x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turismul din Spania se prăbușește. Cu 98% mai puțini străini au vizitat țara în iunie 2020

Turismul din Spania se prăbușește. Cu 98% mai puțini străini au vizitat țara în iunie 2020

03 Aug 2020   •   14:39
Turismul din Spania se prăbușește. Cu 98% mai puțini străini au vizitat țara în iunie 2020
Sursa foto: Hepta

Numărul turiștilor străini în Spania a scăzut cu 98% în luna iunie 2020, față de perioada similară din 2019, arată datele Institutul Naţional de Statistică (INE), citat de Reuters.

204.926 de persoane au vizitat Spania în luna iunie, iar cheltuielile acestora s-au redus cu 98,6%, situându-se la un total de 133 milioane de euro. Cei mai mulţi au venit din Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Marea Britanie.

Prin comparație, 8,83 milioane de turişti străini au vizitat Spania în iunie 2019, cheltuielile acestora ridicându-se la 9,69 miliarde de euro.

În primele şase luni din 2020, aproximativ 10,8 milioane de turişti străini au vizitat Spania, o scădere de 72% faţă de primul semestru din 2019.

Guvernul de la Madrid a anunţat că va aloca 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea acestui sector.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul reprezintă circa 12% la PIB-ul țării.

 

×
Subiecte în articol: Spania turism