x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanţă în Golful Îngerilor

Vacanţă în Golful Îngerilor

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    04 Aug 2009   •   00:00
Vacanţă în Golful Îngerilor
Sursa foto: Tudor Cireş/Jurnalul Naţional

A fost răsfăţată ca o femeie: Nissa la Bella. Aşa i s-a spus vreme de câteva veacuri, iar renumele nu i-a fost ştirbit cu nimic în tot acest timp



Ritmurile noului mileniu s-au integrat perfect în vechea arhitectură a oraşului, chiar şi futuristele tramvaie care se intersectează - silenţios - în mijlocul Pieţei Massčna, cea vegheată de statui de alabastru cocoţate pe stâlpi, precum Sfântul Simion.

Nisa-cea-frumoasă este şi azi cea pe care o ştim din imaginile "de carte poştală", cu lunga Promenade des Anglais, cu Vieux-Nice (vechea cetate, cu străduţe înguste şi pitoreşti), cu cartierul Portului ori cu legendarul Cimiez, unde se află Hotelul Regina, numit aşa în onoarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care adora acest loc. Şi dacă tot vorbim de regi şi regine, românii ar trebui să ştie că unul dintre cele mai centrale parcuri ale oraşului se numeşte "Carol de Roumanie" şi a fost amenajat pe un domeniu care a aparţinut Regelui Carol al II-lea al României şi pe care moştenitorii săi l-au donat municipalităţii tocmai în acest scop.

BOGĂŢIE ŞI ACCESIBILITATE. Nisa este o marcă turistică foarte cunoscută, pentru că aici turism se face de aproape 300 de ani. Şi-au găsit locul pe ţărmul mării azurii, rând pe rând, englezii şi nordicii, porniţi în căutarea unui climat mai cald. Apoi, ruşii - încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-un moment în care alte porturi le erau închise, iar oligarhia timpului găsea la Nisa portul prin care putea să-şi trimită mărfurile în Europa.

Astăzi, românii pot alege între o cetate a bogaţilor şi una a culturii, un lucru rămânând bine stabilit: Nisa este sinonimul turismului de calitate. "Avantajul României este că nu se află foarte departe de Nisa", este de părere Denis Zanon, directorul Oficiului de Turism din Nisa. "Deci, puteţi alege. Fenomenul selecţiei e cunoscut în toate ţările. Faptul că tabloidele româneşti comentează vacanţele miliardarilor la Nisa sau la Monaco e un lucru bun, pentru că stimulează fenomenul turistic, în general, şi afluxul spre Riviera Franceză, în special. România este o ţară apropiată, există o linie aeriană directă care s-a deschis, de curând, pe ruta Bucureşti-Nisa..., accesul este foarte important." Când ajungi, cu un avion direct, într-un oraş care are o ofertă de 160 de hoteluri, ştii că ai găsit locul ideal în care să-ţi petreci vacanţa. Pentru orice buzunar e valabil acest lucru. "Un miliardar român poate petrece mult timp la Nisa. Găseşte oricând aici un hotel de calitate, permiţându-şi un elicopter sau o limuzină care să-l ducă la Monte Carlo pentru o seară la cazino. Dar turistul român care nu este miliardar şi vrea să îşi facă vacanţa la Nisa va găsi exact ceea ce caută. Poate ajunge aici cu un zbor la preţuri rezonabile, poate să stea la Nisa cu mijloace modeste şi să călătorească la Monaco cu numai 1 euro. Există bogăţie, dar şi accesibilitate."

O "DESTINAŢIE NATURALĂ". Nu poţi alunga bogăţia, nici nu o poţi câştiga peste noapte, dar o poţi admira de aproape, fără prea mari cheltuieli - par să zică cei care fac astăzi imaginea turistică a Nisei. În fond, însăşi bogăţia, ca spectacol, e un fenomen care poate fi inclus în sfera fenomenelor culturale. Există apoi suita de sate şi mici burguri din apropiere - unele căţărate pe munţi, altele înşiruite pe ţărm, unde poţi găsi cazări rezonabile. Însă principalul atu al Coastei de Azur, subliniază Denis Zanon, "este această excepţională formă de ergonomie: organizarea unui transport în comun la preţuri modice, foarte bine modulat, care permite circulaţia facilă, fără maşină personală, pe toată coasta".

