x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 10 sfaturi pentru cultivarea ierburilor aromatice în ghivece

10 sfaturi pentru cultivarea ierburilor aromatice în ghivece

de Anastasia Paul    |    26 Mai 2023   •   20:15
10 sfaturi pentru cultivarea ierburilor aromatice în ghivece

Experții dezvăluie secretele cultivării ierburilor în ghivece pentru a ne ajuta să le prelungim viața și să ne bucurăm de recolte mai bune. 

Când te gândești la cultivarea ierburilor în ghivece, îți imaginezi un pervaz cu soare ori gardiniere de terasă sau un butoi tăiat pe jumătate în care înfloresc ierburi amestecate. Însă ceea ce ar trebui să ne preocupe este cât trebuie să le udăm, care este lumina potrivită la care să fie expusă, cum să le facem să înflorească, scrie homesandgardens.com.

Iată  10 pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a te bucura de ierburile aromatice:

1. Locul potrivit

Majoritatea ierburilor în ghivece vor avea nevoie de cel puțin 6 ore de soare. Verifică spațiul din grădină pentru a vedea care este locul potrivit pentru a primi lumina soarelui în fiecare zi. În cazul în care curtea ta este orientată spre sud, au noroc, veu avea colțuri atât pentru lumina directă a soarelui, cât și pentru umbra parțială. O mare varietate de ierburi, plante perene și anuale, preferă lumina directă. Plantele perene precum salvia și rozmarinul au nevoie de lumina soarelui pentru a ajuta la producerea uleiurilor. Alți căutători de soare includ busuiocul, levănțica, oregano și cimbrul.

Dar nu dispera dacă dispui doar de locuri cu soare limitat. Dacă spațiul tău este într-un loc nu atât de însorit, unele plante, cum ar fi melisa, vor crește în fericite. Arpagicul, mărarul și pătrunjelul sunt de în regulă la umbra parțială. 

2. Ierburi potrivite pentru ghivece

Ierburile pot fi clasificate în trei grupe: anuale, bienale și perene. Câteva exemple de plante anuale sunt busuiocul, mărarul, coriandorul, cirușii și borjeana. Bienale, care formează frunze în primul sezon de vegetație, apoi flori și semințe în al doilea sezon, includ salvie, pătrunjelul, cervil. Plantele perene, care de obicei cresc lent în primul an și câștigă vigoare în al doilea an, mor iarna și cresc din nou primăvara. Ierburile perene includ rozmarin, cimbru, menta, fenicul și oregano.

Totodată, anumite ierburi, cum ar fi menta), sunt invazive în pământ deschis, așa un ghiveci va limita răspândirea.  Busuiocul, cimbru, rozmarin, salvie și oregano au nevoie de drenaj bun. 

3. Tipuri de ghivece

Există avantaje și dezavantaje cu ceramica nesmălțuită, lemnul, metalul și plasticul, dar singurul lucru pe care nu trebuie să-l uiți este că toate ierburile au nevoie de drenaj. Nu vrei ca rădăcinile ierburilor să putrezească. Găurile de drenaj vor ajuta la evitarea aputrezirii, permițând excesul de apă să se scurgă.

Alege un ghiveci care să aibă cel puțin o treime din înălțimea plantei mature și jumătate din lățimea ei. Ierburile pot fi cultivate individual într-un ghiveci sau poți cultiva mai multe într-un recipient de 45-50 de centimetri. 

Adăugarea unui strat de nisip sau pietriș la baza ghivecelor este o altă modalitate bună de a stimula drenajul, reducând riscul de putrezire a rădăcinilor și infecția fungică. 

4. Cum amesteci ierburile într-un ghiveci

Nu poți amesteca orice fel de ierburi într-un singur ghiveci. 

Parfumurile lor intense pot funcționa adesea unul împotriva celuilalt sau se pot anula reciproc. Mai mult, pot avea nevoi diferite de soare, umbră, umiditate. Așa că cel mai bine este să grupezi ierburi cu nevoi similare. 

În afară de oregano, menta nu este o plantă pe care să o combini cu altele din cauza naturii sale invazie. Feniculul este singuratic și poate face ca alte ierburi să aibă un gust ciudat. 

În schimb, oriandrul, pătrunjelul și mararul se înțeleg bine împreună. Cimbrul, salvia și oregano sunt o combinație obligatorie pentru o grădină mediteraneană, având în vedere originile lor native comune.
Pătrunjelul pare să se înțeleagă bine cu arpagicul, melisa, busuiocul și levănțica.

5. Diferențele de creștere

Unele ierburi sunt crezistente, precum rozmarinul sau cimbrul, în timp ce altele sund fragile, respectiv busuiocul, angelica și coriandrul. 

Poți umple ghivecele sau tăvile modulare cu compost de semințe, le uzi bine, apoi le împrăștii în ghivece sau le înfigi în pământ. Semințelor de lavandă, de exemplu, nu le place să fie acoperite.

Totodată, unele plante, precum bisuiocul se dezvoltă la 3 săptămâni de la plantare și continuă până la sfârșitul verii. Salvia și menta pot fi semănate în mai și scoase afară începând din iunie. Pătrunjelul se dezvoltă mai lent, așa că trebuie semănat în februarie. 

6. Apă și drenaj

Hidratarea se poate simți ca ceva ce faci pe pilot automat, dar atunci când cultivi ierburi aromatice în ghivece, este esențial să știi când să le uzi. Este mai probabil ca plantele să se usuce mai devreme în recipiente, deși acest lucru nu înseamnă că ar trebui să le uzi în fiecare zi. Așa că cel mai bine este să primească apă o dată sau de două ori pe săptămână. Ierburile din ghivece nu sunt deanjate de puțină secetă, dar nu le lași să se usuce complet.

