x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Carmen Tănase, la Mormântul Sfânt: “Nu am simţit linişte. M-am cutremurat efectiv, aproape că m-a durut carnea pe mine”

Carmen Tănase, la Mormântul Sfânt: “Nu am simţit linişte. M-am cutremurat efectiv, aproape că m-a durut carnea pe mine”

09 Apr 2015   •   11:28
Carmen Tănase, la Mormântul Sfânt: “Nu am simţit linişte. M-am cutremurat efectiv, aproape că m-a durut carnea pe mine”

În Vinerea Mare, într-o ediție specială a emisiunii “Acces direct”, telespectatorii Antenei 1 vor vedea cea de-a doua parte a călătoriei Simonei Gherghe în Țara Sfântă. Alături de Carmen Tănase, Nicoleta Luciu și Monica Tatoiu, cele trei doamne care au însoțit-o în acest pelerinaj, Simona Gherghe reface, vineri, Drumul Crucii. Cele patru au mers exact prin locurile prin care a păşit Iisus Hristos în drumul spre Golgota, când şi-a purtat crucea în spate. Apoi, Simona și invitatele sale vor intra în Mormântul Sfânt. Ce s-a întâmplat acolo, le-a depăşit chiar şi lor aşteptările.

"În alea cinci secunde s-a întâmplat ceva. Nu ştiu ce, dar s-a întâmplat. În locul ăla, se întâmplă ceva. Nu am simţit linişte. N-a fost linişte în niciun caz. A fost un ghem în stomac, ca o presimţire. M-a cutremurat efectiv... aproape că m-a durut carnea pe mine", a povestit Carmen Tănase.

Mai multe despre vizita Simonei Gherghe alături de Monica Tatoiu, Carmen Tănase şi Nicoleta Luciu în Israel, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în Vinerea Mare, de la ora 17.00, numai la “Acces direct”.

×