De ce este mai bună piatra decît betonul

Sau de ce am uitat materialele naturale
Multă vreme, cu siguranţă chiar prea multă vreme, am fost îndoctrinaţi şi cu ideea că betonul este un soi de zeu al construcţiilor, că nimic nu este trainic, frumos şi cu adevărat patriotic, dacă nu e ridicat pe sute, mii de metri cubi de beton armat. De la structură pînă la cele mai elementare sau artistice finisaje, de la garduri la simple chioşcuri de grădină, totul trebuia făcut din beton, din panouri sau stîlpi prefabricaţi, din forme turnate în cofraj unde cimentul, în amestecuri mai simple sau mai savante, trebuia să fie materie prima obligatorie.

Sau de ce am uitat materialele naturale
Multă vreme, cu siguranţă chiar prea multă vreme, am fost îndoctrinaţi şi cu ideea că betonul este un soi de zeu al construcţiilor, că nimic nu este trainic, frumos şi cu adevărat patriotic, dacă nu e ridicat pe sute, mii de metri cubi de beton armat. De la structură pînă la cele mai elementare sau artistice finisaje, de la garduri la simple chioşcuri de grădină, totul trebuia făcut din beton, din panouri sau stîlpi prefabricaţi, din forme turnate în cofraj unde cimentul, în amestecuri mai simple sau mai savante, trebuia să fie materie prima obligatorie.

Forme industriale

Toate acestea aveau o anume noimă, ele trebuiau să răspundă unui anume tip de industrializare forţată. Marile combinate care produceau anumite materii prime aveau nevoie de o piaţă de desfacere sigură. Forţa de lucru potenţată cu anumite calificări trebuia să alimenteze şantierele patriei, trebuia canalizată şi distribuită în mod "ştiinţific". Poate acum le ducem dorul (deşi mulţi dintre ei muncesc şi cîştigă o pîine albă prin ţările Europei occidentale) cohortelor de fierari-betonişti, dulgheri, subingineri constructori care erau marii maeştri sau simpli executanţi ai "simfoniilor din beton". Acest stil (oribil) al formelor industriale a pătruns şi, din nefericire, încă a rămas în mentalitatea noastră privind cum se construieşte "temeinic" o casă.

Aşteptăm arhitecţii

Cu siguranţă, chiar dacă mulţi dintre ei nu recunosc ori se simt lezaţi dacă li se spune, o vină în instalarea acestei mentalităţi o au şi arhitecţii, mulţi dintre ei acceptînd decenii de-a rîndul, să lucreze numai standardizat, renunţînd la orice fel de frondă creativă şi producînd automat numai ce şi cît li se comanda. Generaţiile mai tinere par să revină la concepte mai creative, în care betonul rămîne numai una dintre variantele pentru structuri, iar finisajele caută şi regăsesc materialele naturale tradiţionale, mai spectaculoase şi mai ieftine, adeseori… Aşa cum este firesc şi acceptat în lumea civilizată, arhitectul are voie, ba chiar adeseori este obligat să impună stilul proiectului, norma de frumuseţe şi echilibrul artistic al construcţiei, evident fără să renunţe la planul funcţional.

Resursele de piatră

În România avem mari resurse de piatră naturală, de variate categorii, de la piatra de rîu de diferite dimensiuni şi culori, pînă la piatra de carieră sau de clivaj, uşor de exploatat şi de utilizat pentru construcţii sau finisaje. Sînt ţări europene care cumpără cantităţi importante de piatră naturală, fie din cauză că îşi protejează propriile resurse, fie pentru că aceste resurse le lipsesc. Am văzut pe tot continentul, în special în zonele rurale, dar şi în importante zone turistice sau în cartiere istorice din marile aglomerări urbane, drumuri, străzi, alei pavate numai cu piatră naturală.

Împrejmuirile unor proprietăţi, digurile de canalizare a apelor, baraje de protecţie sînt ridicate din piatră naturală şi lianţi speciali. În industria ce ţine de activităţile hoteliere sau de turism,  eficienţa şi spectaculozitatea suprafeţelor placate cu piatră naturală nu a fost uitată, ba dimpotrivă, este la mare ţinută. Pe proprietăţile private din toată lumea, betonul a rămas numai la nivelul de strictă necessitate, iar peste tot unde este nevoie se utilizează produse şi materii prime naturale, adică lemnul de diferite esenţe, sticla şi, desigur, orice varietate de piatră naturală.

Să încercăm şi noi!

În foarte multe locuri din această ţară piatra se găseşte din abundenţă, este uşor de exploatat de transportat şi de utilizat. Mulţi primari de comună ar putea utiliza piatra de rîu pentru pavarea străzilor, pentru construcţia de baraje, pentru scurgerea apelor pluviale. Hotarele dintre proprietăţi ar putea fi marcate cu piatră, chiar gardurile sau faţadele caselor pot fi placate cu acest tip de material. În unele locuri, acest lucru se face, dar prea rar şi parcă numai întîmplător. Dacă mai avem ceva piatră prin zonele montane sau în cîteva staţiuni turistice, la şes ori în oraşele-reşedinţă de judeţ, piatra naturală a fost parcă definitiv alungată şi înlocuită fie cu structuri de beton, fie cu elemente de piatră artificială mai puţin rezistente şi, cu siguranţă, mai puţin spectaculoase din punct de vedere estetic. Cel mai edificator exemplu este chiar capitala, unde piatra cubică din granit a fost scoasă pe mari suprafeţe, unde constituia element de pavaj şi înlocuită cu straturi de beton şi asfalt.

De-a lungul drumurilor, pe malurile lacurilor, pentru separarea unor proprietăţi, piatra naturală este un material rezistent, ieftin, uşor de montat, foarte spectaculos. Utilizarea ei nu este azi considerată anacronică, ci dimpotrivă, foarte modernă şi eficientă.

Piatra de rîu poate fi o soluţie extrem de avantajoasă pentru modernizarea drumurilor de munte, fie ele drumuri forestiere sau drumuri ce intră în anumite trasee turistice de mare interes. Acest tip de pavaj are mari avantaje, şi utilitatea lui nu poate fi contestată.