Cula din apropierea Parcului Ioanid

Volumetria cladirii din Strada Aurel Vlaicu numarul 19 este inspirata din arhitectura culelor, in limba turca cuvantul "kule" insemnand "turn", caracteristic fiind parterul inalt, masiv si luminat prin deschideri inguste

Vintila s-a nascut la 1867 in casa din Calea Herastraului nr. 3 - actuala Calea Dorobantilor. Inca din copilarie tatal sau intuise abilitatile fiului sau mai mic si il alinta "precupetul" tocmai pentru ca era "mai ager si se tocmea mereu". Vintila ar fi dorit sa devina arhitect, scriindu-i surorii sale Sabina de la Paris, in 1885: "Tata nu prea vrea sa ma faca arhitect, ar dori sa fim cu totii ingineri si sa trecem prin Politehnica. As dori sa fac mult Arhitectura, dar daca cu orice pret tata nu vrea, voi face si eu ce doreste el". A terminat la fel ca si fratii sai mai mari Scoala Politehnica si Institutul de Mine din Paris.

A fost primar al Bucurestiului intre iunie 1907 si februarie 1910; printre reusitele sale putem enumera: sistematizarea si largirea unor artere precum Calea Victoriei, Stirbei Voda, Calea Mosilor, Calea Calarasilor, bulevardele Dacia si Ferdinand, crearea Societatii de Locuinte Ieftine, imbunatatirea retelei de tramvaie, ameliorarea alimentarii cu apa potabila. A introdus iluminatul cu electricitate de-a lungul bulevardelor Elisabeta si Carol, pe Soseaua Kiseleff si in Gradina Cismigiu. In aceasta perioada, Primaria a cumparat intinse suprafete de teren in centrul Capitalei, facilitand apoi constructia de imobile in aceasta zona. Gradina Ioanid a fost parcelata in aceasta perioada, iar astazi acest tesut rezidential este un reper urbanistic de referinta al Bucurestiului de altadata.

Vintila I.C. Bratianu s-a casatorit in anul 1904 cu Lia Stolojan, fiica lui Anastase Stolojan (1836-1901), membru important al PNL, care si-a datorat cariera propiriilor merite. Au avut un singur copil, Vintila V. Bratianu (1913-1995). Acesta a avut o singura fiica, Despina Leiter-Bratianu.

O CULA IN MIJLOCUL BUCURESTIULUI

Conform dosarului numarul 585 din 1912 din fondul Primariei Municipiului Bucuresti, Arhivele Nationale, aflam ca pentru vanzarea lotului numarul 25 din Gradina Ioanid au avut loc sapte licitatii publice, intre martie 1910 si 15 ianuarie 1912, toate incheiate fara cumparator. Terenul viran de 2.320 mp a fost cumparat de Lia Bratianu la a opta licitatie publica organizata de Primarie. Oferta pentru lotul numarul 25 a fost 26,5 lei mp, pretul vanzarii fiind 64.185 lei. Suma pe care Vintila Bratianu a achitat-o in patru rate anuale de 9.590 lei, cu scadenta la 29 octombrie si cu o dobanda de 8%.
Autorizatie de constructie este din 15 martie 1912. Arhitectul fiind Petre Antonescu.

ELEMENTE TRADITIONALE

In exterior, cladirea imprumuta elemente din limbajul arhitectural traditional: loggia de cula spre gradina, "streasina iesita pe capriori si invelitoarea inalta, lucrata cu solzi de smalt". Cladirea are o suprafata de 210.50 mp, subsol, parter si etaj. Inaltimea cladirii fiind de 6 m. Corpul principal este degajat pe trei laturi spre gradina, cuprinzand locuinta, cealalta aripa a imobilului fiind pentru anexe si servitori. "Am avut zile bune la familia Bratianu. Erau multi angajati: bucataresele, fetele de la curatenie, eu si o rusoaica, feciorul care servea la masa, gradinarul, iar stapanii se purtau omenos cu noi. N-aveam de ce ne plange (…), tare ne-am bucurat cand, pentru munca facuta, domnul Bratianu i-a dat omului meu, pe langa bani, si o caruta cu doi cai faini", isi aminteste Rafila lui Zaharia lui Fasole din Urisiul de Sus, Valea Muresului. Constructia este executata din zidarie de caramida, plansele principale fiind din beton armat. Pentru soclu, colonada portalului si unele profile s-a folosit piatra de Ruschita.

Din imaginile de epoca se observa cum interioarele demonstreaza, detaliu dupa detaliu, o continuitate a fatadelor, redand aceleasi forme ale discursului arhitectural. Tamplaria din exterior si din interior este din stejar masiv. "Scara principala, mobilierul fix compus din banci, mese si strane, biblioteca si camera de luat masa sunt tot din stejar masiv bogat sculptat." Sobele din cahle de portelan Meissen au fost facute de Emil Wagner.

DESTINUL ROMANIEI

La 4/17 august 1916, in casa din Strada Aurel Vlaicu nr. 19, s-au semnat in secret documentele prin care Romania intra in razboi de partea Antantei. In memoriile sale, I.G. Duca scria ca "nu au fost de fata la iscalirea tratatelor decat cinci persoane: Bratianu, Poklevski, Diamandi, Vintila Bratianu si cu mine. Poklevski a sosit cel din urma, cu cele cinci originale destinate Rusiei, Frantei, Angliei, Italiei si Romaniei. (...) Prin aceste acte declaram razboi numai Austro-Ungariei (...) Cand cetirile au fost terminate a venit randul iscalirii (...) Vintila Bratianu pregatise in mijlocul mesei o calimara frumoasa si un condei destinat a fi pastrat in amintirea acestei scene istorice".

Atat Parcul Ioanid, cat si cel al Icoanei sunt incluse in zonele protejate de Legea monumentelor, fiind "tesut rezidential traditional tipic - unicat, cu un fond construit de valoare arhitecturala ridicata. Gradul de protectie este maxim - se protejeaza valorile arhitectural-urbanistice, istorice si de mediu natural in ansamblul lor: trama stradala, fondul construit, caracterul si valoarea urbanistica; sunt permise interventii ce conserva si potenteaza valorile existente". Cod 41B1952, pozitia 1949 este adresa in lista monumentelor istorice a imobilului din Strada Aurel Vlaicu nr. 19

Vintila I.C. Bratianu (1867-1930), om politic remarcabil, deputat permanent PNL intre 1901 si 1930. In iulie 1917 devine ministrul Materialelor de Razboi. Intre 19 ianuarie 1922 si 9 martie 1926 a fost ministru de Finante, iar intre 1927 si 1930, prim-ministrul Romaniei si presedinte PNL