x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casele de turtă dulce, imaginate de Gaudi

Casele de turtă dulce, imaginate de Gaudi

de Cristina Zaharia    |    12 Ian 2008   •   00:00

Parcul Guell din Barcelona este visul împlinit al unui antreprenor, Eusebi Guell şi al celebrului arhitect Gaudi care, inspirân­du-se după modelul englezesc al gră­dinilor, a propus transformarea unei proprietăţi impresionante din nordul Barcelonei, stâncoasă şi denivelată, într-o zonă rezidenţială.

Impresionantele construcţii din Parcul Guell, Barcelona

 

Parcul Guell din Barcelona este visul împlinit al unui antreprenor, Eusebi Guell şi al celebrului arhitect Gaudi care, inspirân­du-se după modelul englezesc al gră­dinilor, a propus transformarea unei proprietăţi impresionante din nordul Barcelonei, stâncoasă şi denivelată, într-o zonă rezidenţială. Întregul parc şi clădirile construite aici au amprenta unor celebri arhitecţi, sculptori, specialişti în ceramică şi constructori spa­nioli. Principalele materiale folosite la construcţie sunt piatra, ceramica, plăci din ceramică şi fier ornamentat.

Parcul este delimitat de un zid încununat de o margine cu medalioane, ce au inscripţionat cu piese de mozaic cuvintele “Parc” şi “Guell”. Aceste medalioane au devenit un logo al parcului. Patruzeci dintre ele sunt poziţio­nate în variate forme.

 

Pavilioanele principale

Locul este proiectat cu îndemânare şi conceput să aducă pace şi calm celor care ajung acolo. Cele două clădiri care flanchează intrarea în parc, foarte ori­ginale şi remarcabile, au acoperişurile în forme fantastice şi turnuri neobişnuite. Structurile sale imită forme naturale, cu coloane ce par a fi trunchiuri de copaci. Cele două pavi­lioane ne amintesc de casa de turtă dulce din povestea “Hansel şi Gretel” de fraţii Grimm. Acestea au fost construite între anii 1901 şi 1902 şi au formă de ou, cu o absenţă completă a liniilor şi unghiurilor. Structura lor este din grinzi de ceramică fortificate şi din bolte din cărămidă, susţinute de ziduri de rezistenţă înalte.

Pavilionul din stânga era destinat administraţiei, cu telefon şi o sală de aşteptare pentru vizitatori. Pe acoperiş se observă un turn de aproximativ 17 metri înălţime, proiectat ca un hiperboloid moderat, îmbinat cu o spirală dublă şi acoperit cu mozaic argilos de culoare albastră şi albă.

Pavilionul din dreapta sau “casa gardienilor” este conceput cu două etaje şi o mansardă. În unele părţi ale acope­rişului, Gaudi a folosit elemente prefabricate ce permit o incredibilă flexi­bilitate în faza de design şi construcţie.

 

Lucrări de restaurare.

Parcul reflectă ideile lui Gaudi despre simbioza dintre om şi natură. Aici îl descoperim pe adevăratul Gaudi, un apărător al naturii, creatorul decorurilor pastorale şi experimentatorul unor tehnici noi, constructive, având ca sursă de inspiraţie cultura populară.

Parcul Guell găzduieşte o micuţă casă în care Gaudi a locuit la un mo­ment dat, acum transformată în mu­zeu. Aici se găsesc  schiţe sau proiecte şi un interesant mobilier conceput de celebrul arhitect.

 

Fântâna dragonului

Aici se pot admira structuri din piatră in­credibile, ceramică impresionantă şi edificii fascinante. Intrarea atrage privirile vi­zitatorilor prin cele două pavilioane şi o fântână, Fântâna Dragonului. Aceasta înfăţişează un dragon împodobit cu ce­ramică colorată, ce dă un efect hipnotic.

 

Parcul Guell este un loc ciu­dat şi în­cân­­tător, în care pasiunea lui Gaudi pentru formele na­turale duce până într-acolo unde ar­tifi­cia­lul aproa­pe devine mai natural decât naturalul.

Poarta principală fixează aspectul între­gului parc şi este flancată de două clădiri ce par a fi construite din tur­tă dulce. Parcul atrage vi­zi­tatorii prin construcţiile de basm, pa­turile de flori foarte bine aran­jate, tu­ne­­le şi co­loane de piatră. În ciuda aspectului sălbatic al parcului, totul a fost planificat: accesul în parc, piaţeta principală, dre­najul, re­zer­voa­rele, drumurile şi aleile, scările, gardul de îm­prejmuire

 

Îmbinare perfectă

Parcul Guell  este o grădină cu nume­roase elemente arhitectonice. Conside­rat la vremea sa un eşec, excentricul parc este astăzi apreciat ca un exemplu unic de arhitectură peisagistică, fiind şi parte a patrimoniului mondial UNESCO. O mare parte din el este formată din ve­getaţie luxuriantă, coloane de diferite forme şi mozaicuri spectaculoase.

 

 

×