Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● articol preluat de pe vacantierul.ro
Toamna asta, un lord englez si-a luat nevasta si curajul din dotare si a pornit la drum... pe urmele lui Dracula. A bantuit Romania si a descoperit "trei lumi distincte" despre care s-a si grabit sa scrie.
Sir John Ure, fost ambasador britanic in Cuba, Brazilia si Suedia, membru in consiliul Societatii Geografice Regale si autor de carti de istorie si de calatorie, obisnuieste sa spuna despre sine: "Imi place sa calatoresc incomod in locuri indepartate, dupa care sa ma asez confortabil si sa scriu". Doua dintre succesele lui editoriale, carti in care imbina faptul istoric cu realitatea intalnita de calatorul contemporan sunt: "Cazacii" si "Pe urmele lui Tamerlan". Cea mai noua lucrare a lui se numeste "Romania – pe urmele contelui Dracula", iar experienta lui de calator in tara noastra, inainte de a deveni pagina de carte, e relatata intr-o editie a publicatiei britanice "The Telegraph", unde lordul este un vechi colaborator.
Calatoria lordului Ure a durat o saptamana, iar teritoriul pe care si-a propus sa-l exploreze a fost Transilvania – cu vechile burguri si sate de tip germanic, dupa care, traversand Carpatii Orientali, ajunge in Bucovina manastirilor pictate. Sunt, daca vreti, cele mai savurate dintre destinatiile turistice ale Romaniei. Daca ajungea si in Delta Dunarii, periplul sau ar fi fost complet.
Pentru ca, nu-i asa?, orice englez care l-a citit pe Bram Stocker stie cate ceva despre Dracula, lui John Ure I se pare potrivit sa-si inceapa calatoria la Castelul Bran. "Prima lume in care am intrat mi-a dezvaluit o fantezie gotica", scrie el, amintind conexiunile – fictionale – dintre Castelul Bran, Vlad Tepes si Dracula. Remarca multimea de varfuri, turnulete si teminte, armurarii si camere de tortura, "unde s-ar fi simtit bine fiorosul rege al Bavariei de la mijlocul secolului al XIX-lea, Ludwig al II-lea" si unde, daca ar fi vrut, si-ar fi gasit un camin inspitator... Wagner. Nu stiu cat e fantezie si cat realitate, dar lordul-calator cauta sa-si impresioneze cititorii povestindu-le de tunete, fulgere, padurile intunecate de coniere, haitele de lupi si ursii bruni intalniti la tot pasul – ma rog, nici o vorba despre obiceiul "fiorosilor" de a scormoni prin ghenele de gunoi, dupa hrana. Nu sunt uitati, in acest decor gotic, "intalnirile ocazionale cu bandele de tigani care, calatorului neinitiat, ii provoaca frisoane de frica. "Pe lacurile luminate de luna, lebedele arata ca si cum in orice moment s-ar putea transforma in printi lohengrin-i", scrie el, intr-un exces de zel romantic. Mai retin din relatarea lui o tentativa de umor englezesc: s-a nimerit ca vizita la castel a lordului si a sotiei lui sa aiba loc odata cu cea a unui grup de liceence, aflate in excursie; ghidul le marturiseste ca s-a stapanit cu greu sa nu faca o gluma obisnuita, cea despre vampirii care beau sange de fecioare - "sper ca nu era nici o fecioara printre ele", ar mai fi zis ghidul... E si un pretext pentru a vorbi despre Vlad Tepes, despre... atrocitatile lui, dar si despre imaginea favorabila pe care o are in ochii romanilor.
Dincolo de lumea gotica, lordul nostru mai descopera o a doua lume transilvaneana, cea a satelor si burgurilor sasesti, simple si linistite. Intr-un sat cauta casa Printului Charles – dar nu zaboveste prea mult, caci, pare-se, sotia, care coborase din masina ca sa faca o fotografie, e agresata de niste tigani care o ameninta cu... coasa si vor sa-i smulga aparatul foto.
In Brasov, admira Biserica Neagra si Biserica Sfantului Nicolae din Schei unde are o intalnire providentiala cu profesorul Vasile Oltean – asta banuiesc eu, ca lordul n-are ragaz sa-i pomeneasca numele – care-i arata o serie de carti si manuscrise vechi, despre care spune ca le-a salvat de comunisti ascunzandu-le in pod. John Ure e preocupat, de altfel, de trecutul comunist al Brasovului. Stie, de exemplu, ca i se spunea "orasul Stalin". Are timp insa sa traga o fuga pe Valea Prahovei, la Sinaia, la Castelul Peles si e incantat ca sosirea lui si a consoartei coincide cu o parada a masinilor de epoca "ceea ce da o agreabila atmosfera de Belle Epoque parcului si imprejurilor".
La Sighisoara pune la indoiala legenda cum ca stramosii locuitorilor de azi ar fi copiii din Hamelin, furati din casele lor de sunetul unui fluier, dar crede in legenda Podului Minciunilor din Sibiu si se straduieste sa spuna numai adevaruri, cat trece pe el, de teama ca altfel podul secular s-ar prabusi. Admira orasul care in 2007 a fost capitala culturala europeana, dupa care face o vizita intr-un muzeu al icoanelor pe sticla, la Sibiel, asemuind arta mesterilor populari cu cea a lui... Picasso.
Porneste apoi peste munti, trecand pe langa Lacul Rosu – a carui priveliste o considera una dintre cele mai romantice din Europa - si ajunge in Bucovina. E incantat de aura Voronetului, "Capela Sixtina a Bisericii Ortodoxe", apoi Moldovita si Sucevita. Remarca, in tablouri aspecte ce par mai putin canonice: cum ar fi lungile siruri de turci care asteapta la intrarea in Iad ori istoria copilului salvat de turci de... Sfantul Nicolae. E si un pretxt sa-l puna in valoare pe Stefan cel Mare, cel mai renumit dintre adversarii turcilor, si sa aminteasca de pozitia speciala a tarilor romane, care au stat pavaza crestinatatii, tinand piept tendintelor expansioniste ale otomanilor.
Printre "biserici, castele, capite si paduri", vilegiaturistii nostri iau drumul Bucurestiului si se imbarca in primul zbor catre Londra. "Am atipit in avion si am avut amintiri blande despre pasuni insorite, de un calm medieval, vise tulburatoare cu vampiri, coborand spre noi de pe metereze crenelate si am avut sentimentul placut de a fi vazut un loc care a reusit cu succes sa se ridice dupa decenii de comunism intunecat"... Ma rog, articolul are si o critica de final: daca s-ar fi imbarcat la Londra si nu la Bucuresti, pumnalul de lemn marca "Dracula", cumparat ca suvenir pentru nepotul sau, nu si-ar fi gasit locul in bagajul de mana.
Textul, cel publicat de ziarul britanic – pana la cartea ce va fi sa iasa de sub tipar – e, in buna masura, favorabil Romaniei. Lordul John Ure recomanda site-uri, agentii si alte cele pentru cei dornici sa-i mearga pe urme. Eu i-as reprosa doar ceva prea multa fantezie... Dar ce poti sa ceri unui lord englez obisnuit cu castelele bantuite de fantome?!
Citește pe Antena3.ro
