Arhitectură barocă şi "McComunism" la Praga

Ce au în comun Casino Palais Savarin, McDonald şi Muzeul Comunismului din Praga? Deşi pare incredibil, acestea sunt găzduite în aceeaşi clădire monument, Palatul Piccolomini-Sylva Taroucca, care este situat în centrul oraşului, pe Strada comercială Na Prikope la numărul 10.

În stilul barocului târziu palatul a fost construit, între 1743-1751, pentru prinţul Ottavio Piccolomini, din familia nobililor din Siena. Acest general al armatei imperiale austriece, dorise să aibă la Praga o reşedinţă pentru familia sa. Iniţial oferise proiectul arhitectului milanez Carlo Giuseppe Merlo, dar impresionat de catedralele lui Kilian Ignaz Dientzenhofer, se răzgândeşte.

Ulterior proprietatea Piccolomini a fost cumpărată de familia Sylva Taroucca, originară din Portugalia. Emanuel Tellez da Sylva Taroucca fiind unul dintre consilierii împărătesei Maria Tereza.

ARHITECTUL
Kilian Ignaz Dientzenhofer (1689-1751) era cel de-al cincelea fiu al lui Cristoph Dientzenhofer (1655-1722), unul dintre arhitecţii celebri ai oraşului. Acesta venise din Bavaria, în jurul anului 1678 când a obţinut drept de domiciliu în Praga, în urma căsătoriei cu văduva constructorului Johan Aichbauer.

Arhitecţii Dientzenhofer, tatăl şi fiul, au construit atât catedrale monumentale, cât şi palate, precum: Vila Amerika şi Palatul Goltz-Kinsky sau reşedinţe de vară. Multe din ultimele proiecte ale lui Kilian Ignaz Dientzenhofer au fost terminate de ucenicul şi ginerele său, italianul Anselmo Martino Lurago (1702-1765).

PALATUL BAROC
Faţada clădirii cu două etaje este amplă având nouă travee. Parterul înalt, marcat prin bosaje şi pilaştri angajaţi, are trei intrări. Etajul nobil este ritmat de opt pilaştrii angajaţi ce au capiteluri ionice şi nouă ferestre mari, care au diferite ancadramente baroce. Balconul etajului încadrează toate intrările.

Clădirea este încoronată de statui, având un fronton triunghiular şi două semicirculare. Reşedinţa se întinde mult spre fundul parcelei, întrucât are două curţi interioare amenajate cu fântâni care evocă atmosfera secolului al XVIII- lea. La parter un vestibul cu colonade şi decoraţii în stuc conduce spre somptuoasa scară de marmură concepută de Anselmo Martino Lurago.

Decoraţiile în stuc au fost realizate de Carlo Giuseppe Bossi, sculpturile sunt opera lui Ignaz Platzer, iar Vaclav Bernard Ambrozi a executat pictura plafonului în "trompe l'oeil" din holul de onoare înfăţişându-l pe Helios. Scara se desparte în două în faţa statuii Aurorei, un indicator anunţă simplu: la dreapta Casino, la stânga Muzeul Comunismului.

"MCCOMUNISM"?
Locaţia, locaţia, locaţia. Acesta este cheia succesului în afaceri. Palatul Piccolomini-Sylva Taroucca situat în centrul oraşului, pe Strada comercială Na Prikope la numărul 10, a devenit în 1991 casino. La mijlocul anilor 1990 jumătate din suprafaţa parterului a devenit restaurant McDonald.

În 2001 Glenn Spiker, un om de afaceri american, închiria un spaţiu de 500 mp de la lanţul de restaurante american, situat la etajul nobil al clădirii, pentru a deschide un muzeu privat al comunismului. Cu 4,1 milioane de turişti anual la Praga, această idee s-a dovedit a fi o iniţiativă inspirată, deşi oficial Muzeul Comunismului declară doar 100.000 de vizitatori anual.



