x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Accente decorative

Accente decorative

01 Iun 2005   •   00:00

Liniile simple ale mobilierului, acuratetea finisajelor si dispunerea obiectelor contureaza o locuinta degajata. Sobrietatea interiorului este voalata de prezenta accentelor decorative in nuante de rosu. O lucrare semnata de arh. Ileana Ristea.

Spatiul de dimensiuni medii, ca acela al unui apartament de bloc, supus unei amenajari, va fi in primul rand degajat. Proprietarul, un tanar dinamic, si-a dorit ca locuinta sa fie cat mai functionala: mobilier modern, bine amplasat, dotari actuale care sa asigure confortul, spatii deschise, care sa comunice liber.

In aceste conditii, arh. Ileana Ristea - de la biroul de arhitectura Xpress - a conceput o recompartimentare a planului initial. Modifica rile facute au vizat buna circulatie in locuinta, luminozitatea naturala abundenta si prezent a unui mobilier util si actual (executat de Cub Design). S-au ales culori pale, neutre, care sa mareasca iluzoric spatiul si, totodata, sa relaxeze privirea.

Fara a apela la artificii arhitecturale sofisticate, Ileana Ristea a urmarit conturarea unei locuinte cat mai generoase, sub aspectul dimensiunilor, in limitele impuse constructiv de structura de rezistenta a blocului.

Chiar daca nu se percep vizual, transforma rile facute la partea de instalatii (electrica, sanitara, termica) asigura un plus de confort. Amplasarea prizelor, schimbarea tevilor si a traseelor acestora, inlocuirea caloriferelor, ca si partea de dotari electrocasnice vin sa ridice standardul locuintei.

Intr-un cadru usor auster, unde culorile si liniile sunt simple, privirea este captata de obiectele decorative.

Este o solutie interesanta de a varia periodic imaginea generala a apartamentului, aflat acum sub amprenta decorativa a nuantelor de rosu. Contrastul intre fundalul neutru si obiectele in culori vii sparge fermitatea liniilor arhitecturale. O vaza cu flori, cuverturile, cateva perne asortate indulcesc atmosfera, atat prin efectul cromatic, cat si prin cel textural.

Daca este bine gandit si ales, ceea ce este de baza intr-o locuinta, finisajele, mobilierul si dotarile, impactul vizual si personalizarea spatiilor pot fi obtinute usor, rapid si mai putin costisitor prin accente decorative. Schimbarea nuantei acestora o implica si pe cea a ambiantei. Este o modalitate de redefinire ciclica a ceea ce numim "acasa", adaptata continuu la preferintele proprii, cele care dicteaza starea de buna dispozitie.

Gabriela Sirbu
Arhiva Ideal Decor
×