x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Camera de copii ca un castel

Camera de copii ca un castel

de Adela Parvu    |    23 Feb 2006   •   00:00
Camera de copii ca un castel
IDEI PENTRU CASA TA
Universul primilor ani din viata se cladeste prin jocuri, interactiunea cu parintii, cu natura, cu mediul social. Dar foarte importante sunt si ambientul casei parintesti, si mai ales decorul camerei dedicate copiilor. Se tot vorbeste de impactul culorilor asupra psihicului uman, de puterea lor de relaxare sau de inducere a unei stari de hiperactivitate. Asa ca nu intamplator camerele copiilor sunt in majoritatea cazurilor vesele, cu obiecte frumoase desprinse parca din lumea basmelor.

Asa este si cea de fata, realizata dupa proiectul arhitectilor de la Design Unit. Dar este o camera mai speciala, pentru ca mobilierul, zona de dormit si locul de joaca sunt inglobate intr-o constructie din structuri usoare si placi de gips-carton. Totul sub forma unui castel, perfect pentru cei doi baieti "proprietari" ai camerei. Picturile murale si decoratiunile sunt cele care accentueaza ideea de poveste a incaperii. Este o combinatie intre impactul vizual al scenelor pictate si cel al formelor (intregului ansamblu) ce amintesc de imaginea unui castel asociat cu intamplarile fantastice ale povestilor.

Sub structura etajata a "castelului" se afla la adapost unul din paturi si un dulap a carui usa este integrata in povestea camerei, prin forma si feronerie

Culorile nu sunt preponderente, dar bine dozate pe fundalul neutru (alb) al suprafetei peretilor si in relatie cu decorul de la nivel inferior. Lumina artificiala este si ea importanta in aspectul camerei, nu numai sub aspect functional de asigurare a vizibilitatii, ci si din punct de vedere estetic.

Este un model de camera ce poate inspira alti parinti, cu mentiunea ca dimensiunile spatiului trebuie sa fie generoase, inclusiv pe verticala. Este mai greu de realizat asa ceva intr-un clasic apartament de bloc, dar poate fi adaptat daca apelati la specialisti.

×