Cetatea Hotinului - Mai mult de 1.000 de ani de existenţă

Între secolele XV-XVI în Moldova s-au ridicat numeroase cetăţi, dintre care amintim numai câteva: Hotinul, Soroca, Orhei, Tighina, cetatea Neamţului, Ţeţina, cetatea Suceavei, Crăciuna, Chilia şi Cetatea Albă. Dintre acestea Cetatea Hotinului îşi păstrează şi astăzi impunătoarele ziduri de piatră adaptate artileriei. Aşezată pe un ţărm înalt, stâncos al Nistrului a sărbătorit 1.000 de ani de existenţă, în 2002.

BASTION DE ALTĂDATĂ
Hotinul a aparţinut când polonezilor, când moldovenilor, când turcilor, când austriecilor, când ruşilor, pe rând. Dar câte nu sunt de povestit despre această cetate. Ştefan cel Mare i-a înfruntat pe turci la Hotin, Petru Rareş i-a înfruntat pe polonezi. De aici pleca, Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, în desele lui incursiuni în Polonia.

În 1600, Mihai Viteazul îl asediase pe Ieremia Movilă la Hotin, unde acesta se retrăsese în grabă. În 1673 Ştefan Petriceicu, domn al Moldovei şi Grigore Ghica, domn al ţării Româneşti se aflau la Hotin pregătindu-se de luptă împotriva regelui Sobieski, dar au trădat Înalta Poartă trecând de partea suveranului polon.

RAIA TURCEASCĂ
Conflictele militare din secolul al XVIII-lea au fost marcate de creşterea puterii Imperiului Rus. În 1711 Petru I încrezător în şansele sale a atacat Imperiul Otoman, eşuând însă. Înalta Poartă a contraatacat. În această perioadă în Moldova şi în Ţara Românească au fost instalaţi domnii fanarioţi, iar în 1713 Abdi Paşa a cucerit Hotinul transformând fortăreaţa într-un avanpost turc pe Nistru. Abdi Paşa a făcut reparaţii şi a construit noi fortificaţii pentru a întări cetatea. Însă nimic nu amintea de arhitectura militară otomană, întrucât zidurile ample ale celei de-a doua incinte au fost ridicate după planurile unor ingineri francezi.

Conflictele ruso-turce au continuat între anii 1735 şi 1739, 1768 şi 1774, 1787 şi 1792, pentru ca după războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812, Hotinul să fie anexat Imperiului Rus. În 1856 lua sfârşit încărcata istorie militară a fortăreţei Hotinului, fiindu-i desfiinţat statutul de entitate militară.

După primul război mondial Bucovina şi Basarabia s-au alipit României pentru 22 de ani, pentru a fi anexate apoi de URSS, ocupate de trupele române în 1940 şi reanexate de URSS. În prezent cetatea Hotinului se află pe teritoriul Ucrainei.

FORTIFICAŢII DE SECOL XVIII
Astăzi se ajunge întâi la poarta de intrare a incintei de secol XVIII, construită după cucerirea cetăţii în 1713 de Imperiul Otoman. Aceste ziduri acoperite de vegetaţie, se desfăşoară de jur împrejur citadelei de secol XIV, fiind punctate de bastioane şi porţi de acces. Fortificaţia are două turnuri poartă, unul spre sud şi celălalt spre vest, un turn în apropierea celui de nord-vest al incintei vechi şi şase bastioane de artilerie.

În această incintă, la sud de biserica rusă Sf. Alexandru Nevski ridicată în 1832, se afla geamia turcească, azi în ruine. În istoria cetăţii Hotinului perioada otomană a însemnat o transformare majoră. Imperiul Otoman a ocupat aceste teritorii timp de un secol, construind băi publice, edificii administrative şi moschei, ale căror urme abia se mai zăresc. Imperiul turc şi-a impus prezenţa prin fortificarea cetăţii în perspectiva unui probabil conflict de lungă durată cu Imperiul Rus, fără a promova o intensă politică de colonizare a regiunii sau a implementa propria religie, aşa cum va face mai târziu Imperiul Rus sau în secolul XX prin doctrina sa Uniunea Sovietică.

INCINTA DE SECOL XIV
De-a lungul timpului, cetatea Hotinului a cunoscut mai multe etape constructive şi numeroase adăugiri, citadela fiind datată între secolele X-XV şi secolul XVIII. Prima incintă de piatră, cea despre care arheologii ucraineni "susţin că ar fi fost construită de cneazul Danilo din Halici la mijlocul secolul al XIII-lea, a fost localizată sub turnul de nord al cetăţii", afirmă Mădălin Focşa într-un studiu despre cetatea Hotinului.

