x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Compartimentarile din apartamente

Compartimentarile din apartamente

de Catiusa Ivanov    |    31 Aug 2006   •   00:00
Compartimentarile din apartamente
INVESTESTE INTELIGENT
In ultimii ani, romanii au fost cuprinsi de o adevarata furie a demolarilor la interior. In dorinta de a avea un apartament mai spatios sau pur si simplu mai bine adaptat nevoilor lor, oamenii au hotarat sa-si darame peretii si sa remodeleze spatiul locativ. Pentru o astfel de lucrare, indicat ar fi sa se apeleze la un specialist care sa faca un proiect de demolare si construire, sa recomande materialele de constructii si sa supravegheze lucrarea. Din nefericire insa, in majoritatea cazurilor, lucrurile nu stau asa. Oamenii executa aceste lucrari la sfatul prietenilor sau vecinilor care fie au trecut printr-o experienta similara, fie au auzit cate ceva prin vecini si isi dau cu parerea. Pe langa problemele de ordin legal care deriva din aceste situatii pot aparea si numeroase probleme tehnice.

CRITERII DE SELECTIE

Piata materialelor de constructii s-a dezvoltat surprinzator in ultimul deceniu, punand la dispozitia clientilor o multime de alternative: caramida ceramica, BCA, gips-carton etc. Ce fel de materiale de constructii folosim pentru construirea peretilor despartitori? Principalele criterii de selectie ar fi urmatoarele: confortul termic si fonic, potentialul estetic, timpul necesar montajului si, desigur, pretul necesar implementarii solutiei.

SOLUTIA POTRIVITA

In momentul de fata, pentru asemenea lucrari, batalia se da intre gips-carton si BCA. Este greu de spus care dintre ele este mai bun, deoarece de ambele parti sunt avantaje si dezavantaje, iar alegerea se face in functie de nevoile utilizatorilor.

Gips-cartonul are ca avantaje faptul ca se lucreaza foarte curat cu el (scapam de moloz) si se monteaza rapid. Ca si dezavantaj putem mentiona o fono si termoizolatie mai putin eficienta, mai ales in cazul in care nu se pune un strat de vata minerala la interior si nu se aplica o folie de polipropilena intre pardoseala si perete. Alt dezavantaj ar putea fi faptul ca pe peretii construiti din gips-carton nu putem pune corpuri grele de mobilier decat cu ajutorul unor dispozitive speciale care implica si costuri suplimentare. De asemenea, in cazul in care se produce o inundatie in apartament (se sparge o teava de apa din perete), peretele din gips-carton va fi distrus in mod sigur.

AVANTAJE BCA

BCA-ul are ca avantaje o rezistenta mai buna si este un izolator fonic si termic mai bun decat gips-cartonul (in cazul in care in peretii de gips-carton nu se pune vata minerala). Peretii din BCA beneficiaza si de usurinta de montare si fixare a diverselor instalatii, spre deosebire de gips-carton care necesita dispozitive speciale in interiorul zidurilor pentru montajul instalatiilor sanitare, electrice etc.

Cu ajutorul gips-cartonului, dar si al BCA-ului se pot realiza proiecte diverse implicand multa imaginatie si idei creative care in final pun in lumina bunul gust si rafinamentul arhitectural. Principalul dezavantaj pe care il implica folosirea acestui material este faptul ca se lucreaza murdar cu el si implica mai mult deranj, iar timpul necesar montarii este ceva mai lung decat la gips-carton.

AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE
Mare atentie, chiar daca compartimentarile din apartamente se fac cu pereti din gips-carton sau BCA, in cazul in care demolati un zid portant sau neportant din apartament, este obligatoriu sa aveti autorizatie de construire. Aceasta se obtine de la primaria pe raza caruia se afla apartamentul in care doriti sa faceti modificarile, pe baza unui proiect intocmit de un arhitect cu drept de semnatura. Taxele pe care trebuie sa le platiti pentru eliberarea autorizatiei de construire impreuna cu proiectul de construire costa in jur de 2.000 RON.

In cazul in care se constata ca ati executat lucrarile fara autorizatie de construire, conform Legii 50/2001, veti fi sanctionati cu amenda cuprinsa intre 10 si 100 de milioane de lei vechi. Deci indicat ar fi ca inainte de a va apuca de lucrari sa obtineti autorizatia de construire.

DURATA DE VIATA
Alt criteriu de selectie a materialelor de constructii sunt garantia si durata de viata. BCA-ul este garantat de producatori aproximativ 10 ani si se presupune a avea o durata de viata mai mare de 100 de ani in functie de conditiile de exploatare. Producatorii de gips-carton afirma ca durata de viata a acestui material este nelimitata in cazul in care sunt respectate conditiile de utilizare.

PRETURI
Pretul unui metru patrat de BCA este de 10 euro (pret fara TVA) pentru un zid interior cu grosimea de 15 cm. Daca luam in calcul si mortarul pentru zidarie si tencuiala, pretul poate ajunge, in functie de calitatea mortarelor folosite, la 15 euro cu TVA/mp. Materialele necesare construirii unui mp de perete din gips carton costa intre 11,5 si 14 euro, in acest pret intrand si vopsitoria. Pentru manopera mai platiti in jur de 6 euro/mp.

SFATURI
  • In cazul in care doriti sa va recompartimentati apartamentul, apelati la un arhitect sa va faca proiectul de demolare si construire si sa va recomande materialele de constructii necesare.
  • Daca doriti sa montati instalatii sanitare pe peretele despartitor pe care il veti construi, este mai indicat sa folositi BCA-ul, deoarece rezista mai bine la eventualele inundatii si suporta mai bine corpuri grele de mobilier
  • ×
    Subiecte în articol: cazul gips-carton construire