În decembrie 2001, la 12 ani de la Revoluţia de catifea, Glenn Spicker, absolvent de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Essex, specializat în politica URSS, inaugura Muzeul Comunismului. American de origine, acesta trăieşte la Praga din 1992, fiind în trecere în timpul evenimentelor din 1989 s-a hotărât să rămână. Prima afacere a fost un bar de jazz, apoi alte câteva baruri şi restaurante, şi din 2001 acest muzeu, în care a investit iniţial 28.000 de dolari.

În 2001, muzeul prezenta publicului 1.000 de obiecte, statui ale lui Lenin, Marx, manuale, fotografii, postere de propagandă etc., găsite în anticariate, dar mai ales în târgurile de vechituri. De atunci colecţia s-a mărit, o extindere fiind probabilă în viitorul apropriat. Expoziţia, întrucât cu greu aceasta poate fi numită muzeu, este o aglomerare de obiecte expuse într-un spaţiu insuficient, care înfăţişează la limita dintre ironie şi realitate, viaţa cotidiană în deceniile trecute.

"LOVING IT"?
Părerile sunt împărţite, unii apreciază ironia, altora le pare o sfidare. Turiştii din ţările necomuniste sunt impresionaţi şi şocaţi de realitatea cotidiană socialistă. Însă pentru cei din fostul bloc comunist pare mai mult o prezentare romantică a perioadei. Expoziţia nu trebuie însă subestimată, fiind mai ales informativă.

Din textele scrise de profesorul universitar Cestmir Kracmar, aflăm că raţionalizarea a continuat până în 1954, televizoarele color au apărut în 1973, iar în anii 1970, în Cehoslovacia s-au construit 1.000.000 de apartamente, iar una din trei familii avea o maşină Skoda. Din statisticile represiunii reiese că au avut loc 178 execuţii până în 1989 şi 257.000 de sentinţe pentru ofense aduse regimului, că existau 200.000 de spioni plătiţi, iar 500.000 membrii de partid au fost daţi afară ca represalii după 1968.

Poate acest gen de expoziţie este mai folositoare pentru cei tineri, curiozitatea lor fiind însă manipulată. Cele câteva camere în care a fost recreat un climat al terorii, al absurdului şi al sărăciei sunt situate lângă magazine ca Benetton, Mango etc., deasupra unui McDonald şi în imediata apropriere a unui Casino.

Expoziţia este structurată ca o "tragedie în trei acte, visul, realitatea, coşmarul" după o scenografie cu adevărat hollywoodiană fiind recreate: un magazin cu rafturi goale şi o cameră de interogatoriu a StB poliţia secretă. Jan Kaplan, regizor de documentare, a fugit în Marea Britanie în 1968 a gândit amenajarea expoziţiei, interioarele recreate, expunerea obiectelor, lui datorându-i-se materialele filmate şi fotografiile expuse.

Prima parte, "visul" vedem statui, materiale de propagandă şi o clasă decorată cu steaguri sovietice şi cehe, pe tablă fiind scris în limba rusă un poem despre virtuţiile tractorului. Apoi urmează "coşmarul" cu absurităţile epocii fiind recreate: un magazin şi o cameră de interogatoriu, dotată cu maşină de scris şi lampă. Ultima secţiune se concentrează pe evenimentele din 1968 şi 1989, fiind un omagiu pentru cei care au avut curajul să se opună regimului.

ZI DE ZI
De la visul Marxist la realitatea vieţii de zi cu zi a socialismului. În fotografii prezentată fragmentar politica, istoria, sportul, economia, educaţia, arta, poliţia STB, armata, cenzura şi lagărele de muncă în perioada 1948-1989. Au fost recreate cu obiecte originale: un magazin cu rafturile şi galantarele goale, interiorul unui apartament, telefoane publice care nu funcţionau, o cameră de interogatoriu până şi mirosurile specifice epocii.