Blocaj imobiliar

Piaţa imobiliară pe segmentul de case şi, mai cu seamă, apartamente a debutat acest an cu un adevărat blocaj. Nimeni nu mai vinde nimic, agenţiile sunt asaltate de cereri şi preţurile urcă nebuneşte, de la o săptămână la alta...

Piaţa imobiliară pe segmentul de case şi, mai cu seamă, apartamente a debutat acest an cu un adevărat blocaj. Nimeni nu mai vinde nimic, agenţiile sunt asaltate de cereri şi preţurile urcă nebuneşte, de la o săptămână la alta. Experţii analizează fenomenul, întorc situaţia pe toate feţele şi dau explicaţii sofisticate pe care nimeni nu le prea înţelege… În Bucureşti, dar şi în alte oraşe mari ale ţării, achiziţionarea unui apartament a devenit aproape prohibitivă pentru cea mai mare parte a cetăţenilor, fie ei şi cu venituri care depăşesc binişor media. E, cred eu, în primul rând un blocaj de ordin psihologic, oamenii refuzând pur şi simplu să plătească trei camere în Berceni cu valoarea unai case la Saragoza. Oricâţi bani ai avea sau ai putea obţine prin credite trebuie să fii nebun să-i investeşti într-o locuinţă al cărei preţ este, în mod evident, umflat artificial şi, deci, se poate dezumfla rapid la prima… înţepătură. Condiţiile de creditare impuse de bănci s-au înăsprit şi ele, probabil tot pentru a diminua riscurile în cazul unei căderi a pieţei. Cam acelaşi fenomen (parcă mai atenuat, totuşi) se înregistrează şi la tranzacţiile cu terenuri în interiorul şi în imediata apropiere a aglomerărilor urbane. Despre chirii, ce să mai zic, situaţia a devenit aproape explozivă, cei nevoiţi să plătească proprietarilor nişte sume aberante fiind aduşi la limita suportabilului.

Mai mult decât atât, prognozele dau o continuare a curbei ascendente sub motivul inatacabil al reglajelor existente în mod natural pe piaţa liberă. Nu ştiu cum se va termina această adevărată isterie generată de lipsa oricărui control legal al specu­laţiilor imobiliare sau al manevrelor subtile existente în tranzacţiile majore. Ce ştiu este faptul că un masiv segment de populaţie nu-şi mai poate face nici cea mai mică iluzie privind achiziţionarea unei proprietăţi şi că familiile tinere sunt total lipsite de orice şansă. Guvernanţii ar trebui să se gândească la impactul social, iminent probabil, al unei astfel de situaţii.