x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 7 plante care țin țânțarii la distanță de casa și grădina ta

7 plante care țin țânțarii la distanță de casa și grădina ta

de Anastasia Paul    |    21 Apr 2023   •   21:00
7 plante care țin țânțarii la distanță de casa și grădina ta
Sursa foto: Hepta

Țânțarii nu sunt niciodată doriți în casă ori în curte. Aceste insecte lasă urme urâte de înțepături pe piele, provocând erupții și mâncărime.

Mai mult, pot transmite și boli fatale, inclusiv malarie, febra galbenă, febra West Nile, encefalită, filarioză limfatică.

Deși există o mulțime de produse chimice eficiente, cele mai dorite sunt variantele naturale. Există astfel mai multe plante care pot ține țânțarii la distanță. 

1. Rozmarin

Rozmarinul este o plantă versatilă. Uleiul poate fi folosit pentru a stimula creșterea părului, parfumul se găsește adesea în produsele de baie iar în bucătărie poate condimenta mâncărurile.  Pe lângă toate acestea, florile de rozmarin sunt frumoase, albastre, delicate și cresc de-a lungul tulpinii. În plus, țânțarilor, dar și muștelor și furnicilor, nu le place mirosul de  rozmarin. 

Poate fi plantat în ghiveci dar și în grădină. Îi place căldură și lumina directă a soarelui. Are nevoie de sol nisipos bine drenat pentru a se dezvolta, cu acces regulat la apă. Nu este toxic pentru câini și pisici. 

2. Iarba de lămâie

Uleiul ierbii de lămâie poate fi extras din frunze și tulpină. Mirosul poate fi copleșitor dar este eficient împotriva țânțarilor. Totodată, va ține la distanță șobolanii și șoarecii. Dacă nu vrei să cultivi planta, poți cumpăra doar ulei esențial de citronella. 

Este o plantă tropicală și poate crește în ghiveci dar și în grădină. Preferă mediul cald, soarele și temperaturi ridicate. Trebuie protejată de frig. Frunzele se pot folosi la supe și salate. Este toxic însă pentru câini și pisici. 

3. Gălbenele

Florile portocalii și galbene vor aduce un plus oricărei grădini și este eficientă împotriva dăunătorilor. Conține limonen, o substanță pe care țânțarii nu o suportă. Dar este preferată de buburuze și fluturi. 

Gălbenelele sunt în general cultivate în aer liber dar încearcă  să le plasezi strategic, lângă uși și ferestre pentru a crea o barieră externă. Le place soarele, sol bine drenat și acces regulat la apă. Nu sunt toxice pentru câini și pisici.

4. Lavandă

Parfumul de lavandă se regăsește în săpunuri, lumânări, detergenți. Uleiul are beneficii pentru sănătate, ne ajută să dormim și ne scapă de stres. Florile sale sunt mov, vibrante. Deși lavanda ne întântă cu parfumul ei, nu același lucru se poate spune despre țânțari. Este eficientă și împotriva muștelor, furnicilor și chiar rozătoarelor.

Este o plantă rezistentă, preferând un loc cald și însorit, și prosperă în condiții uscate. Este tolerantă la secetă și poate rezista perioade prelungite fără apă și poate supraviețui și expunerii la îngheț. Necesită astfel întreținere redusă. Dacă nu vrei să o cultivi, poți folosi ulei de lavandă sau lavandă uscată. Este toxică pentru animalele de companie. 

5. Floare de ață

Floarea de ață este violet. Se mai nuemște Ageratum și aduce frumusețe și utilitate oricărei case. Conține cumarină, o substanță chimică găsită uneori în insecticide datorită proprietăților sale de respingere a țâmnțarilor. Fluturii și albinele, pe de altă parte, sunt atrași de  miros. Se știe că păsările colibri iubesc aceste flori. 

Florile de ață sunt cultivate în aer liber, inflorind in plin soare, cu acces regulat la apă. Solul trebuie să fie umed dar bine drenat, altfel rădăcinile vor putrezi. Se pot plasa strategic pe lângă uși și ferestre. Sunt toxice însă pentru animalele de companie.

6. Iarba pisicii

În timp ce pisicile adoră mirosul. țânțarii preferă să-l evite. Contine Nepeta Cataria, o substanță pe care multe insecte nu o plac, inclusiv muștele și gândacii. Uleiul se poate obține prin zrobirea tulpinilor cu mîna și se aplică direct pe piele, ca un repelent activ pentru insecte.

Poate fi cultivat cu ușurință în aer liber sau în interior, prosperând cu soare și apă. Este o plantă destul de rezistentă și suportă înghețul. Crește rapid, așa că trebuie tăiată regulat. Este toxic pentru pisici și câini dacă este consumată în exces. 

7. Salvia

Este o plantă folosită la ceaiuri și preparate culinare. Îmsă aroma sa de pământ respinge țânțarii și muștele, în special atunci când frunzele sunt uscate și arse, eliberând uleiurile sub formă de vapori. Alternativ, frunzele pot fi plasate strategic în jurul casei.

Salvia este ușor de cultivat. Poate fi plantată în interior, în ghiveci, sau în exterior, în paturi de flori. Preferă să stea la soare, așa că pe pervaz ar fi locul potrivit dacă este ținută în interior. Solul trebuie bine drenat. Frunzele trebuie tăiate înainte ca planta să înflorească pentru o aromă optimă. Salvia nu este toxică pentru pisici și câini.

×
Subiecte în articol: plante tantari