x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Scoaterea vizelor pentru unele ţări a crescut rezervările românilor pentru bilete de avion

Scoaterea vizelor pentru unele ţări a crescut rezervările românilor pentru bilete de avion

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2025   •   15:45
Scoaterea vizelor pentru unele ţări a crescut rezervările românilor pentru bilete de avion
Sursa foto: Hepta

Scoaterea vizelor pentru ţări precum SUA, Thailanda şi China a adus creşteri importante în numărul biletelor rezervate de către români spre aceste destinaţii, potrivit unui tur-operator.

Astfel, preţul mediu pentru un bilet de avion achiziţionat de Ieftinuarie a fost de 131 euro/persoană, în scădere cu aproape 20% faţă de ianuarie 2024, când preţul mediu a fost de 158 euro/persoană, arată datele Vola.ro.

De altfel, românii şi-au diversificat lista destinaţiilor spre care călătoresc, astfel că au rezervat bilete spre 380 de destinaţii din toată lumea. Cele mai rezervate şi căutate rămân oraşele Londra, Bruxelles şi Paris.

"Anul 2024 şi, prin extensie, 2025 vor rămâne în istoria călătoriilor drept anii în care românii şi-au câştigat dreptul la călătorii fără controale spre statele Schengen şi anii în care au primit undă verde la călătorii spre China, Thailanda, Turcia şi SUA. Impactul acestor veşti s-a văzut în rezervările din luna ianuarie, Vola.ro înregistrând de două ori mai multe rezervări spre China, de trei ori mai multe rezervări spre Thailanda şi cu 14% mai multe spre SUA", se scrie în comunicatul companiei.

Pentru al optulea an consecutiv, Vola.ro a finalizat analiza rezervărilor de bilete de avion în luna ianuarie, lună cunoscută drept Ieftinuarie sau perioada cea mai potrivită pentru a rezerva bilete de avion la cele mai mici preţuri.

"Anul acesta, Ieftinuarie aduce în premieră două concluzii relevante pentru români: o diversificare mai mare a destinaţiilor alese şi o creştere semnificativă a cererii pentru ţările care au eliminat vizele pentru cetăţenii români. Un alt aspect important este stabilizarea preţului mediu al biletelor de avion în această lună. Nu mai vorbim de creşteri alarmante sau de oscilaţii majore, ceea ce oferă predictibilitate şi mai multă siguranţă în planificarea călătoriilor", a declarat Claudia Tocilă, director de marketing Vola.ro, citată în comunicat.

În acelaşi timp, numărul mai mare de rute şi oferta mai bogată de companii aeriene care operează zboruri interne între principalele oraşe din România sau spre capitalele europene folosind şi aeroporturile mai mici din ţară a dus la o creştere semnificativă a fluxului regional. Aeroporturi ca Bacău, Oradea, Braşov şi Constanţa au înregistrat creşteri de până la 80%.

În ceea ce priveşte preferinţele de călătorie, 52% dintre rezervări au fost pentru bilete doar dus, iar 48% pentru bilete dus-întors, ceea ce sugerează o preferinţă pentru călătoriile mai flexibile sau de scurtă durată.

Un alt aspect notabil a fost creşterea vânzărilor de bilete către destinaţiile care au renunţat la vize. Statele Unite, Turcia, Thailanda şi China au înregistrat creşteri semnificative în vânzări, ceea ce arată că românii sunt din ce în ce mai atraşi de aceste destinaţii, în contextul relaxării cerinţelor de viză. Cea mai importantă creştere s-a observat pentru Thailanda, care a înregistrat aproape de 2,6 ori mai multe bilete de avion vândute, dar şi pentru China, numărul biletelor de avion spre Shanghai, Beijing, Shenzen şi alte aeroporturi principale din China fiind de două ori mai multe ca anul trecut.

Creşterea biletelor de avion pentru SUA este de 14%, însă specialiştii Vola se aşteaptă la modificări semnificative în următoarele luni.

Potrivit comunicatului, Vola.ro este lider de piaţă în România, compania având o prezenţă puternică şi în Polonia, Bulgaria şi Moldova. Anul trecut, Resource Partners, unul dintre cei mai importanţi manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est, a achiziţionat o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: vize tari rezervari bilete de avion