x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Etichetele energetice evaluate de Uniunea Europeană

Etichetele energetice evaluate de Uniunea Europeană

de Alina Iancu    |    20 Apr 2011   •   12:58

Consiliul European al Producătorilor de Echipamente Casnice (CECED), împreună cu Uniunea Europea a propus şi a pus în aplicare în anul 2009 proiectul ATLETE (Appliance Testing for Energy Label Evaluation) prin intermediul căruia s-a urmărit testarea electrocasnicelor în vederea evaluării etichetelor energetice. După doi ani de testări, pe 12 aprilie au fost prezentate rezultatele proiectului, în cadrul EU Sustainable Energy Week din Bruxelles.

Au fost supuse testărilor 80 de frigidere, congelatoare şi combine frigorifice, reprezentând 48 de mărci şi 40 de producători proveniţi din diferite ţări ale Uniunii Europene. Dintre aceştia 27 au semnat voluntar o convenţie conform căreia dacă la măsurarea produselor se observă deficienţe în ceea ce priveşte informaţiile de pe etichetele energetice atunci aceştia vor lua de urgenţă toate măsurile de corecţie indicate.

Testele au fost făcute în patru laboratoare diferite şi au fost luaţi în calcul mai mulţi parametri: volumul frigorific şi de congelare, timpul de creştere a temperaturii sau autonomia aparatului, temperatura de răcire şi capacitatea de congelare. Pe lângă acestea s-a dorit în mod special măsurarea consumul energetic şi clasa de eficienţă energetică pentru care rezultatele finale au arătat că 84% din electrocasnicele testate sunt etichetate corect, în timp ce 13% dintre aparate sunt atribuite unei clase energetice superioare şi circa 3% sunt încadrate cu două sau mai multe clase de consum superioare. Astfel de abateri au fost constatate şi în ceea ce priveşte volumul frigorific şi de congelare, temperatura de răcire sau puterea de congelare.

“Noi, prin domeniul de activitate, putem contribui efectiv la reducerea consumului energetic european, numai în cazul în care clienţii au încredere în eticheta energetică, iar la achiziţie, se decid asupra aparatelor eficiente energetic. O etichetare corectă a aparatelor, în mod special cu privire la eficienţa energetică, este un indicator important în decizia de achiziţionare. Clienţii au dreptul la etichetări energetice corecte. În plus, datele incorecte duc la o denaturare a concurenţei” a afirmat Dr. Kurt-Ludwig Gutberlet, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BSH.

Începând cu luna decembrie a acestui an toti producătorii care comercializează electrocasnice într-o ţară membră UE vor fi nevoiţi să se adapteze la o nouă etichetare energetică.

×