Biblioteca universitară “Carol I” (II) după evenimentele din decembrie 1989, au urmat zece ani de şantier…

Clădirea Bibliotecii Universitare a rămas o ruină după evenimentele din decembrie 1989. Imaginea acesteia în şantier a dominat 10 ani Piaţa Revoluţiei, întrucât lucrările de reconstrucţie au demarat greu şi s-au desfăşurat anevoios, prelungindu-se an de an.

DONAŢII
De la înfiinţarea sa, Biblioteca a avut un patrimoniu considerabil, întrucât “oamenii înstăriţi” din acea epocă, cei care au contribuit atât prin donaţii în cărţi, cât mai ales prin donaţii în bani şi moşii, considerau acest gest o onoare care aducea cu sine şi un anumit prestigiu. Averea mobilă a acestei instituţii provenea din donaţiile şi legatele familiei regale, precum şi ale mai multor particulari. Aşa cum a specificat Actul de întemeiere, Carol I a dăruit instituţiei 200.000 lei, ulterior încă 120.000 lei, iar prin testament 600.000 lei. Exemplul său a fost urmat de alţi membri ai familiei regale, care au făcut diferite donaţii. Regele dorise ca fundaţia să se poată întreţine numai din fondurile ei, fără să fie necesar să recurgă la subvenţiile statului: “Nu se ştie cum vor fi vremurile, ori cum vor fi împrejurările. Fundaţiunea mea trebuie să aibă binele tineretului şi asigurarea viitorului”, îi spunea regele lui Emil Pangrati. Astfel, din sumele provenite din închirierea magazinelor de la parterul Bibliotecii se cumpărau cărţi şi se acopereau unele cheltuieli. Din 1914 fundaţia dispunea de o nouă sursă de venituri, întrucât publicul dornic de manifestări culturale venea în număr mare la conferinţele şi dezbaterile organizate în marea aulă.

În 1895, Biblioteca avea 3.400 de volume, pentru ca în perioada interbelică numărul lor să ajungă la aproape 100.000 de volume legate şi sistematic aranjate în rafturile de fier ale depozitelor. Fundaţia avea, mai ales datorită donaţiilor, numeroase volume şi manuscrise rare, precum şi o colecţie de fotografii, relevee, desene şi medalii. Clădirea Bibliotecii cu extinderea din 1914, instalaţiile, mobilierul şi colecţia de cărţi erau asigurate în 1933 pentru suma de 125 milioane de lei.

Toate acestea se datorau nu în ultimul rând lui Alexandru Tzigara-Samurcaş şi modului în care a condus această instituţie. Fusese numit bibliotecar al fundaţiei la 1 ianuarie 1899 şi a devenit director în 1914, deţinând această funcţie până la pensionarea sa, în decembrie 1946.

FUNDAŢIA CAROL I
Era considerată pe vremuri o bibliotecă “imensă, unde cărţile erau aduse de doi servitori în livrele, care se succed pe rând, bine stilaţi, mergând pe vârfuri şi cunoscându-şi bine îndatoririle”. Maria Bogdan, fiica lui Vasile Alecsandri, descria în 1920 sălile de lectură “ale căror ziduri sunt mascate de sus până jos de mii de volume aranjate cu ordine şi metodă, în despărţituri din stejar şi sticlă, înconjurând circular întreaga piesă, vitralii de tip medieval la ferestrele înalte care filtrează lumina zilei. Seara, magnifice lămpi din bronz şi aramă răspândesc strălucire. Plafoanele artistic ornate şi traversate de grinzi aparente din stejar sculptat impun ansamblului sălilor un caracter grandios şi confortabil. Mobile englezeşti în piele, mese ovale sau rotunde, ferestre monumentale în raport cu înălţimea apartamentului care dau acestui edificiu aspectul a ceea ce reprezintă un cadou regal”.

EXTINDERE SAU DEMOLARE?
Încă din 1926 s-a discutat despre exproprierea terenului vecin din Strada C.A. Rosetti pentru construirea unui nou corp al Bibliotecii. Trei ani mai târziu se deschidea un credit pentru achiziţionarea acestei proprietăţi cu o suprafaţă de 1.650 mp, care aparţinea lui Alexandru Costescu. Fundaţia a intrat în posesia terenului în iulie 1931, pe care l-a închiriat temporar Teatrului de vară Boema.

La 1942, Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor organiza un concurs public pentru sistematizarea Pieţei Palatului Regal, amplu dezbătută încă din 1938. De altfel, majoritatea proiectelor înscrise în concursul de sistematizare încheiat la 24 martie 1943 propunea dărâmarea Bibliotecii Universitare sau mutarea ei, însă nu şi cel care a fost premiat.

BOMBARDAMENTE
Dacă în timpul ocupaţiei Bucureştiului dintre anii 1916-1918, Fundaţia Carol I a fost scutită de rechiziţionare, întrucât Alexandru Tzigara-Samurcaş era prefectul Poliţiei Capitalei, în cel de-al doilea război imobilul a fost avariat în 1944. La 24-26 august 1944, bombardamentele germane asupra Palatului Regal au atins şi această clădire. Pagube mari au fost la parter, dar mai ales la acoperiş, astfel, depozitele de cărţi aflate la etaj au fost distruse. Lucrările de reparaţii, cu excepţia faţadei, s-au încheiat în iulie 1945. Licitaţia publică de la 19 iulie 1946 a fost câştigată de arhitectul Alexandru Zamfiropol. Acesta a proiectat restaurarea faţadei şi repararea amfiteatrului şi a anexelor.

