x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Amenajare simpla, dar de efect, la bloc

Amenajare simpla, dar de efect, la bloc

de Adela Parvu    |    10 Aug 2006   •   00:00
Amenajare simpla, dar de efect, la bloc

LA BLOC, DAR ALTFEL
Idei si solutii ce le poti gasi pe internet
LA BLOC, DAR ALTFEL
Idei si solutii ce le poti gasi pe internet

Cand vine vorba de amenajarea locuintei, ceea ce lipseste din start este ideea de decorare. In goana dupa solutii, revistele de specialitate par a fi o sursa de inspiratie, dar de cele mai multe ori prezentarile de case sunt fie prea extravagante, fie aparent costisitoare. Oricum, ideile simple nu par la indemana atunci cand banii sunt putini, iar modificarile de spatii la bloc sunt limitate de structura de rezistenta. Dar pe langa reviste de design interior, exista si internet, de unde se pot salva imagini cu rezolvarile decorative dorite.

INTERIOARE PE NET

Un site foarte interesant si cu o multime de prezentari de case si nu numai (exista chiria si garaje, sere de flori, apartamente la mansarda etc.) este locations-uk.com. Un site pe care sunt prezentate locatii disponibile pentru cei interesati de sedinte foto, filme sau spoturi publicitare. Pe langa business-ul promovat, respectiv inchirierea acestor spatii, site-ul este o excelenta sursa de idei. Si ca sa va convingeti, am ales intentionat un apartament londonez din "colectia" celor mai putin extravagante. In ciuda faptului ca este o locuinta urbana fara pretentii, decorul este inspirant pentru cei ce vor ceva deosebit in apartamentele de bloc. Cateva idei simple, dar de efect, cum ar fi locul televizorului si etajera din vecinatate, rafturile din living asimetric pozitionate pe perete si inzidite, finisajul peretelui din dormitor in dreptul caloriferului si candelabrul ce aminteste de modelele lui Verner Panton. Astea sunt numai cateva pentru ca la o atenta privire veti descoperi si masa din sufragerie - o improvizatie de efect, cele doua canapele din camera de zi in nuante si tapiterii diferite, cada din baie imbracata cu un front din lemn masiv, dar si bucataria care nu are corpuri de mobila suspendate, ci rafturi si etajere. Intrati si voi pe adresa indicata si inspirati-va, pentru a va face o locuinta placuta, originala si fara costuri exagerate.


Daca locuiti la etaj superior nu mascati o fereastra mare care poate deveni un punct de atractie al incaperii - un adevarat "tapet" in permanenta schimbare de culori si luminozitate. De remarcat, solutia aleasa pentru cada din baie si gresia verde ce imbraca peretele doar pe jumatate, in rest folosindu-se vopsea rezistenta la apa

×