x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Dimensiuni si redimensionari

Dimensiuni si redimensionari

de Cristina Zaharia    |    12 Oct 2006   •   00:00
Dimensiuni si redimensionari
VIATA LA TARA
O intrebare esentiala pe care cei mai multi dintre noi uitam sa ne-o punem de la bun inceput: cat de mare este casa de care avem nevoie? Raspunsurile posibile nu pot fi incadrate in nici un fel de norme prestabilite, pentru ca ele depind de o suma de factori subiectivi asupra carora raspundem dupa criterii proprii. Totusi exista criterii generale care conduc, de obicei, la luarea unei decizii: destinatia casei (locuinta permanenta sau temporara), numarul si varsta membrilor familiei, stilul de viata, veniturile sigure, perspectivele pentru viitorul indepartat.

TREI CAMERE, SAU HAMBAR?

Multi cititori sunt de parere ca o proprietate la tara ar trebui sa contina o constructie de dimensiuni mici, cu spatiu locuibil strict necesar, lasand gradinii din jurul casei o suprafata cat mai mare. Asta ar insemna doua sau trei dormitoare, o camera de zi, baie si bucatarie. Eventual o pivnita sau o constructie anexa cu rol de camara - spatiu de depozitare. Avantajele unei astfel de solutii tin mai cu seama de costurile reduse pentru refacere, intretinere si incalzire pe timp de iarna. Nu este deloc de neglijat nici castigul de ordin psihologic, o casa mica avand un grad ridicat de intimitate si ferindu-l pe proprietar de stresul spatiilor mari, nepopulate si costisitoare. Cineva care s-a aventurat sa cumpere, e adevarat, pe nimica toata, un fost hambar construit din caramida. Ideea care a dictat achizitia a fost transformarea hambarului intr-o mini-pensiune si introducerea acesteia in circuitul agro-turistic. O afacere de familie ce s-a dovedit profitabila pentru multi romani. Omul a facut insa doua greseli capitale: nu a estimat corect costurile de reabilitare si modernizare a constructiei si nu a evaluat obiectiv potentialul turistic al zonei. Asa incat, dupa o investitie consistenta s-a trezit proprietarul unui spatiu mult supradimensionat pentru necesitatile familiei sale si a carui intretinere il costa, lunar, o mica avere.

CAT DAI SI CE PRIMESTI?

Ce simpla dar nemasurata bucurie sa asezi sub geam un suport in care mereu sa straluceasca petala colorata a unei muscate…
Prima socoteala pe care trebuie sa o faci atunci cand ai hotarat sa cumperi o proprietate la tara este balanta dintre cati bani dai si ce primesti in schimbul lor. Exista si situatii paradoxale in care ceea ce ti se ofera spre cumparare este corect estimat, adica face toti banii pe care ii cere vanzatorul, ba mai mult, iti si place la nebunie, doar ca… este mult prea mult pentru conditia si necesitatile tale. In aceste cazuri este indicat sa iti reprimi tentatia de a cumpara, cu tot regretul renuntarii, si sa mai cauti pana gasesti ceea ce ti se potriveste din toate punctele de vedere. Pentru persoanele ambitioase si tenace, ideal e sa investeasca intr-o proprietate nu foarte costisitoare si apoi, cu rabdare si cheltuieli esalonate in timp, sa o aduca la standardul dorit. Aceasta solutie presupune si o motivatie serioasa pentru intreaga familie, precum si satisfactia obtinerii rezultatului scontat printr-o implicare directa.
CAMERA DE OASPETI
Casele taranesti au, apropape fara exceptie, o camera de oaspeti de obicei izolata de restul casei, pastrata in sfanta curatenie si incalzita numai atunci cand primesc vizitatori. E bine sa pastram acest bun obicei ce tine de o traditie verificata prin secole. Pe langa faptul ca este reconfortant sa primesti o ruda sau un prieten asa cum se cuvine, solutia e si economica, acea camera nefacand parte din circuitul zilnic al casei, nu se cheltuiesc bani pentru intretinere si incalzirea ei.
SIMPLITATEA SI MODESTIA
Podurile vechi si nefolosite pot fi destul de usor transformate in spatii locuibile, confortabile si spectaculoase in egala masura
Multi proprietari veniti de la oras, din inghesuite si inconfortabile apartamente de bloc, au dorinta, intr-un fel justificata, sa construiasca o casa mare, spatioasa, etajata sau macar mansardata. Ei se multumesc cu "un mic colt de gradina" unde sa puna un gratar sau un balansoar. In opinia noastra si aceasta tentatie trebuie controlata, pentru ca satisfactiile unei case impunatoare vor fi destul de repede umbrite de neajunsuri, tinand de chestiunile pragmatice ale vietii cotidiene. De multe ori simplitatea si modestia aduc castiguri reale celor care le transforma in filosofie de viata. Nemaivorbind de coordonata estetica a problemei: de preferat o casuta echilibrata in mijlocul unei gradini inflorite, decat o ditamai vila sufocand un petec de iarba…
ATENTIE!
Dorinta de a avea spatiu locuibil cat mai mare poate fi relativ simplu indeplinita prin extinderea casei pe verticala. Acolo unde structura o permite, podurile pot fi mansardate si incluse in circuitul util al locuintei. Acest tip de lucrari presupun in primul rand o perfecta izolare termica a acoperisului si lucrari de consolidare si pardosire a planseului. Problema incalzirii mansardelor are si ea rezolvari diverse, putin costisitoare. Cea mai simpla si eficienta este utilizarea caldurii ce traverseaza traiectele de fum in cazul in care casa este incalzita cu sobe sau seminee. Daca proprietatea este dotata cu o centrala termica, instalarea catorva calorifere la mansarda este, la fel, o chestiune simpla si eficienta

×