În acest an vor fi aduse din Grevia Icoana Maicii Domnului – Panaghia Soumela și racla cu un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei.
În intervalul 21-23 octombrie, credincioșii ortodocși se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, 21 octombrie 2023, la ora 7.00.
Marți, 24 octombrie 2023, de la ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie.
- prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
- a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” -Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii); ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Grecia purtând Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Panagia Soumela şi racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.
La Catedrala Patriarhală, va avea loc, la ora 13.00, primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.
Sfânta Icoană şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.
Program liturgic
Sâmbătă, 21 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.
Duminică, 22 octombrie 2023: 09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.
Luni, 23 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 16:00 – 20:00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.
Marți, 24 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 12:00 – 13:00 – Procesiunea Calea Sfinț 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.
Miercuri, 25 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Joi, 26 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir: 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară. 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură lângă Altarul Mare de Vară. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor: 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară. 08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.
Sâmbătă, 28 octombrie 2023: 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Duminică, 29 octombrie 2023: 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară. 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.
Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin, informează dcnews.ro.