Tren de plăcere în Africa neagră (XXI)

Gata. Plecăm spre Trenul care nu, nu este Orient Express-ul! Este mai ceva! Dar, răbdare, răbdare şi…Salaam.

Gata. Plecăm spre Trenul care nu, nu este Orient Express-ul! Este mai ceva! Dar, răbdare, răbdare şi…Salaam.

Şi Dar Es Salaam. Pentru că da, suntem încă aici, bine înfăşuraţi în cearşafurile ude ale dimineţii. Adică, mai pe româneşte şi fără metafore intelectuale legate de caloriferul (inexistent de altfel, căci trăim în epoca aerului condiţionat până şi aici sau, mai bine zis, cu atât mai mult aici) hotelului, ne trezim. Ar trebui să ne mişcăm mai cu tupeu, pentru că în sfârşit plecăm spre Marea Îmbarcare, spre cel mai luxos tren din lume, Rovos Rail. O minune pe şine, care îi duce pe cei din lumea bună într-o călătorie fantastică, o aventură organizată ce poartă numele generic "Africa văzută din tren". Acuma eu nu am plecat în această aventură pentru că fac parte din lumea bună! Şi, în fond, ce mai înseamnă "lumea bună" în ziua de azi? Conceptul e greu de definit.
E adevărat că nevastă-mea are vreo două genţi Louis Vuitton, iar eu am (printre altele…) un costum personalizat, dar asta nu înseamnă că avem şi fiţe şi mâncăm caviar în cadă. Căci, în zilele noastre, lumea bună nu se mai măsoară în evenimente cu stil, în cărţi de excepţie şi vestimentaţie cu gust. Mai degrabă, noi facem parte din lumea nebună! Vă vine a crede că această discuţie o am în gând eu cu mine în timp ce mă bărbieresc? Şi tot în timp ce mă bărbieresc, mă gândesc că, la o adică, în lumea asta bună pe care cu nesaţ ne place să o pronunţăm din vârful limbii, cu toţii suntem în aceeaşi oală, ca nişte bieţi clovni cu care viaţa joacă poker pe degete. Pe străzile Dar Es Salaam-ului trec deja camionetele cu "băieţii" negri care vor fi "plasaţi" pe traseu pentru a-l întâmpina pe Bush peste tot pe unde va mai dori să se vânture. Gata, "microbuzul" ne aşteaptă pentru a ne duce către gară. Alina se fotografiază repede lângă o interesantă statuetă a hotelului.  Păcat că n-am avut timp de oraş, despre care n-aş putea spune în acest moment decât câteva chestii geografico-telegrafice şi n-are sens să vă plictisesc. Iar oraşul văzut din microbuz este prea pregătit pentru Bush! Ajungem la gară, şi salut larg aventura ce ne aşteaptă, în timp ce un băiat îmi împachetează şi mai bine amintirile din Zanzibar. Ne pregătim să păşim pe covorul roşu, suntem la doi paşi de un vis pe şine...

(va urma)