Construită pe structura cetăţii anterioare, citadela are planul neregulat, uşor trapezoidal, cu latura dinspre vest curbată. Fortăreaţa ridicată de Ştefan cel Mare avea ziduri groase de 5 metri şi înalte de 40 metri. Trebuie menţionat că în prezent înălţimea zidurilor faţă de nivelul de călcare este de 10 metri. Dintre cele cinci turnuri, doar turnul de poartă dinspre sud şi cele două turnuri cilindrice dinspre vest datează din perioada voievodului moldovean. Donjonul fortului dinspre nord şi turnul patrulater dinspre Nistru sunt anterioare.

A fost ridicată din piatră dispusă în asize regulate, cărămidă roşie ce se regăseşte în detaliile ornamentale ale cetăţii şi mai ales în construcţiile interioare şi lemn. Zidurile şi parţial turnurile sunt decorate cu motive geometrice, realizate prin inserarea unor cărămizi în structura de piatră. Această tehnică de construcţie se întâlneşte mai ales în ţările baltice. Jocul dintre cărămidă şi piatră este deosebit, remarcându-se expresivitatea compoziţiei. În unele zone ale zidurilor decoraţia este întreruptă, marcând urmele lăsate de tunuri.

CITADELA
Accesul se face pe un pod de lemn pe piloni ridicat peste şanţul de apărare. În interior zidurile, în special cel dinspre vest, sunt străpunse pe alocuri de metereze. În partea dinspre râul Nistru nu s-au păstrat merloanele. Drumul de strajă s-a conservat într-o stare bună pe laturile de sud şi est.

În interiorul cetăţii se află diferite construcţii, printre care un paraclis, o reşedinţă princiară, o fântână adâncă de 65 metri şi o cazarmă. Casa domnească atrage prima atenţia. Faţadele sale decorate în cărămidă roşie, cu ancadramentele gotice, simple din piatră ale ferestrelor şi ale uşilor conferă clădirii distincţia şi eleganţa unei reşedinţe nobiliare. Are parter, etaj înalt şi pivniţe generoase. Golurile faţadelor sunt tratate diferit, având forme diferite, fiind mai înguste la parter şi mai mari la etaj. Paraclisul situat pe latura dinspre est, la etaj, are ferestre ample, un impresionant portal şi contraforturi ce aparţin stilului gotic. Naosul şi pronaosul sunt boltite în semicilindru. A fost pictat din dorinţa lui de Petru Rareş şi tot atunci i s-a adăugat pridvorul deschis, cu ancadramente gotice cu rozete.

Nu se pot vizita turnurile şi interioarele clădirilor incintei, întrucât lucrările de restaurare nu s-au încheiat. Rămâne de văzut cum vor amenaja autorităţile ucrainene aceste spaţii. "Hotinul este un loc de care se leagă istoria mai multor popoare, noi invităm ca şi reprezentanţii lor să participe la activităţile noastre (...) să-şi amenajeze incintele ce le vor fi rezervate" afirma Ludmila Pastukh în 2006.

În anii 1920 Nicolae Iorga considera cetatea ca fiind expresia fidelă a arhitecturii româneşti, deşi multe din elementele ei se întâlnesc în arhitectura ţărilor baltice.
"meşteri din Polonia sau italieni au lucrat Hotinul cel nou, pe la 1400. Ei au făcut din piatra bine potrivită şi amestecată cu linii de cărămidă, pentru podoabă, un masiv rotund de zidărie straşnică, ce se ridică drept pe malul Nistrului puternic. Turnuri se umflă pe la colţuri, tot aşa de uriaş plănuite şi aduse la îndeplinire" scria Nicolae Iorga în cartea Neamul românesc în Basarabia.

MONUMENT ISTORIC
În anul 2000 printr-un decret al Consiliului de miniştri al Ucrainei, cetatea Hotinului a fost declarată Monument-Rezervaţie de stat istorică şi arhitectonică. Fortăreaţa este într-o stare bună de conservare în urma mai multor etape de restaurare. Cu fonduri de la Uniunea Europeană lucrările continuă în vechea incintă, fiind deja refăcute podul de acces, iar pe latura estică structura zidăriei paraclisului şi încăperile garnizoanei. Însă recompunerea unor detalii şi incoerenţa lor în raport cu întreg ansamblul uimeşte şi îngrijorează. S-au reconstruit acoperişuri de şindrilă pentru fiecare turn şi clădire a citadelei fără a se concentra asupra imaginii de ansamblu a fortificaţiei.


Volumetria acoperişurilor presupune o documentare serioasă şi o logică consecventă, iar ezitările arhitecţilor în jurul unei abordări nu pot fi scuzate de lipsa informaţiei. Existenţa unor mari diferenţe în tratarea învelitorii are efect neplăcut asupra siluetei monumentului.