Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Agenţii imobiliare câte trei pe o scară de bloc, agenţi fără pic de cultură imobiliară, clienţi care cumpărau haotic, aşa am putea caracteriza pe scurt piaţa imobiliară de la mijlocul anilor '90. Creditele ipotecare nu existau, iar tranzacţiile se încheiau pe bandă rulantă fără a ţine cont de anul construcţiei, de etaj sau de compartimentarea locuinţei. Despre cum arăta piaţa imobiliară acum aproape două decenii am discutat cu Giulio Angheloiu, preşedintele Premier, agenţie care împlineşte în acest an 17 ani de activitate pe piaţa imobiliară.
Cum arăta piaţa imobiliară în 1994?
Glumind, un apartament în Bucureşti costa cât o haină de piele de calitate medie la Paris. Lucrurile au evoluat însă foarte, foarte rapid. La momentul acela era o lipsă de legislaţie pe piaţa imobiliară, cumpărătorii erau debusolaţi. Nu existau credite imobiliare. Tranzacţiile se făceau în lei, apoi s-a trecut la mărci, la dolari, apoi la euro, au intervenit creditele imobiliare, creditele ipotecare, cultura imobiliară a început să fie tot mai pregnantă.
Ce se vinde cu precădere atunci?
La momentul acela nu se făcea diferenţe între imobilele construite înainte de 1977 sau după '77, se căuta centrul Capitalei. Casele, vilele nu se căutau sub nicio formă, ca un amuzament trebuia să vinzi doua case la curte ca să îţi cumperi un apartament la bloc.
Cum era clientul din 1994? Ce educaţie imobiliară avea?
Total lipsit de educaţie... Din punct de vedere juridic tranzacţia dura foarte puţin, în maximum 24 ore erai proprietar. Banii erau cash, din păcate nu exista sistemul de Carte Funciară, se mergea pe sistemul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni, foarte multe probleme au fost la vremea respectivă. Oameni care au rămas pe drumuri...
Cât de multe agenţii erau pe piaţa imobiliară?
Erau trei agenţii pe o scară de bloc, erau agenţii în locul unde se încasa întreţinerea, erau străzi cu câte şapte-opt agenţii imobiliare. Agenţii imobiliari erau slab pregătiţi, nu aveau niciun fel de pregătire, niciun fel de şcoală, nici nu erau trecuţi în nomenclatorul meseriilor, nu exista această meserie.
Cât costa un apartament cu două camere într-o zonă centrală?
Un apartament cu două camere într-o zonă centrală costa în jur de 7000-10.000 dolari, la periferie ajungea la 3000-4000 -5000 dolari, în anii 1995- 1996.
Câţi agenţi imobiliari aveaţi?
Am plecat cu cinci agenţi, unul dintre ei eram eu, aveam o secretară care îndeplinea şi funcţia de agent imobiliar. Erau vremuri de pionierat.
Citește pe Antena3.ro
Cât de mult alergaţi atunci pe teren? Cum arăta o zi din viaţa unui agent imobiliar din 1994?
Total diferită de cea de astăzi. Dacă acum poţi să îi prezinţi unui cumpărător şi 20 de proprietăţi până se hotărăşte, atunci era suficient să mergi la o ofertă, două şi era decis, banii existau, nu era problema creditării. Apartamentele erau cam la fel, maximum zece modele într-un cartier, clientul ştia ce doreşte, vedea două modele de apartamente şi cumpăra. Nu existau nici amenajările din momentul acesta, iar tranzacţiile se făceau foarte repede.
Erau multe tranzacţii imobiliare?
Ca număr de două-trei ori mai multe decât în acest moment, fapt pentru care agenţiile imobiliare apăreau ca ciupercile după ploaie şi se făceau în sufragerii de apartamente, dar aşa şi dispăreau.
Cât de repede a evoluat piaţa? Cât de repede am ajuns de la acel moment la perioada de boom imobiliar?
Prima schimbare s-a produs în 1999. În primul rând s-a trecut la sistemul de Carte Funciară, legea 7/1996 a intrat în vigoare la 1 iulie 1999, a început creditarea. CEC-ul a fost primul, apoi au început şi băncile comerciale. Boom-ul imobiliar, după părerea mea a început în 1999 când au intrat foarte mulţi bani pe piaţă şi preţurile creşteau nu la săptămână, ci la zi. Dacă nu erai atent şi întârziai două săptămâni puteai să cumperi apartamentul cu 10-15% mai mult. Erau persoane care începuseră deja să lucreze în străinătate, munceau trei luni, strângeau banii pentru un apartament, dar din păcate apartamentul în trei luni crescuse cu 25%. Se întorceau să muncească, în ideea în care erau nevoiţi să strângă cei 25%, când se întorceau iar era nevoie să mai lucreze alte trei-patru-cinci luni.
Cum abordaţi clientul de atunci? Care era strategia?
Avem atât de mulţi clienţi încât nu trebuia să îi abordăm noi. Ne abordau ei. Simpla noastră publicitate şi prezenţa în zonele interesante erau suficiente.
Când a început construcţia de locuinţe noi?
Construcţia de locuinţe noi a început foarte timid în anii 2003-2004.
Când au început terenurile să fie atractive pentru beneficiarii finali, pentru investitori?
La începutul anilor 2000 şi s-a mers pe două direcţii. Omul obişnuit încerca să îşi îndeplinească un vis, cu economiile făcute îşi cumpărau loturi mici de teren, urmând ca din vânzarea apartamentului în care locuia să-şi construiască locuinţa visată. În cazul dezvoltatorilor, se cumpărau suprafeţe mari pentru a construi cartiere rezidenţiale. Cei care au sperat că achiziţionând terenuri mari extravilane vor reuşi să le introducă în intravilan prin PUZ-uri, PUG-uri sau PUD-uri, au rămas cu terenurile.
Faţă de perioada de boom cât de mult s-a schimbat activitatea dumneavoastră?
Muncim de patru-cinci ori mai mult şi câştigăm la sfert faţă de perioada de vârf, 2006 - 2007. Trebuie să fii atent la fiecare detaliu şi am transformat într-o virtute supravieţuirea pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care 75% dintre toţi care activau pe segmentele brokeraj, construcţii, imobiliare au intrat în colaps.
articol realizat de www.imopedia.ro
