipografia Mănăstirii Snagov a primit un sprijin important şi de la Sfântul Constantin Brâncoveanu.

Cărturarul Antim Ivireanul a tipărit, pentru prima dată, cu litere mobile, primele cărţi în limba română, folosind caractere latine, „Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena”, prima carte cu litere latine a epocii limbii române moderne.