UN NOU STATUT
La 18 februarie 1948, Fundaţia Universitară Carol I a fost închisă, fiind transformată din iulie 1948 în Biblioteca Centrală Universitară. Întreg patrimoniul fundaţiei a trecut în patrimoniul statului. Biblioteca s-a redeschis în decembrie 1948, noua titulatură oficială fusese deja imprimată în marmură pe frontispiciu.

CONSOLIDĂRI
În urma cutremurului din 1977, au fost afectată structura de rezistenţă şi decoraţiile interioare. Restaurarea realizată de arhitectul Ion Antonescu în 1984 a scos la iveală elemente picturale şi decorative la toate nişele aulei, la plafonul şi la pereţii rotondei şi alte ancadramente şi profilaturi. Princer SA Proiectare pentru Învăţământ şi Cercetare, care a realizat lucrări sumare de consolidare la BCU după cutremurul din 1977, a fost proiectantul general al întregului ansamblu după 1989.

După 1990 s-a reconstruit parţial fosta Bancă Dacia şi aproape integral clădirea Fundaţiei Universitare Carol I, unde s-au turnat cămăşi de beton mulate peste pereţii de cărămidă, iar planşeele au fost consolidate.

Iniţial, acoperişul era din tablă de zinc şi ardezie, greu de găsit în prezent, dar poate nu imposibil, însă s-a făcut un compromis şi s-a stabilit realizarea din tablă de cupru. “Acoperişul a necesitat un model din ipsos, ca negativ, care s-a turnat plumb, apoi s-a bătut tabla de cupru. Decoraţiile învelitoarei au fost desenate la scara 1/1, s-au făcut modele din lut, apoi în zinc masiv, s-au făcut negativul şi pozitivul, s-a băgat la presă, de unde au ieşit ghirlandele care se văd”, afirma arhitectul Petre Swoboda.

Cele patru coloane ale faţadei principale a Bibliotecii lucrate în piatră de Rusciuc au fost realizate dintr-o piatră din zona Câmpulung Moldovenesc, de altfel întreaga faţadă a fost refăcută cu elemente nou-turnate şi bine ancorate: baluştri, balcoane, brâuri cu console.

În interior au fost recreate plafoanele din ipsos, balustradele din fier forjat etc. În multe cazuri a fost necesară reconstituirea după fotografii, documentele de arhivă fiind insuficiente şi lacunare. Tragic a fost că tot ceea ce a scăpat incendiului a fost distrus din neglijenţă în primele faze de organizare a şantierului. “Scara regelui, care era aproape intactă, a fost demontată şi a dispărut”, afirma în 1994 arh. Petre Swoboda.

RESTAURARE
Fără să conteste restaurarea în ansamblu în 1994, arhitecţi şi istorici de artă făceau observaţii negative în ceea ce priveşte realizarea unor detalii şi a unor erori de execuţie, considerând că acest edificiu ar fi trebuit să fie obiectul unor restaurări de o calitate ireproşabilă. După părerea lor, proiectul de restaurare s-a concentrat asupra imaginii panoramice şi nu s-a insistat asupra “detaliilor care dau nobleţe formei, relaţia detaliu-ansamblu fiind esenţială”. Au ajuns la concluzia că noile “cupole sunt mai joase decât cele iniţiale, raportul câmpurilor în care sunt împărţite diferă, ca de altfel şi poziţia, desenul şi gabaritul lucarnelor”, iar diferenţele mari în tratarea învelitorii dezavantajează silueta monumentului. Proiectul de restaurare era considerat de Ariadna Zeck “confuz şi în căutare de repere, lipsit de o logică consecventă”.

CORPUL BOEMA
Simultan cu lucrările de restaurare chiar în “umbra” clădirii Fundaţiei Carol I, între 1991 şi 2001 s-a construit noua aripă, care are S, P, 6E, deşi în 1992 directorul Stoica vorbea de şapte etaje ale acestei clădiri. Finalizat în cursul anului 2000 şi deschis pentru public în noiembrie 2001.

“Restaurarea a reluat forma generală a acoperişului, însă nu forma exactă a ornamentelor originale. Desenul, proporţiile, alura generală a coronamentului cupolelor, toate sunt diferite şi de o calitate inferioară. Au lipit pe un acoperiş ornamente vlăguite şi aberaţii de tot soiul, cărora le lipsesc rafinamentul şi viaţa originalului. (...) Privind la ceea ce a făcut Gottereau, ai senzaţia de firesc, de lucru rotund, închegat, echilibrat, nimic nu poate fi luat, nimic nu poate fi adăugat, nimic nu poate fi schimbat. Există o coerenţă dată de eleganta uşurinţă cu care arhitectul francez stăpânea proporţia, de la cel mai mic detaliu la ansamblu, o exactitate riguroasă până la pedanterie – a relaţiei între ornamentul fermecător şi sobru, calculat şi eficient şi volum”, spunea Ariadna Zeck în august 1994, în Cotidianul.

ÎN PREZENT
Cu toate neajunsurile, astăzi BCU este formată din trei corpuri de clădire, fosta Bancă Dacia, care are funcţiune administrativă, sediul Fundaţiei Carol I, cu sala de lectură a profesorilor, şi noua aripă Boema din Strada C.A. Rosetti, ale cărei săli sunt dispuse pe patru niveluri. În 1992 se estima suma de 9 miliarde de lei pentru încheierea lucrărilor, astăzi, când s-a tras linie, oare cât a costat construirea corpului Boema şi restaurarea clădirilor Fundaţiei Universitare Carol I şi a fostei Bănci Dacia?