Ultima colonie / Insula Spinalonga - temnita leprosilor

Insula Spinalonga a fost fortificata, cu secole in urma, de venetieni, care voiau sa apere mai usor Golful Elounda. Din 1904 a fost, pentru jumatate de secol, loc de osanda pentru bolnavii de lepra. Colonia, ultima din Europa, a fost parasita in 1957.

Portul din Agios Nikolaos clipeste lenes spre Mediterana in dimineata de mai. Proprietarii tavernelor privesc somnorosi si nedumeriti, sorbind din frappe, spre turistii blonzi si plini de energie care au invadat cheul. Diminetile cu glas domol ale cretanilor sunt punti intre chefurile care tin din miez de noapte pana-n zori si siesta cu somn, care debuteaza dupa pranz si se incheie pe la 5:00 dupa-amiaza.

Vapoarele albe cu nume de zei, care dorm in port, incep sa se dezmeticeasca abia dupa ora noua, cand soarele a urcat binisor spre cer. Cu incarcatura obositor de matinala, formata in cea mai mare parte din turisti germani si nordici, isi incep drumul pe apele Mediteranei.

FORTAREATA VENETIENILOR. Dupa cateva minute, in dreptul Golfului Elounda, o fortareata incepe sa se contureze pe varful stancilor care se ridica din mare. E Spinalonga, insula fortificata de venetieni in secolul al XVI-lea. Tot venetieni se pare sunt cei care au botezat-o asa, adica "spin lung". Ce i-a facut sa aleaga aceasta denumire nu prea se stie insa. Unii spun ca Spinalonga ar fi fost, la inceputuri, o peninsula, de forma ascutita a unui os de peste. Ca sa se apere mai bine, venetienii au sapat un mare sant si au separat o bucata de pamant - insula de astazi, pe care au construit apoi fortareata. O alta varianta ar fi ca numele locului se trage de la vegetatia spinoasa care creste pe insula. In sfarsit, potrivit unei a treia ipoteze, venetienii i-au zis Spinalonga dupa... ureche, pentru ca asta intelegeau ei din expresia locala "stinelounda" (adica spre Elounda).

"MESKINIES". In 1715, venetienii au pierdut insula in favoarea otomanilor condusi de Kapoudan Pasa. Spinalonga revine grecilor abia la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar in 1904, prin decizia autoritatilor cretane, este transformata in colonie pentru leprosi, o "insula a tacerii".

In acele vremuri, numarul cretanilor care sufereau de aceasta boala era foarte mare. Cat timp teritoriul a fost sub ocupatie otomana, leprosii traiau in locuri izolate, numite "meskinies" ("cartierul leprosilor", in dialectul cretan) sau in pesterile de pe langa Heraklion.

URMELE. Primii pasi pe Spinalonga sunt veseli, pe carari pietruite, pazite de cactusi cu flori rosii si umbrite din cand in cand de palmieri. La capatul unui tunel din piatra incep locuintele, cafenelele si magazinele. Resturi ale unui oras al durerii. Binecuvantata racoare pentru turistii molesiti de soarele mediteranean, tunelul era in urma cu un secol o poarta spre iad. Caci cine pasea in el nu mai putea sa se intoarca. Ramanea pe Spinalonga, prizonier al insulei si al leprei.

"IMPURI". Mai intai au fost adusi pe insula bolnavii de lepra din Creta - aproximativ 200 de persoane. Cu timpul, Spinalonga a devenit domiciliu fortat pentru toti leprosii din Grecia. Mii de oameni cu mainile, picioarele, nasurile sau urechile mancate de o boala careia nu-i gasea nimeni leac. Oameni pe care societatea ii considera "impuri" din cauza bacteriei care le devora carnea. Pe atunci, se credea ca boala se poate transmite chiar si prin simplul contact cu un obiect care a fost atins de un lepros.

SPITALUL. Ruinele unei cladiri din piatra strajuiesc din cel mai inalt loc al insulei. E fostul spital, loc al gemetelor si al mirosurilor insuportabile. A fost construit intr-o zona inalta, tocmai pentru ca vantul sa imprastie mai repede mirosul de carne putrezita. Ameliorare nu exista, la inceput, pentru boala bietilor oameni. In spital le erau doar taiate bucatile din corp care incepeau sa putrezeasca. Trupurile chinuite s-au impacat insa, dupa un timp, cu insula unde erau prizoniere. Si-au ridicat case sau le-au refacut pe cele ridicate in timpul ocupatiei otomane. Si-au facut gradini si au incropit ateliere. S-au iubit, s-au casatorit. Documentele spun ca pe insula s-au nascut 72 de copii. 44 dintre ei au murit, iar noua au contactat maladia parintilor. Nu de putine ori, bolnavii au incercat sa evadeze, indepartandu-se de insula in barcile cu care pescuiau. De fiecare data au fost insa prinsi.

SFARSIT. Cosmarul a tinut jumatate de secol. Indeajuns ca cimitirul de pe insula sa se umple de mormintele trupurilor schilodite. In ultimii ani ai coloniei de leprosi, insula a fost condusa de un guvernator. Bolnavii beneficiau si de serviciile unui doctor, a cinci asistente, a unui preot si chiar a unui contabil. Pe insula mai lucrau zece spalatorese, zece paznici, zece femei care ingrijeau de bolnavi, opt pescari si un om insarcinat cu dezinfectarea. Majoritatea locuia in satul Plaka, din apropierea insulei. Cand veneau sau plecau de pe Spinalonga, treceau prin mai multe filtre de dezinfectare.

NELOCUITA. In 1957, ultimii bolnavi au parasit insula. Au fost dusi intr-un spital din Atena. Se gasise leac pentru suferinta lor. O parte din ei mai traiesc si astazi.

Din 1957, Spinalonga (sau Kalidon, cum au botezat-o grecii), ultima colonie de leprosi din Europa, n-a mai fost locuita.

In secolul al XVI-lea, insula Spinalonga a fost sub stapanirea venetienilor. Acestia au ridicat o fortificatie care a ramas in picioare pana astazi. In 1904, autoritatile cretane au transformat Spinalonga intr-o colonie pentru leprosi. Primii 200 de bolnavi de lepra dusi pe Spinalonga proveneau din Creta. Apoi, insula a fost transformata in domiciliu fortat pentru miile de bolnavi de lepra de pe tot teritoriul Greciei. Aproximativ 1.500 de leprosi au murit si au fost ingropati in cimitirul de pe insula.