Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cât încă mai era soare, îmi plăcea să dau o fugă la Piatra-Neamţ unde puteam să văd, nestânjenit, oraşul, de sus. Urcam, dimineaţa, la staţia de la gară, alături de consoartă, în capsula cu locuri faţă-n-faţă, ca la metrou. Deşi mai ieftin cu 5 lei, nu luam telescaunul, dintr-o prejudecată venită din povestea Elenei Udrea, cea pictată, fără dessousuri, în braţele lui Gheorghe Ştefan: eu nu voiam să port cravată pe munte, ea nu suporta să-i ia vântul fusta pe sus.
Înapoi, la Piatra-Neamţ
După o scurtă absenţă, m-am întors în oraşul lui Hogaş şi, după o masa bună la Ceahlăul şi o vizită tradiţională în parcul zoologic, îmi vine, brusc, să exclam, ca pictorul Ştefan Potop după ultima tuşă: "Ce frumos e la Piatra-Neamţ!". Asta, pentru că, amestecat printre sutele de participanţi la Congresul European al Turismului Rural, mă gândesc de pe acum că voi urca, din nou, de data asta pe gratis, cu telegondola. Oraşul reşedinţă de judeţ s-a mobilizat, cu mic-cu mare, "să facă faţă" şi să contribuie, "nemijlocit şi substanţial", "aducându-şi aportul" la "implementarea politicilor europene" din care rezultă (ce bineeeee!) "fondurile comunitare" şi tot aşa... Discursurile previzibile, banale şi adesea agramate ale politicienilor, gafele de neiertat ale prezentatorilor de la televiziunile de ştiri n-au contat, însă, pentru că restul programului a fost, într-adevăr, la înălţime. Timp de patru zile, oamenii cei mai buni din turismul rural european au putut face şi altceva: au vizitat Durăul şi Ceahlăul, Mânăstirile din Neamţ şi Tazlăul, au mâncat româneşte şi au dansat pe muzică românească la Hanul Ancuţei, au stat de vorbă despre cum se face, la noi, turism rural. Chiar aşa, cum s-o fi făcând?
Turism, doar cu sufletul?
Cu sufletul - cred cei mai mulţi. Adică, "vine străinul - îi dai ce ai mai bun în casă". Scoţi, de exemplu, la prânz ori la cină, paharele de cristal de la nuntă, tacâmurile de inox aduse din Germania, farfuriile de opal rezistente la şocuri mecanice şi termice... Da, numai că teoria asta i-a cam şocat pe cei de-afară. În viziunea multora dintre ei, turismul rural presupune, obligatoriu, o ofertă dedicată şi purtătoare de însemne exclusiv locale. Nu doar arhitectura, decoraţia, costumaţia, vesela, trebuie să "vorbească" în limba specificului local, dar chiar şi meniurile culinare. Pe de altă parte, comportamentul proprietarului care, din prea multă bunăvoinţă şi prea puţină ştiinţă le dă turiştilor "ce-i place lui", ce crede el că e mai bun, fără să ţină cont de naţionalitatea turistului, de habitudinile lui, ajunge să creeze confuzie şi duce, în final, la un mare eşec. "Turismul rural, îmi spunea Philippe Francois, preşedintele celui mai important for mondial de formare şi educare în turism şi restauraţie, trebuie să urmeze reguli stricte, de manual".
În Romania, există mii de pensiuni. Dar câte dintre ele respectă regulile de bază? Câte sunt deţinute de profesionişti ai domeniului? Şi la urma urmei, ce înseamnă, de fapt, a fi profesionist în această ramură de turism? Un hotel Hilton se construieşte în doi ani; pentru un cadru calificat din turismul rural e nevoie de mai mult: cinci ani. Îi trimite însă cineva la şcoală pe proprietari? În afara unor organizaţii valoroase precum EUROGÎTES, în Europa, sau ANTREC, în Romania, rar se controlează gradul de calificare a celor care, purtaţi de plăcerea de a găzdui şi de dorinţa de a câştiga un ban, deschid, azi, pensiuni rurale. Am stat de vorbă cu Camelia Potec, campionă olimpică la canotaj. Ea crede că o pensiune trebuie să se nască la capătul unui vis. Visul ei a fost să aibă o casă pe apă şi de aceea şi-a deschis o pensiune pe un vapor cu care, în timpul liber, bate Delta şi Balta Brăilei. La capătul visului Marilenei Stoian, preşedinte-fondator al ANTREC România se văd stelele mioriţelor din Bran pe care le-a transformat în zeci de pensiuni profesioniste ce dau consistenţă şi atractivitate turismului rural din zonă şi celui românesc, în general.
Tendinţa europeană, remarca Klaus Ehrlich, secretar general al EUROGÎTES, este de diversificare şi de individualizare a preferinţelor turistului; acest semnal poate adduce României, în viitorii ani, beneficii incomensurabile de pe urma pensiunilor rurale. Cu precondiţia reabilitării infrastructurilor de transport şi de cazare.
O Românie care promite
Câteva workshopuri bine moderate au crescut valoarea congresului de la Piatra-Neamţ dar, recunosc încă o dată, meritele forumului trebuie căutate în afara discursurilor unei manifestari ale carei cheltuieli au fost sponsorizate cu bani grei. Străinii care au reprezentat 30 de ţări de pe continent au putut vedea, la ea acasă, o Românie cu rezerve promiţătoare pentru turismul rural. Unii care au venit pentru prima oară şi-au amendat prejudecăţile, alţii au dobândit amintiri plăcute şi durabile. Am urcat, în ultima zi a congresului, conform promisiunii, împreună cu o parte dintre ei pe Cozla, aşezaţi, câte şase, în "gondola lui Pinalti". Şi-mi pare că am fost cu toţii de acord că, de acolo, de sus, de la staţia terminus, România se vede cu mult mai frumoasă decât de jos.
Citește pe Antena3.ro
