Pentru a face economii substanțiale, ai două metode la dispoziție: unele care implică investiții medii în locuință și altele care nu te costă nimic, dar fac diferența la sfârșit de lună. Însă, înainte de a face schimbările, este necesar să știi care sunt cele mai comune greșeli care îți cresc factura la energie electrică:
Lași dispozitive în priză
Ai încărcat bateria laptopului și ai lăsat încărcatorul în priză? Lași microundele sau orice alt dispozitiv în priză, chiar și când nu îl folosești? Chiar dacă nu folosești aparatele, acestea consumă energie în modul standby, contribuind la o creștere nejustificată a facturii la electricitate. Pentru a reduce consumul, scoate orice dispozitiv din priză imediat ce nu îl mai folosești. Acest tip de energie electrică ce se irosește poartă numele de “consum fantomă” și se cumulează în timp, ceea ce duce la facturi mai mari.
Nu faci la timp revizia instalației de gaze
Revizia instalației de gaze este obligatorie și se face de către personalul autorizat de ANRE și ISCIR, din doi în doi ani. În timpul acestei operațiuni, specialiștii verifică arzătoarele, poziția și stabilitatea conductelor, aparatele de măsurare și nu numai. Dacă omiți verificarea instalatiei de gaze naturale, vei avea parte de facturi mai mari, deoarece eficiența acesteia scade și, în același timp, consumul crește. Pe lângă aceasta, te pui în pericol și riști o amendă de până la 25.000 lei. Pentru a evita toate aceste situații neplăcute, notează-ți în calendar data reviziei și programează-te din timp.
Nu citești contorul electric la timp
Când vine vorba despre gestionarea facturilor de energie, citirea contorului electric te ajută să eviți surprizele neplăcute. Înainte de termenul limită indicat pe factura ta, asigură-te că transmiți corect indexul contorului. Contoarele cu inducție necesită citirea cifrelor evidențiate, iar cele electronice implică indexarea pentru coduri specifice. Dacă ai un contor Smart Meter, datele sunt transmise automat, lucru care simplifică procesul. În acest fel, vei optimiza costurile și vei evita penalizările pentru întârzieri la plată.
Folosești becuri nepotrivite
Știai că LED-urile utilizează cu până la 80% mai puțină energie decât becurile tradiționale cu incandescență? Pe lângă acest avantaj major, un bec cu LED durează până la 50000 de ore, echivalentul duratei medii de viață a 50 de becuri incandescente. Chiar dacă au un cost mai ridicat decât becurile incandescente, cele cu LED te ajută să economisești foarte multă energie electrică, ceea ce echivalează automat cu facturi mai mici.
Păstrezi electrocasnicele vechi
Nu vrei să renunți la electrocasnicele vechi pentru că încă funcționează perfect? Păstrarea electrocasnicelor vechi care funcționează perfect poate părea o economie, dar acestea pot consuma mult mai multă energie decât modelele moderne și eficiente energetic. Modelele vechi de frigidere sau mașini de spălat pot avea un consum energetic semnificativ mai mare, ceea ce poate duce la facturi mai mari la energie electrică. Înlocuiește-le cu modele mai noi, care fac parte dintr-o clasă energetică superioară, și vei face economii semnificative pe termen lung.
Nu setezi corect termostatul
Nu seta termostatul pe o temperatură prea ridicată în timpul iernii și pe una prea scăzută vara. Diferențele prea mari de temperatură între interior și exterior generează un consum mai mare de electricitate. Menține o diferență de maximum 10 grade, pentru un confort termic și facturi mai mici.
Nu ți-ai izolat locuința
Când nu ai o locuință izolată corespunzător, aceasta se încălzește și se răcește mult mai rapid decât în mod normal. Pentru a compensa pierderile de frig sau căldură, ești nevoit să pornești mai des centrala termică sau aerul condiționat, ceea ce înseamnă că vei avea un consum mai mare de energie. Izolarea casei îți va aduce confortul dorit și te va ajuta să economisești considerabil, pe termen lung.
Nu schimbi filtrele aparatului de aer condiționat
Aparatul de aer condiționat trebuie întreținut și igienizat periodic, cel puțin o dată pe an, dacă vrei să funcționeze optim, fără să consume multă energie electrică. Filtrele prea încărcate ale aparatului afectează eficiența lui și chiar te pot expune apariției afecțiunilor respiratorii. Solicită anual acest serviciu, preferabil înaintea începerii sezonului cald.
Aceste măsuri simple și eficiente nu numai că vor va ajuta să economisești bani lunar, dar vor contribui și la conservarea resurselor naturale și la protejarea mediului înconjurător. Începe să implementezi aceste schimbări astăzi, pentru a beneficia de economii semnificative și pentru a reduce impactul asupra mediului.
Sursa foto: Freepik.com