Tren de plăcere în Africa "neagră" (IV)

TRIBUL ● "Spune-i omului alb să nu mă lase aici!"
Băştinaşii celui mai războinic trib din Africa: tribul Maasai. Acum aceştia trăiesc numai din confecţionarea suvenirurilor, pentru că li s-a interzis să mai practice vînătoarea animalelor.

TRIBUL ● "Spune-i omului alb să nu mă lase aici!"
Băştinaşii celui mai războinic trib din Africa: tribul Maasai. Acum aceştia trăiesc numai din confecţionarea suvenirurilor, pentru că li s-a interzis să mai practice vînătoarea animalelor.

17 februarie

(în cursul zilei)
Maasaii cîntă şi dansează. Pentru noi. Facem poze, de parcă ar fi obiecte decorative, dar ăsta e păcatul turistului. Ei sînt oameni, oameni deosebiţi, care au atins, printre altele, performanţa de a lucra obiecte decorative pe loc! Au multe de oferit, iar turiştii veniţi din toate colţurile lumii se înghesuie să le cumpere. În plus, obiceiurile lor. Unul dintre ele cere ca fiecare bărbat să poarte permanent un băţ în mînă. Cînd vine acasă, el pune băţul pe acoperişul colibei lui. Dacă ai să vezi o colibă cu băţul pe micul acoperiş, ştii că bărbatul este acasă. Dacă bărbatul vine din junglă şi vede un băţ pe acoperişul lui, înseamnă că un alt bărbat este în vizită la soţia lui (!). Dacă bărbatul respectiv este de vîrsta soţului sau mai mare este OK, dacă bărbatul este mai tînăr, iese cu… deranj. Familia, indiferent de numărul membrilor, stă într-o singură colibă. Dacă fata sau băiatul se căsătoresc, îşi construiesc propria colibă. Traiul se limitează la a procura hrană vegetală şi animală din junglă. Femeile gătesc şi confecţionează obiecte decorative, pe care le vînd la tîrgul din Arusha. Pentru orez merge un singur bărbat la cel mai apropiat loc de aprovizionare – aflat la peste 40 de kilometri, iar pentru apă merge 20 de kilometri. La ultima vizită au primit 50 de dolari, care, alăturaţi puţinilor bănuţi procuraţi din munca femeilor, le-au asigurat traiul timp de şase luni. Îl întreb pe şeful tribului ce reprezintă bastonul cel scurt (cam 50 de centimetri) şi lustruit din mîna lui. Îmi răspunde că este semnul puterii lui. Îl abordez  brusc: "E de vînzare?". Catinca înlemneşte şi murmură: "Tati, nu...". Dar şeful de trib îmi răspunde rapid: "10 dolari". Zîmbesc: "5 dolari". Îmi întinde  "bastonul puterii", ne strîngem şi sîntem deja… parteneri de afaceri. Catincăi îi trebuie cîteva minute să se dezmeticească. De parcă n-ar fi obişnuită cu stilul meu! De la literatura citită de ea despre Maasai pînă la realitate... Şi eu mă dezmeticesc din beţia cărţii "Îndrăgostită de un Maasai". O tînără fată, de aproximativ 16 ani, care dansase ca "solistă" într-un dans tradiţional, primeşte de la mine 2 dolari. Un gest cu reacţie neaşteptată pentru mine, probabil obişnuită pentru Maasai. La un moment dat, fata se depărtează de grup şi se duce în faţa colibei ei, de unde îmi face semne discrete cu mîna. Îl întreb pe "solul" nostru ce înseamnă asta. Îmi răspunde că tînăra fată vrea să-şi arate recunoştinţa faţă de mine şi mă cheamă în coliba ei să facem sex! Ce înseamnă să năvălească peste tine civilizaţia! Sau e combinaţia dintre tradiţie şi modernism? Nepotrivit moment mi-am ales să filozofez. Catinca nu-şi poate crede ochilor şi mă strînge puternic de mînă. Intru în jocul "modernismului": îl întreb pe şeful de trib cît mă costă să iau fata cu mine la Arusha. Îmi răspunde prompt: "30 de dolari". ÎI zic "10 dolari", vine replica scurtă "15 dolari" şi întinde mîna pentru bani. Catinca, palidă, abia apucă să şoptească: "Tati, hai să plecăm". Zîmbesc, îi dau şefului de trib 100 de dolari (oare acoperă mai mult de şase luni?!?), el îi anunţă pe toţi cei de faţă, care încep să rîdă şi să mă bată fericiţi pe spate. Îi strecor fetei încă 5 dolari în palmă şi ne urcăm în maşină. În acel moment, fata vine curajoasă la "solul" nostru şi îi spune ceva, încet, în limba Maasai. Acesta dă din cap, iar noi demarăm în strigătele de bucurie ale tribului. După ce ne depărtăm puţin, solul îmi spune că tînăra fată i-a spus textual: "Spune-i omului alb să nu mă lase aici!". Mă cutremură vorbele ei, îmi sună în urechi tot drumul de întoarcere. Şi de-abia scăpasem de sub profunda impresie a cărţii Corinnei. Ei sînt "primitivii" secolului al XXI-lea, fărîme din marile neamuri care au fost cîndva. Şi aceste fărîme îşi petrec existenţa sub cameleonicul cer al Africii, ce "acoperă" laolaltă oameni şi animale. Aceste zile petrecute în junglă m-au absorbit total. N-am scris un rînd despre soţia mea, lăsată de capul ei în Arusha. La noapte, scriu despre cum şi-a petrecut Alina timpul fără noi. La noapte. Acum, sufletul meu e prea plin de Maasai.

VIAŢA. Ce înseamnă civilizaţia pentru ei? Puterea de a-şi duce traiul. Azi, mîine, mereu	DEPARTE. Ea e fata (foto stînga) care a rămas acolo unde îi este locul…