x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Amenajări de spaţii în natură

Amenajări de spaţii în natură

de Georgiana Teodorescu    |    14 Aug 2008   •   00:00

Elemente de ambientare exterioară şi decor es­ti­val, cu un design spec­ta­culos prin simplitate şi acurateţea  liniilor şi a materialelor folosite



Elemente de ambientare exterioară şi decor es­ti­val, cu un design spec­ta­culos prin simplitate şi acurateţea  liniilor şi a materialelor folosite

Se spune că cele mai bune lucruri în viaţă sînt gratis. Natura, ca mijloc principal de relaxare şi reconfortare, este şi ea la dispoziţia tuturor, indiferent de condiţie socială. Dar anumite detalii pot fi studiate pentru a facilita be­neficiile pe care natura le oferă. În această filozofie se încadrează şi produsele realizate de Gandia Blasco Office. Aceştia au conceput o linie de accesorii şi obiecte de mobilier destinate relaxării totale în spaţiul exterior. Ei au gîndit vara ca pe o escapadă totală în afara pereţilor, în afara grijilor şi a cotidianului.

Concept

Este foarte uşor să realizezi lucruri simple, cu o geometrie rudimentară, în culori neutre, însă este foarte greu să dai o notă personalizată, să atingi obiectele cu sentimentul interior, să îţi laşi amprenta creatoare asupra lor.

Deşi nu sînt o marcă foarte cunoscută pe plan internaţional, biroul Gandia a cunoscut o înflorire simţitoare din 1941 (cînd a fost înfiinţat) şi pînă acum.

Între produsele realizate de designerii de la Gandia se numără pavilioane, rezerve pentru terasele restaurantelor, mobilier urban – bănci, şezlonguri, umbrele protectoare de soare, canapele confortabile, corturi pentru seri lungi pe plajă, baldachine.

Linia în care se înscriu aceste elemente este de o simplitate liniştitoare. Cînd priveşti aceste piese, calmul şi relaxarea se instaurează instantaneu, comoditatea pernelor şi a saltelelor ergonomice, cît şi materialele fluide şi protectoare te fac să rămîi ore în şir contemplînd natura. Produsele lor sînt utilizate atît în spaţiul rezidenţial, cît şi în cel hotelier.  

Multe dintre terasele hotelurilor cunoscute ce dispun de spaţii verzi sînt decorate, amenajate cu produse Gandia. Linia lor de producţie nu se opreşte doar la mobilier, ci realizează în aceeaşi linie simplă şi corpuri de iluminat pentru exterior şi accesorii pentru grădinărit.  

Iluminatul nu este pretenţios, candele pentru lumînări, torţe cu flacără continuă, recipiente piramidale sau sferice sînt risipite în spaţiul exterior ca mici licurici în noapte. Fiecare element are o sursă de inspiraţie clară. Cel mai de senzaţie aranjament este fără îndoială New York Lights, format din mai multe corpuri de iluminat de diferite înălţimi, a căror siluetă aminteşte de zgîrie-norii faimoşi din metropola americană.

În accesoriile de grădină găsim jardiniere din ceramică, umbrele din material textil, pereţi mobili pentru departajarea spaţiului şi cîştigarea intimităţii.

Outdoor

Aluminiul se îmbină corect cu lemnul natural, polietilena se mulează perfect pe structura de lemn, iar ţesătura din bumbac natural îmbracă husele chibzuit, pentru ca la contactul cu aceste materiale pielea să respire.

Elementele acestei colecţii amintesc de răceala şi de sobrietatea designului nordic, culoarea albă predominantă, lemnul nefinisat şi vopsit într-un singur strat. Dar fiecare element luat în parte are o stilizare îndulcită, pentru a aminti totuşi de spiritul latin specific companiei spaniole. Plasarea şi transportarea uşoară a acestor obiecte sînt încă un atu pe care designerii au contat în prezentarea lor pe piaţă.

Totul pentru relaxare

Gandia are puncte de desfacere în marile oraşe ale lumii, showroom-urile lor cuprinzînd atît gama outdoor, cît şi corpurile de iluminat şi produsele de interior, cuverturi, covoare şi lenjerie de pat. Designul acestora este unul cît se poate de original, inspirat din lucrurile cotidiene care ne înconjoară şi ne plac. Pentru mai multe detalii accesaţi www.gandiablasco.com

Colaborări de prestigiu

Firmele de design de interior sem­nează contracte de colaborare cu nume mari din domeniul artei pentru colaborări şi linii exclusive de produse, realizate mai apoi sub sigla lor. În aceas­tă categorie se înscrie şi Gandia, sub a cărei nume au subscris designeri precum Patricia Ur­quio­la, Francesc Rife şi Jose Gandia.

Istoric

Firma a luat naştere ca afacere de familie în 1941, fiind producătoare exclusivă de pături, covoare şi lenjerie de pat. Însă la mijlocul anilor ’80 se hotărăşte extinderea intereselor şi pe aria designului de interior, mobilier, accesorii, ţesături, covoarele cu feţe duble fiind produse exclusiv Gandia. Însă şi aici spectrul de variante se epuizează destul de repede, şi astfel se ajunge la realizarea obiectelor de exterior. Linia a rămas aceeaşi pentru toate produsele, fie de interior sau de exterior, curată, perso­nală şi proaspătă.


Atentie!


Pentru ca liniile acestea simple să-şi păstreze confortul şi ergo­no­mia specifi­ce unor produ­se de firmă, ma­terialele folosite sînt de maximă calitate. Aluminiul se îmbină co­rect cu lemnul natural, polie­tilena se mu­lea­ză perfect pe structura de lemn, iar ţesă­tura din bumbac îm­bracă husele chi­b­zuit, pentru ca la contactul cu aceste mate­riale pie­lea să respire.

×
Subiecte în articol: sînt sfatul designerului gandia