x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Top 3 cele mai frumoase plaje din lume

Top 3 cele mai frumoase plaje din lume

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2024   •   20:45
Top 3 cele mai frumoase plaje din lume

Plajele sunt locurile preferate pentru mulți turiști. Nisipul, marea, soarele sunt benefice pentru minte și corp.

Iată topul plajelor care au cucerit inimile călătorilor:

Praia da Falésia

Praia da Falésia este situată în inima regiunii Algarve.Această zonă încântă vizitatorii cu combinația sa pitorească de nisipuri albe și stânci înalte, de culoare portocalie.

Ei bine, în primul rând trebuie să știi că una dintre cele mai extinse plaje din Algarve este Praia da Falésia și ea se întinde pe aproape șase kilometri.

De asemenea, mai departe de plajă, există o mulțime de stațiuni, hoteluri și cluburi pe plajă unde te poți relaxa după o zi petrecută la plajă.

Cât despre modul în care se poate ajunge la plajă, trebuie să știi că există o multitudine de transporturi cu ajutorul cărora poți ajunge în zona Praia da Falésia. Aeroportul Faro (FAO) este cel mai apropiat aeroport, cu o distanță de aproximativ 30-40 de minute până la plajă.

Apoi, de la Aeroportul Faro, vizitatorii pot închiria o mașină sau pot folosi autobuze sau taxiuri până la cazare. Totodată, se poate călători cu trenul în locul turistic Albufeira. Și gara se află la aproximativ 5,5 kilometri de centrul vechi al orașului.

Însă, pentru a ajunge la plaja Praia da Falésia cu autobuzul, există un serviciu rar operat de compania Vamus, care pleacă din stația de autobuz din Albufeira către Praia da Rocha Baixinha.

Spiaggia dei Conigli

Pe locul doi în toul celor mai frumoase destinații de vacanță se află Spiaggia dei Conigli din Italia. Se știe despre această plajă că este renumită pentru observarea broaștelor țestoase marine și scufundări.

Spiaggia dei Conigli, numită și Plaja iepurilor, este accesibilă doar cu barcă sau pe jos, printr-o pistă scurtă în afara drumului principal.

Chiar dacă este puțin dificil de localizat, efortul de a o vizită merită, mai ales pentru apele limpezi și nisipul fin. Mai mult decât atât, datorită nisipului alb de vis și a apelor albastre azurii, plajă și rezervația sa naturală se aseamănă cu plajele din Caraibe.

Vara, Lampedusa devine mai accesibilă prin zboruri directe din orașele italiene continentale, cum ar fi Roma și Napoli, și există, de asemenea, un serviciu de feribot și zboruri frecvente din Sicilia.

Plaja La Concha

Ca loc trei pe lista de top a plajelor de neratat în această viață se numără Plaja La Concha din San Sebastian. Aceasta este una dintre cele mai emblematice și mai fotografiate plaje urbane din Europa, renumită pentru frumusețea sa naturală și atmosfera vibrantă.

Ea este situată de-a lungul golfului pitoresc La Concha, plaja are nisip alb, ape turcoaz, sporturi nautice și o promenadă lungă, ceea ce o face o destinație populară pentru localnici și turiști.

De asemenea, aici hotelurile sunt situate la câțiva metri de plajă, inclusiv Hotel de Londres y de Inglaterra, Zenit Convento San Martin și Hotel Arbaso.

La plaja La Concha se ajunge foarte ușor, datorită rețelei de transport bine conectate din San Sebastian, potrivit spynews.ro.

 

×
Subiecte în articol: plaje