x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ambient inedit

Ambient inedit

30 Iun 2005   •   00:00
Ambient inedit

Designerul Mircea Schlotter este cunoscut pentru personalizarea interioarelor pe care le concepe. Decorul inedit al acestui apartament din Bucuresti subliniaza maniera sa de lucru

Acest interior este surprinzator prin asocierea culorilor, a materialelor, a decorat iunilor, a organizarii functionale. Este o locuinta de doua camere, amenajata original, mobilata in totalitate cu piese achizitionate de la Casacucina. Generozitatea spatiilor a reprezentat desigur un atu, dar modul in care ele au fost personalizate si functionalizate denota un stil inedit, ce imbina modernitatea cu estetica plastica, gratie sugestiilor designerului Mircea Schlotter.

In ansamblul apartamentului, situat intr-un imobil recent construit, atrag atentia cateva elemente cu rol constructiv, dar rezolvate ingenios sub aspectul imaginii. Primul este separarea cu pereti de sticla a unei incaperi din ansamblul zonei diurne, incapere destinata conversat iilor cu prietenii, lecturii sau, pur si simplu, meditatiei. Al doilea, "paravanul" creat in holul de la intrare, care se confunda cu un perete furniruit. De fapt, acesta inglobeaza usa de acces catre zona de noapte, iar in spatele lui sunt amenajate dulapurile dressing-ului. Pe langa aceste solutii, se remarca punctarea diverselor zone prin intermediul finisajelor decorative ale peretilor, asortarea cromatica a obiectelor si constrastul textural.

Poate ca unii ar considera decorul prea incarcat sau asocierea nuantelor, a materialelor si finisajelor prea indrazneata.

Dar, dincolo de aprecierile subiective, trebuie simtita atmosfera creata in acord cu asteptarile proprietarilor. Ineditul transpare tocmai din trecerea de la liniile cuminti ale pieselor de mobilier moderne la cele stilizate, in gen high-tech, ale corpurilor de iluminat, ale aparaturii si dotarilor si apoi la expresivele tablouri sau obiecte de arta. O combinatie stranie, dar care emana sentimentul de caldura, intimitate specific unei locuinte.

Adela Parvu
Arhiva Ideal Decor
×