x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanță în paradisul Deltei Dunării

Vacanță în paradisul Deltei Dunării

de Luciana Cocoș    |    19 Iul 2016   •   19:40
Vacanță în paradisul Deltei Dunării
Sursa foto: porojnicu/Getty Images/iStockphoto

Natura a dat României mai toate bogăţiile pe care le are. Şi nu a fost deloc zgărcită atunci când a oferit acestor meleaguri şi muntele şi marea, şesul şi dealurile. Însă generozitatea s-a manifestat pe de-a întregul atunci când unul dintre marile fluvii ale Europei şi-a croit drum prin câmpia românească, iar la vărsarea în mare a format Delta Dunării. Puţini sunt cei care ştiu că este cel mai tânăr pământ din ţara noastră. Are doar 6.000 de ani şi adăposteşte 5.149 de specii de floră şi faună. Este paradisul iubitorilor de pescuit sau al celor pasionaţi de călătoriile pe apă.

O minune a naturii

De la izvorul său din Munţii Pădurea Neagra din Germania, Dunărea îşi încheie lungul drumul de 2.860 km. în Marea Neagră în cel mai spectaculos mod cu putinţă. Între braţele ei, înainte de vârsare, pe o suprafaţă de aproape 5.640 km. pătraţi, se formează un loc atât de frumos şi unic în lume încât UNESCO l-a desemnat "Rezervaţie a Biosferei". Reţeaua de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de păduri şi de dune de nisip conturează un peisaj tropical.  Acest cadru de poveste a fost subiect pentru multe documentare realizate de televiziuni din întreaga lume. "Aceasta este o altă parte a frumuseţii naturii. Aici omul pare să fie un intrus. Ne aflăm pe legendarul fluviu Dunărea, sau mai degrabă marea Deltă din România, unde râul întâlneşte Marea Neagră",spuneau într-un reportaj jurnalişti din Marea Britanie. "Acest imperiu fluid, cu vegetaţia sa luxuriantă care aminteşte mai degrabă de regiunile ecuatoriale, este unul dintre cele mai impresionante sanctuare de păsări, vizitat de mai mult de 300 de specii, de la pelicani la flamingo. Cele trei braţe ale Dunării găzduiesc suficient peşte cât să păstreze angajaţi 5.000 de pescari”, mai spuneau realizatorii documentarului.

Cele mai vizitate locuri

Turiştii care vor să viziteze Delta îşi încep traseul din Tulcea. De aici sunt zeci de variante pentru a ajunge în inima Deltei. Cei mai mulţi preferă o plimbare de câteva ore pe canale cu şalupa rapidă care îşi aşteaptă clienţii pe faleza din Tulcea. Primul lucru pe care îl vor descoperi este suita de mici canale şi ghioluri. Cea mai mare atracţie este canalul "Cu barca prin pădure”. În acest loc, apa şi-a croit drum printr-o pădure de sălcii care lasă impresia că te plimbi printr-o pădure scufundată. „Tuturor le recomand să nu meargă în Deltă pentru o zi sau pentru un week-end. Nu ai cum să vezi totul într-o zi. Delta trebuie văzută lent, cu fiecare loc, fiecare sat, fiecare colţişor. Toate au o poveste, ceva specific. Fiecare anotimp are frumuseţea lui. Cel mai mult îmi place primăvara. În acea perioadă totul se trezeşte, înverzeşte, iar păsările cuibăresc” spune fostul mare campion Ivan Patzaichin, născut şi crescut pe acest tărâm de poveste.

TARIFE PENTRU VIZITAREA DELTEI

30 euro – plimbare de câteva ore cu şalupa

40 euro – vizită la colonia de păsări „Purcelu”

50 lei – cazarea pentru o noapte la o pensiune

100 - 400 de lei – cazarea pentru o noapte la hoteluri sau vile>

 

Oferte pentru toată lumea

Cei care vor să petreacă câteva zile în Deltă, trebuie să ştie că în fiecare localitate există pensiuni. Proprietarii acestora oferă, opţional, plimbări pe canale, mese tradiţionale de peşte şi partide de pescuit. Adevăratele comori ale Deltei sunt însă la Sulina, Sf. Gheorghe sau în zona Jurilovca-Gura Portiţei. Acestea sunt cele mai căutate localităţi de către turiştii îndrăgostiţi de mare. De aici e uşor să ajungă la una din cele trei plajele virgine ale litoralului românesc. „Au apărut în ultimii ani locaţii de cazare pentru toate buzunarele, inclusiv de 4 şi 5 stele. Există investitori care oferă şi facilităţi de agrement şi lucrurile par să fie pe un trend ascendent, iar eu le recomand turiştilor să nu încurajeze cazarea şi facilităţile "la negru", ci să gândească pe termen lung, în beneficiul nostru, al tuturor, spune consultantantul în marketing turistic, Răzvan Pascu.