Este bine să verifici regulat solul cu vârful degetului pentru a evalua umiditatea. Irigația prin picurare este recomandată deoarece păstrează rădăcina umedă. Cel mai bine este ca ierburile să fie udate dimineața devreme, la baza plantei pentru a ajunge la rădăcină înainte de creșterea temperaturilor din timpul zilei. 

7. Ține gândacii la distanță

Deși ierburile plantate în ghivece sunt mai puțin susceptibile să fie invadate de diverite insecte, ele nu sunt imune la dăunători, cum ar fi acarienii și musca albă la cele care stau în interior. Gângănii precum musca albă provoacă, în general, mai multe paguve atunci când vremea devine caldă și uscată. Marele dușman îl reprezintă însă afida, care invadează mai ales busuiocul. Menținerea ghivecelor cu ierburi la distanță este o modalitate ușoară de împiedica răspândirea lor. 

În exterior, afidele pot fi ținute sub control dacă este permisă expunerea în aer liber la gărgărițe. Acestea fiind spuse, dacă vrei să scapi de afide, poți da naturii o mână de ajutor. Unii grădinari folosesc un amestec de ulei de portocale și de cedru, sau usturoi. Alternativ, poți stropi zilnic pe plantele afectate o soluție blândă de cuișoare, rozmarin, cimbru și mentă. Sau încearcă un jet rapid de apă la două zile, timp de câteva săptămâni.

Dacă reutișizezi ghivecele, atunci spală-le bine. Înlătură materialul vegetal vechi care ar putea ascunde boli. Verifică compostul de dăunători și ouă de melci.  Asigură-te că toate recipientele sunt sterilizate cu apă fierbinte.

Ierburile perene, precum menta, tind să fie mai rezistente și mai puțin susceptibile la dăunători. Descurajează afidele cultivându-le lângă arpagic, mărar, nasturțium și mentă.

8. Recoltare

Începe prin a rupe frunzele care au un aspect sănătos. Acest lucru va încuraja creșterea rapidă a noilor frunze de  busuioc și coriandru. Regula principală este să nu iei mai mult de o treime din plantă pentru că se va lupta să se regenereze și se va stinge. Plantele perene, precum oregano, pot fi însă tăiate mai mult. 

Perioada cea mai bună de recoltare este dimineața sau după-amiaza devreme. Atunci ierburile tind să fie mai încărcate cu uleiuri esențiale și suferă mai puține daune moleculare. Taie deasupra unui nod. Fii atent la structura plantei pentru a nu-i provoca prăbușirea ori regenerarea neuniformă și a te asigura că noile frunze beneficiază de lumina soarelui. Ia frunzele din părțile exterioare. 

Când recoltezi plante precum rozmarinul și levănțica, ai grijă să eviți tăierea tulpinilor lemnoase. Arpagicul trebuie tăia cu câțiva centimetri deasupra liniei de bază. Poți tăia de la bază atunci când recoltezi pătrunjel și coriandru. Poți îndepărta frunzele de ierburi precum busuiocul prin smulgere, atâta timp cât nu tragi planta.

Strângerea vârfurilor ajută la încurajarea creșterii ierburilor fragile. Pe măsură ce plantele cresc, continuă să le tai câte puțin. Cu cât culegi  mai mult în timpul sezonului de creștere, cu atât te poți bucura mai mult de ele. Nu uita că dacă nu le folosești, le pierzi. 

9. Floarea îi poate afecta gustul 

Dacă sești obișnuit să vezi levănțică înflorită și capete mov de flori de arpagic, vei crede că ierburile înfloresc mereu. În timp ce cultivarea ierburilor în ghivece îți oferă șansa de a avea flori comestibile  delicioase, este posibil ca înflorirea să compromită potența și productivitatea întregii plante.

Este important să identifici timpul natural de înflorire al ierburilor pe care le-ai ales. Unele nu înfloresc des dar sunt forțate de o perioadă lungă de căldură dau de faptul că frunzele nu au fost recoltate la momentul potrivit. Când fac flori ierburile aromatice care nu ar trebui să înflorească,  acest lucru marchează începutul sfârșitului vieții plantei.

Totodată, trebuie să știi dacă ierburile sunt înclinate în mod natural să înflorească și care ar trebui să fie împiedicate, altfel frunzele vor avea un gust ciudat. Unele dintre cele mai obișnuite ierburi care nu ar trebui să înflorească sunt pătrunjelul și coriandru. Din fericire, dacă cultivi busuioc, arpagic, salvie sau cimbru, nu ai de ce să te temi. Florile lor sunt comestibile și nu afectează frunzele. 

Cu toate acestea, dacă cultivi ierburi în scopuri culinare, ar fi înțelept să tai florile dacă vrei să se dezvolte mai mult frunziș.

10. Înmulțire

Buașii de tulpină sunt o modalitate bună de a înmulți ierburile lemnoase, cum ar fi lavandă, cimbru, rozmarin și salvie. Ține cont de faptul că butașii moi de primăvară se prind  mai repede decât speciile lemnoase de la sfârșitul sezonului. Fă butași imediat ce ierburile au o creștere nouă în primăvară.

Locurile ideale pentru a te bucura de frumusețea și mirosul lor este pe terasă sau de-a lungul unei alei în grădină. 

 

 

×
Subiecte în articol: ierburi ghivece ierburi aromatice