x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Un pelerin la poarta castelelor de pe Valea Loarei

Un pelerin la poarta castelelor de pe Valea Loarei

de Magda Cristina Ursache    |    19 Apr 2010   •   00:00
Un pelerin la poarta castelelor de pe Valea Loarei

Marele Zid Chinezesc, Statuia Libertăţii din New York, cetatea Vaticanului, Piaţa Roşie şi Kremlinul din Rusia, Marea Barieră de Corali din Australia - ce au toate acestea în comun? Toate fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Din noiembrie 2000, şi Valea Loarei este unul dintre aceste situri care aduc mândrie lumii noastre.

Fiind un loc încărcat de artă şi de legendă, Valea Loarei este unul dintre cele mai bune exemple ale dezvoltării armonioase a omului în relaţie cu natura, de-a lungul a sute de ani de istorie. Aici se poate vedea cel mai bine cum omul a ştiut să împace râul sălbatic, să-l amenajeze ca spaţiu de agrement, să-l folosească pentru transport, să-l transforme într-unul dintre cele mai frumoase şi fascinante locuri ale lumii.

Acum, aflat la doar o oră de cosmopolitul Paris (cu automobilul), Valea Loarei păstrează încă naturaleţea şi grandoarea secolelor apuse. Râul, unul dintre puţinele râuri neexploatate din Franţa, şerpuieşte de-a lungul oraşelor, satelor castelelor, conacelor şi mănăstirilor încărcate de istorie, purtând urmele unor personalităţi ilustre. Aici natura domneşte: blondă, ca grâul copt din Beauce, liniştită, ca pădurile vaste din Montargis şi Orleans, condimentată, ca savorile inimitabile ale produselor locale şi ordonată, precum parcurile bine îngrijite ale castelelor.


PECETEA ISTORIEI
Pelerinul contemporan pe Valea Loarei porneşte şi într-o călătorie înapoi în timp. De-o pate şi de alta a râuui sunt zeci de castele, unele intime şi retrase, altele impresionante sau ciudate, dar totdeauna fascinante. Şi toate portă amprenta oamenilor care le-au construit, cu imaginaţie şi inspiraţie. Unele, precum fortăreaţa elegantă Sully-sur-Loire, aduc aminte de vremurile Evului Mediu; altele, precum Chamerolles, imortalizează Renaşterea. Te poţi lăsa învăluit, de asemenea, în atmosfera lor romantică, precum cea de la Château de la Bussière.

Dacă vreţi să mergeţi pe urmele unor persoane ilustre, Bellegarde este zona cea mai potrivită. La Château du Duc d'Antin, castel durat încă din secolul al XIII-lea, veţi putea simţi prezenţa unora dintre cele mai mari figuri ale Iluminismului european, de la Ludovic al XIV-lea, la Voltaire.

Iar dacă vreţi să vă bucuraţI doar de frumuseţea simplă a Franţei, Château de la Luzerne, din secolul XVII-lea, vă va plăcea în mod sigur. Este o locuinţă franceză tradiţională, din piatră şi cărămidă, cu un mic parc ce o înconjoară.
SUB SEMNUL ARTEI
Desigur, muzeele nu puteau lipsi dintr-un loc prin care s-au perindat atâtea şi atâtea nume celebre. La Muzeul de Arheologie şi Istorie din Castellio pot fi admirate, în cele două săli ale sale, urme ale prezenţei umane în zonă încă din cele mai vechi timpuri. Vestigii din preistorie şi din epoca Galo-romană, dar şi elemente ale unui oraş de secol XVI sunt expuse spre vizitare. Muzeul Artelor Frumoase din Orléans, amenajat în secolul XX, are o bogată colecţie de lucrări datând încă din secolul al XVI-lea, până în zilele noastre. Cele mai importante lucrări sunt însă cele din perioada Revoluţiei Franceze, muzeul posedând una dintre cele mai bogate moşteniri artistice ale perioadei.

Un alt loc special de pe Valea Loarei este Muzeul Circului şi Iluziilor. Unic în Franţa, muzeul ne introduce într-o lume plină de secrete, vise şi spectacol. Interactiv, distractiv, educaţional, muzeul este o minunăţie, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.


LOARA NECUNOSCUTĂ

Dacă tot sunteţi pe Valea Loarei, profitaţi de ocazie şi abateţi-vă puţin de la traseul turistic tradiţional şi veţi fi plăcut surprinşi. Loara ascunde încă multe secrete, pe care numai un aventurier şi un turist cu adevărat interesat le poate descoperi. Savuraţi întâlnirea cu unul dintre micile lacuri sau chiar zone mlăştinoase mai discrete, ascunzând minunăţii ale naturii şi specii de plante şi păsări rare, admiraţi morile de vânt sau de apă păstrate încă intacte după atâtea secole, plimbaţi-vă printre ruinele care păstrează amintirea vremurilor de demult ale siturilor arheologice. Lăsaţi-vă surprinşi, în timpul unei astfel de plimbări, de frumuseţea peisajului sau de vreun saătuc cu aer medieval, sau de casa vreunui scriitor celebru. Vă veţi putea bucura de un pelerinaj prin istorie surprinzător.

Oricum aţi alege să vizitaţi Valea Loarei, veţi descoperi o lume plină de frumuseţe şi linişte, înconjurată de curgerea uşoară a canalelor şi râurilor. Şi veţi tremura la sunetul sărbătorilor tradiţionale, veţi simţi frumuseţea unei plimbări neprogramate şi veţi avea un real moment de fericire în acest loc minunat.


LOARA "CLASICĂ", ÎN CIRCUIT

O astfel de călătorie, prin localităţile mai puţin cunoscute ale Văii Loarei, ar trebui s-o întreprindeţi făcându-vă aproape singuri programul, plecând din Paris, sau din împrejurimi, unde se poate găsi şi cazare la preţuri rezonabile de 35-55 de euro pe zi, în unităţi de cazare de două sau trei stele. Închirierea unei maşini porneşte de la 25-35 de euro pe zi.

Însă dacă nu aveţi apetitul unui aventurier, puteţi să călătoriţi la fel de plăcut urmând traseele clasice, care vă aduc la poarta celor mai cunoscute dintre castelele de pe Valea Loarei, precum Chambord, Chenonceaux, Villandry, Amboise... Un sejur de şase zile (transport cu avionul, cinci nopţi de cazare, mic dejun inclus) la Paris, cu vizitarea oraşului şi o călătorie pe Valea Loarei "clasică" vă poate costa, prin agenţiile de turism, în funcţie de confort, între 500 şi 800 de euro de persoană, la care se adaugă taxa de aeroport, transferul de la aeroport la hotel şi de la hotel la aeroport, biletele de intrare la muzee şi mesele, după bugetul fiecăruia.

×
Subiecte în articol: descoperĂ franŢa