 

Nu mi-ar plăcea ca Delta Dunării să devină o destinaţie de masă precum litoralul, aşa că targetarea clienţilor prin preţuri este esenţială, însă şi calitatea serviciilor trebuie să fie la înălţime- Răzvan Pascu consultantantul în marketing turistic.

 

CELE MAI BUNE LOCURI DE PESCUIT ÎN DELTĂ

Canalul Crişan - plătică, biban, roşioară, somn sau ştiucă

Mila 23 – somotei

Fortuna I - roşioară, biban, crap sau ştiucă>

 

Obiceiuri și tradiții

Un loc atât de special precum Delta Dunării, unde convieţuiesc multe etnii, nu putea fi lipsit de tradiţii inedite. Există obiceiuri pentru cei care urmează să devină părinţi şi ele diferă de la sat la sat. În Murighiol, ambii parteneri trebuie să sară peste un foc făcut în curte, în semn că au lăsat în urmă necazurile. În Băltenii de Sus sau în Mahmudia, viitorii părinţi sunt răsturnaţi cu barca pentru ca apa să le spele gândurile negre. Cei mai bogaţi îşi pot răscumpăra “udatul” cu o cinste la crâşmă. Un ritual mai puţin obişnuit îl fac oamenii din Deltă pentru a se feri de blesteme şi farmece. În localităţile CA. Rosetti şi Caraorman se pun cranii de cal la poartă, pentru ca asupra lor să cadă eventualele nenorociri.

Cel mai interesant obicei este ale lipovenilor care nu lasă pe nimeni să le fluiere în barcă. Se spune că acest gest le aduce ghinion.

 

Şi mai există un obicei bine de ştiut. Moneda de schimb, des utilizată de pescarii din Deltă, este rachiul sau vodca. „După ce cunoşti oamenii locului, nu îţi vine să-i mai laşi. Cine ajunge acolo şi se împrieteneşte cu ei va dori mereu să se reîntoarcă. Unii dintre prietenii mei s-au mutat acolo. Sunt multe etnii, obiceiuri şi de sute de ani acolo e armonie. Însă traiul lor e greu. Sunt izolaţi. Sunt într-un mediu în care trebuie să respecte nişte reguli. Natura îţi oferă, dar trebuie respectată. Iar dacă oamenii ştiu să aibă grijă de ea, pot avea multe beneficii" ne  povesteşte Ivan Patzaichin.

 

CURIOZITĂȚI DIN DELTĂ

*Cel mai mic peşte prins – un guvid de 3,2 cm lungime

*Cea mai mare ştiucă-18 kg şi peste 1 m lungime

*Cel mai mare crap-48,5 kg

*Cel mai mare somn-400 kg

*Cel mai longeviv animal–broasca ţestoasă de uscat (cca .120 de ani)>

 

Bogăția României, prea puțin promovată

Ca în multe alte cazuri, străinii sunt cei care fac cunoscute în lume frumuseţile României. Iar specialiştii în turism atrag atenţia că autorităţile sunt cele care ar trebui să facă eforturi susţinute pentru a atrage fonduri pentru Deltă sau pentru dezvoltarea turismului. „Delta nu este promovată deloc nici la nivel central şi nici la nivel local. În perioada următoare există fonduri europene prin instrumentul ITI şi le recomand autoritătilor locale să lucreze cu experţi pentru conturarea unei strategii corecte de dezvoltare a turismului şi apoi pentru implementarea ei. Apoi le mai recomand să investească în evenimente şi promovare, să se axeze din ce în ce mai mult pe promovarea în social media (facebook, bloguri etc) şi să dezvolte proiecte în parteneriat public-privat cu instituţii şi oameni care au demonstrat că fac treabă de calitate. Turismul le poate aduce primarilor din Deltă multă vizibilitate dacă vor face lucruri bune şi dacă vor investi banii eficient în perioada următoare. În plus, pot rămane în istoria localităţilor ca oamenii care au dezvoltat şi au trecut totul la nivelul următor. Bani sunt şi vor fi, să nu îi irosim!” este sfatul lui Răzvan Pascu.

 

Individualizarea strategiilor

De asemenea, este nevoie ca fiecare localitate să aibă o strategie proprie de turism pentru a se diferenţia de celelalte, fapt ce atrage mulţi curioşi în zonă, mai spun specialiştii,. Nu în ultimul rând, este esenţial ca autorităţile locale să participe la târgurile internaţionale de turism şi la diverse evenimente  atragere a pentru atragerea investitorilor străini. Indicat ar mai fi ca unii dintre localnicii cu talent artistic să urmeze cursuri de perfecţionare pe meserii din turism sau să participe la programe de dezvoltare şi promovare a meşteşugarilor.

 

„Delta este unică şi mereu am zis că poate să devină regina ecoturismului din România şi chiar din Europa. Ar trebui să promovăm Delta Dunării în aşa fel încât să devină un brand al României. Turismul s-a dezvoltat, dar nu în sensul corect  - Ivan Patzaichin, .

 

×