La fel ca în design şi arhitectură, variantele de amenajare a grădinilor se clasifică şi ele în stiluri. De cele mai multe ori, ele sunt prelungirea liniilor compoziţionale ale construcţiei pe care o deservesc.
Dar deşi arhitectura peisagistică este o specialitate atât de bine definită, cei mai mulţi aleg să-şi amenajeze grădinile doar la sugestiile firmelor specializate de la care cumpară plantele. Cazul acesta este unul sensibil, deoarece vă puteţi trezi cu plante şi elemente de decor în exces, neproporţionate spaţiului pe care îl deţineţi. Şi nu rare sunt cazurile când aspectul general pare echilibrat în primă fază, iar cu trecerea timpului, grădina devine dezordonată şi înghesuită. De aceea, indiferent cu cine alegeţi să lucraţi, este bine să ştiţi ce cereţi.
REGULI DE BAZĂ
Se aplică şi aici regula eleganţei prin simplitate. În funcţie de dimensiunea spaţiului care trebuie amenajat, zonele de circulaţie se inconjoară de porţiuni simple de gazon şi se presară cu elemente decorative sub formă de centre de interes. Tema grădinii trebuie să ţină cont şi de peisajul în care este amplasată casa. În cazul prezentat de noi în imagini, casa este înconjurată de pădure, iar tema aleasă pentru decoraţie este şi ea una montană. Plantele şi arbuştii respectă întru-totul cadrul natural, iar pajiştea sălbatică ce mărgineşte pădurea se continuă după gardul simplu ce delimitează proprietatea cu gazon. Regulile compoziţionale general valabile în arhitectură se aplică şi aici: ritm, repetiţie şi accente.
Mobilierul de grădină are şi el un rol important în conturarea aspectului general. Stilul, culoarea şi materialul din care este confecţionat trebuie şi ele coordonate locaţiei şi stilului general al casei.
Citește pe Antena3.ro