Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu cred să existe om cu pretenţii, oriunde în această lume, care să nu viseze, fie şi în cele mai tainice aspiraţii ale sale, să aibă o cabană undeva, la munte.
O construcţie mică şi cochetă, pierdută printre brazii cei falnici, un loc al liniştii şi al aerului bogat în oxigen, un refugiu unde să te poţi retrage, măcar câteva zile pe an, pentru a uita de claxoane şi smog, de blocuri cenuşii, de metrou şi autobuze aglomerate. Îmi amintesc că, nu cu foarte multă vreme în urmă, colega noastră Gabi Sârbu, corespondentă din străinătate, publica în paginile acestui supliment un material extrem de interesant (pentru cine a avut ochi de citit şi minte de înţeles…) explicând cam cum stă chestia asta cu cabanele prin ţările nordice. Pornind de la acest articol, am făcut, pe cont propriu, o cercetare a situaţiei de pe la noi şi acum, în prag de sărbători, a venit vremea să scriu concluziile la care am ajuns…
ÎN CIRCUITUL PUBLIC
Cea dintâi constatare, tristă, pe care am făcut-o a fost că locaţiile cu titlu de cabană turistică, multe-puţine, câte erau înregistrate înainte de 1989, sunt în stare de faliment absolut. Cele aflate în administraţie publică s-au degradat constant, nu mai răspund nici celor mai elementare cerinţe de ospitalitate şi confort, au fost închise ori vândute pe nimica toată către investitori particulari. Multe au ieşit din circuitele turistice tradiţionale şi au rămas simple amintiri în memoria generaţiilor entuziaste, care decenii de-a rândul invadau muntele la fiecare sfârşit de săptămână, fără figuri şi fără frică, conform celebrului cântecel studenţesc "cu rucsacul în spinare şi cu vânt în buzunare". În general, cabanele rămase în funcţiune au fost supuse unor cosmetizări nesemnificative şi destul de banale: geamuri termopan, plasme performante în sala de mese, vopsea lavabilă de proastă calitate pe pereţi şi cam atât.
ÎN CIRCUITUL PRIVAT
Cabanele nou apărute, ca rezultat al iniţiativei particulare, suferă şi ele de două hibe aproape insurmontabile. În primul rând sunt aşezate în afara traseelor tradiţionale, patronii investind acolo unde au avut terenuri şi oarece interese comerciale. Mulţi dintre ei nu ştiu suficientă meserie, ori îşi aleg angajaţii după alte criterii decât cele pur profesionale. Apoi finisajele şi dotările, care s-au dorit "de ultimă oră" sunt în realitate, destul de primitive, multe dintre ele în zodia kitsch-ului, cu stranii asocieri de repere din cultura locală şi false modernizări. Ambele categorii sunt aproape complet lipsite de o necesară promovare pe canale media de largă circulaţie (nici nu am zis de circulaţie europeană!) aşa încât turistul le descoperă fie întâmplător, fie prin recomandări din aproape în aproape.
DIMENSIUNI ŞI COSTURI
Din punct de vedere strict economic, adică la o analiză de viabilitate în economia de piaţă, cabanele noastre nu reuşesc să facă o performanţă reală, ele având numai perioade de bunăstare sezonieră sau pur aleatoare, în general bazate pe ridicarea preţului dincolo de orice normă turistică. Cauza fundamentală a acestei stări de lucruri este supradimensionarea construcţiei, includerea unor spaţii nefuncţionale, greşeli de proiect sau chiar de execuţie, care conduc la cheltuieli de întreţinere greu de acoperit prin simpla încasare a serviciilor oferite.
O cabană de munte trebuie să includă numai spaţii perfect şi optim utilizabile, uşor de supravegheat şi de întreţinut. Ea trebuie să beneficieze, în mod obligatoriu, de un sistem de încălzire performant, de căi de aprovizionare directe şi eficiente. În plan strict turistic, confortul rezonabil, serviciile de calitate, o bucătărie echilibrată sunt cerinţe minime pentru o activitate care să aducă beneficii de imagine şi financiare. Administratorul cabanei trebuie să ia în considerare creşterea pretenţiilor clientului autohton, nemaivorbind de eventualii clienţi veniţi de dincolo de graniţele ţării.
COMPLEXITATEA SERVICIILOR
Pe lângă problemele de infrastructură, promovare sau calitate a dotărilor tehnice, cabanele noastre sunt datoare şi la paleta de servicii turistice pe care le oferă clienţilor aleatori sau tradiţionali. În timp ce tendinţa mondială este de a lărgi şi diversifica această paletă, la noi, în marea majoritate a cazurilor, ea se restrânge la câteva elemente banale: dormit, o hrană caldă (de obicei neaoş românească), o masă de billiard şi un televizor cu câteva canale neatractive. Prea puţin pentru un turism performant.
