x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Brazi împodobiţi şi decoraţiuni de Crăciun la comandă

Brazi împodobiţi şi decoraţiuni de Crăciun la comandă

de Alina Iancu    |    12 Dec 2009   •   00:00
Brazi împodobiţi şi decoraţiuni de Crăciun la comandă
Sursa foto: /iStockphoto, brazidecraciun.ro

Designerii au creat decoraţiuni şi ornamente speciale pentru brad, cu gândul de a vă aduce mai aproape de spiritul Crăciunului, şi tot ei vin să vă ajute să îl împodobiţi aşa cum visaţi, chiar în propria locuinţă.

A venit din nou perioada în care la fereastra fiecărei case strălucirea globuleţelor şi a betelii din brad este completată de jocul de lumini al instalaţiei. Bradul împodobit este o tradiţie veche de 500 de ani, care, alături de Moş Crăciun, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale Crăciunului. Toţi îşi pun creativitatea la bătaie şi încearcă să îşi decoreze frumos casele şi să împodobească brazi care să îi ducă puţin mai aproape de lumea lui Moş Crăciun.

Folosesc ca modele brazi pe care i-au văzut la televizor, la diferite companii sau în marile centre comerciale, dar de cele mai multe ori rezultatul este doar o asemănare cu ceea ce şi-au dorit de fapt să facă. Rezolvarea acestei probleme poate veni de la firmele specializate în decorarea caselor, a curţilor şi, bineînţeles, a brazilor. Puteţi opta de la serviciile de livrare, cioplire şi montare a bradului până la decorarea acestuia.

Bradul este împodobit de o persoană specializată în acest domeniu sau chiar de un designer. Puteţi să alegeţi între un brad tradiţional, unul modern sau un brad cu decoraţiuni personalizate şi de lux. Pentru sfârşitul perioadei Sărbătorilor de iarnă, majoritatea firmelor de acest gen oferă şi servicii de curăţenie, vă împachetează decoraţiunile şi vă oferă spaţiu de depozitare pentru perioada în care nu le folosiţi.

LA COMANDĂ
Pregătirile pentru Crăciun şi mai ales cele care implică achiziţionarea bradului şi a decoraţiunilor necesită foarte mult timp şi alergătură prin oraş. De aceea este bine să ştiţi că există numeroase firme care vă pot ajuta în acest sens şi de la care puteţi cumpăra sau închiria brazi şi decoraţiuni. Primul pas este să accesaţi pagina de internet a firmei dorite şi să vă alegeţi de acolo produsele de care aveţi nevoie. Puteţi opta pentru brazi artificiali cu dimensiuni ce variază de la unu până la peste şase metri sau pentru cei naturali.

Proveniţi din import şi din ţară, brazii naturali, verzi sau argintii, au între 50 de centimetri şi până la peste 10 metri, iar unii dintre ei pot fi achiziţionaţi în ghiveci. Majoritatea firmelor oferă clienţilor atât posibilitatea de a-şi alege singuri bradul şi decoraţiunile, cât şi pachete predefinite. După ce aţi ales tot ceea ce consideraţi necesar, sunaţi sau trimiteţi pe internet comanda.

Produsele vor fi livrate în minimum 24 de ore, la o adresă indicată, într-un interval orar stabilit de comun acord.

Bradul se împodobeşte în locuinţa clientului de un decorator sau de un designer. La acest proces sunt invitaţi să ia parte şi clienţii, astfel încât, pe parcursul celor două ore, cât durează împodobirea unui brad de până la 2,5 metri, să se creeze atmosfera caracteristică sărbătorii Crăciunului. "Românii împodobesc bradul pentru că este un simbol al apropierii familiale, căldurii şi înţelegerii, un mod de a fascina copiii şi de a-i face să-l aştepte pe Moş Crăciun.

De curând s-au extins tot mai mult şi de la o simplă decorare a bradului am ajuns la decorarea completă a casei, grădinii şi împrejurimilor", spune Vlad Simion, head designer la brazidecraciun.ro.

CE SE POARTĂ
Pentru Crăciunul de anul acesta se pregătesc decoraţiuni în culori cât mai calde, pastelate şi apropiate de simbolistica sărbătorii: predominant este albul imaculat, care transmite puritate şi căldură şi duce cu gândul la zăpadă şi la Ţara lui Moş Crăciun. Desigur, nu lipsesc culorile clasice ale Crăciunului: roşu şi verde, care vin să completeze imaginea de sărbătoare.

Decoraţiunile sunt create în linii simple, moderne, care dau impresia de fragilitate şi delicate. Materialele folosite sunt uşoare şi transparente la fel ca şi culorile. Sunt preferate ornamentele pictate manual, cu desene fine care să ilustreze imaginea Crăciunului sau obiecte care îl simbolizează. Vârful pentru brad, în formă de stea sau de îngeraş, se cuplează la o instalaţie bogată cu lumini albe sau bleu.

Pentru brazii tradiţionali sunt recomandate beteala, globurile colorate din sticlă, luminiţele multicolore şi vârful clasic. Designerii spun că au idei şi concepte nebuneşti chiar şi pentru cei care au deja propriile decoraţiuni. Nu sunt recomandate clovnii şi păpuşile, pentru că sunt considerate reci şi de prost-gust.

POVESTEA BRADULUI DE CRĂCIUN
Bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Europa, însă povestea începe cu sute de ani mai devreme, conform Wikipedia. La început, oamenii îşi împodobeau casele doar cu crenguţe de brad în care agăţau mere. Tradiţia era considerată păgână, dar, în pofida acestui fapt, încet-încet crenguţele au fost înlocuite de bragi întregi care erau atârnaţi de tavan cu vârful în jos.

La începutul anilor 1500 a fost împodobit primul brad, lucru preluat în scurt timp de majoritatea ţărilor şi transformat în tradiţie. După anul 1800 apar şi primele decoraţiuni reprezentate de globurile din sticlă argintată. În România, obiceiul a pătruns în secolul al XIX-lea şi a fost repede adoptat şi îndrăgit de locuitori.

×
Subiecte în articol: ne-am interesat pentru tine