Pe scurt, ce trebuie să ştie turistul român despre Nisa? "1. Că nu trebuie să se teamă de Nisa, pentru că este capitala Coastei de Azur şi aici poate găsi tot ceea ce caută. 2. Nisa este o destinaţie confortabilă, în care nu se va pierde, iar faptul că limba de comunicare este franceza şi românii sunt francofoni, în general, constituie un mare avantaj. Nu va fi pierdut nici din punctul de vedere al hotelurilor, magazinelor, distracţiilor, dar nici din punct de vedere cultural, pentru că oferta este bogată. În concluzie, Nisa este o destinaţie foarte naturală pentru români", afirmă Denis Zanon.

CULTURĂ ŞI LOISIR. Cu peste 20 de muzee şi alte zeci de galerii, cu 32 de monumente istorice de nivel naţional şi mondial - între ele numărându-se şi Hotelul Negresco, cel construit în 1913 de românul Henri Alexandru Negresco şi aflat, de peste 50 de ani, în proprietatea familiei Augier -, Nisa şi-a construit identitatea unui oraş cultural sui generis. Arhitectura nisoază are semne particulare pe care nu le găseşti nicăieri în altă parte. Caracterul său transalpin, cu accente provensale, dă străduţelor din Vieux-Nice, ca şi diferitelor cartiere, o alură în care recunoşti diverse influenţe şi caracterul unui oraş vechi şi cosmopolit.

Dacă ajungi la Nisa, nu ar trebui să ratezi Biserica Saint-Jacques-le-Majeur (cunoscută şi sub numele "Du Gesů"), situată pe "Strada Dreaptă" (rue Droite), în oraşul vechi. Biserica a fost construită în anul 1607, are o faţadă cu vizibile influenţe de arhitectură romană şi cele mai vechi clopote din cetate, datând din secolul al XVIII-lea, al căror sunet este şi azi la fel de puternic şi de muzical. O altă recomandare culturală pe care v-o facem este Muzeul Matisse, unde sunt păstrate superbe acuarele, desene, guaşe şi sculpturi ale celebrului artist. Nu trebuie uitate Muzeul de Artă Modernă şi de Artă Contemporană (MAMAC), Villa Arson sau Muzeul Departamental de Artă Asiatică.

Nisa beneficiază de un mare număr de cluburi sportive - fotbal, handbal, volei, tenis etc. -, însă cea mai comună modalitate "de a face sport" o reprezintă plimbările, joggingul, mersul pe role sau ciclismul, pe parcursul longilin al celebrei Promenade des Anglais. Baza nautică de pe Bulevardul Franck Pilatte este potrivită pentru cei care adoră săriturile în apă, în vreme ce aceia care "se tem" de apă se pot orienta către terenurile de petanque sau spre zonele amenajate cu pereţi de escaladă.

Oaspeţi celebri
Existenţa Hotelului Negresco, la Nissa, este plină de întâmplări mai puţin obişnuite. Aici au locuit cupluri celebre, precum Richard Burton şi Elisabeth Taylor ori Rommy Schneider şi Alain Delon. Anthony Quinn venea însoţit de soţia sa şi de... 20 de maşini pline cu rochiile nevestei. Starul pop american Michael Jackson a venit cu propriul său bucătar-şef. A trasformat o cameră în bucătărie şi alta în pistă de dans, pentru a se putea antrena. Pentru a ieşi din hotel, Jackson apela la tot felul de deghizări: gentleman londonez, hipiot, livreur de pizza sau... femeie de moravuri uşoare.

Esplanada cafenelelor
Cours Saleya este cea mai mare esplanadă din vechea cetate a Nisei. Aici există numeroase cafenele, baruri, bistrouri şi restaurante. Cei care urcă străzile pieptişe pot găsi cu uşurinţă un loc unde se pot odihni, dinaintea unui cocktail unic, având sub ochi perspectiva completă asupra Golfului Îngerilor şi a largii alei de plimbare, care face de aproape două secole faima acestui oraş magnific.

×
Subiecte în articol: franta golful Îngerilor nissa