x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unde e cea mai buna nargilea de pe malul mării

Unde e cea mai buna nargilea de pe malul mării

29 Apr 2022   •   12:11
Unde e cea mai buna nargilea de pe malul mării

Cu un istoric de peste o mie de ani de folosință, narghileaua și-a făcut simțită prezența pe țărmurile Indiei de nord-vest, undeva la granița cu Pakistan.

Primele exemplare erau folosite la fumatul opiului și a hașișului și erau formate dintr-o nucă de cocos cu un tub atașat acestuia.

Istoria dispozitivului se continuă în imperiul Persan și surprinde adaptarea formei și a materialelor folosite în realizarea lui în funcție de zona în care era folosit. Combustibilul folosit era tutun negru iranian, care se cultivă și astăzi. Acesta era umezit și împachetat în capătul din ceramică deasupra căruia se așezau direct cărbuni pentru a crea o aromă puternică. Dispozitivele tip narghilea realizate în Imperiul Persan erau confecționate în diverse forme iar materialul de bază era din lemn.

În imperiul Otoman era percepută ca un accesoriu accesibil în special oamenilor înstăriți și intelectualilor, forma și materialele folosite în confecționarea ei fiind modificate substanțial de-alungul timpului. Lemnul a fost înlocuit de alamă și de sticlă, mozaicul și elementele grafice de pictură ocupând suprafețele acesteia cu detalii ce țin de estetică.

Extrem de populară în vremurile care atestă apariția primelor cafenele, narghileaua a fost perfecționată ca formă, materiale și tehnică de folosire, răspândindu-se cu rapiditate în lumea arabă și de aici mai departe în restul lumii. În unele zone este disponibilă și astăzi doar în localuri frecventate exclusiv de bărbați dar în Europa este apreciată și consumată de reprezentanți ai ambelor sexe.

Vremurile moderne au înlocuit consumul de opium și hașiș cu tutunul combinat cu fructe uscate care îi schimbau aroma în ceva cu adevărat parfumat. Mirosul degajat este unul deosebit, fructat, plăcut și tolerat chiar și de însoțitorii care nu consumă deloc tutun,

Materia primă folosită în zilele noastre pentru narghilea este o combinație de tutun și un amestec din miere și fructe uscate. Varietatea disponibilă face din combinațiile create o opțiune ușor adaptabilă oricăror preferințe, anumite combinații putând fi amestecate și personalizate de către fiecare utilizator în parte. Fumul este filtrat prin apă rece pentru a-i oferi consistență iar variantele de aparatură sunt disponibile pe mai multe culori și forme.

Există astăzi o întreagă industrie dedicată fabricării acestor dispozitive iar tematica abordată în decorarea lor a schimbat și ea mai multe motive grafice, inspirându-se de portul local, preferințele cromatice ale utilizatorilor și înglobând uneori chiar și detalii prețioase. Colecționarii exemplarelor care datează din vremea primelor dispozitive de tip narghilea spun despre avantajele achiziționări unuia că merită investiția. Dacă nu vă doriți însă una în colecția personală sau pentru uz casnic, vă așteptăm la noi să vă bucurați de experiență într-un mediu propice relaxării.

Folosită ca metodă de relaxare în diverse medii dedicate socializării, narghileaua poate fi considerată o formă aparte de a fuma în spațiile publice, paleta de arome disponibilă transformând operațiunea într-un festival al aromelor. Un cod nescris susține că poți recunoaște un fumător de narghilea după aroma care-l însoțește iar invitația la o astfel de experiență este un limbaj codat pentru prieteniile de lungă durată. Oamenii pe care îi ai lângă tine și cu care împarți o narghilea sunt speciali și deși gestul pare că poartă efemeritatea aromelor, profunzimea sa e una aparte.

Deși există mai multe locuri pe malul mării unde este permisă și apreciată această practică, îndrăznim să menționăm că spațiul ideal pentru a fuma narghilea este în locațiile din apropierea mării, aceste cafenele open-space dacă le putem spune așa. Spațiul deschis nu creează nimănui disconfort datorat fumului produs de narghilea, iar aromele se risipesc în atmosferă fără să aglomereze spațiul.

La Shut Up Beach, locație excelent situată pe malul mării, punem la dispoziția clienților noștri posibilitatea de a alege dintr-un număr de 20 de dispozitive tip narghilea disponibile pe mai multe culori și în diferite forme. Fie că alegeți să petreceți o seară în compania prietenilor sau să fumați aromele preferate într-un cerc restrâns, cea mai bună narghilea de pe malul mării se regăsește în locația noastră.

Vă rugăm să nu ne credeți pe cuvânt ci mai degrabă să vă convingeți singuri, făcând o rezervare cât de curând la datele de contact disponibile pe pagina noastră. Vă așteptăm să vă relaxați pe unul din șezlongurile disponibile pe amplasament, la restaurantul nostru sau la bar și, de ce nu, așezați direct pe nisipul din plaja noastră privată atunci când temperaturile vor permite și chiar încuraja gestul.

Fie că ați mai încercat astfel de practici ce presupun consumul de tutun aromat cu ajutorul dispozitivelor de tip narghilea sau sunteți la prima încercare, vă stăm la dispoziție cu toate informațiile necesare pentru ca experiența dumneavoastră să fie una cu adevărat specială. Vă asigurăm de crearea unor condiții excelente pentru utilizarea lor și asistență permanentă pe durata întregii șederi. Nu lăsați curiozitatea de a încerca să se acumuleze și dați o șansă unei tehnici care a supraviețuit timpului reinventându-se, îmbunătățindu-se și intrând treptat în viețile oamenilor ca o formă de relaxare.

Amplasamentul special construit ca o invitație la relaxare este locul perfect ca să vă acomodați cu fumatul de narghilea iar inițierea în aceste practici, alături de recomandări privind aromele și modul de reglare a intensității se vor realiza cu sprijinul colegilor noștri experimentați în această direcție.

Echipa noastră dispune de pregătire specială și vă poate asista în orice problemă privind consumul de tutun cu ajutorul dispozitivelor de tip narghilea și nu numai.

Pentru că ne dorim momente de neuitat pentru toți cei care ne calcă pragul, oferim clienților noștri ocazia să încerce fumatul la narghilea ca pe o experiență exotică, inedită și extrem de puternică din punct de vedere vizual, atmosfera creată și amestecul de fum și culori fiind unul cu adevărat special.

Vă așteptăm la Shut Up Beach pentru o serie de experiențe revelatoare care vă vor face vara mai interesantă și viața mai frumoasă, relaxarea făcând parte din bunele practici pe care le recomandăm cu mare drag.

Invitația de a ne fi aproape este deschisă pentru întreg sezonul, locația noastră păstrând parametrii cunoscuți de calitate în servicii și în acest an.

×