x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Există o metodă simplă prin care cuptorul poate fi ca nou

Există o metodă simplă prin care cuptorul poate fi ca nou

28 Sep 2016   •   22:50
Există o metodă simplă prin care cuptorul poate fi ca nou
Sursa foto: pixabay.com

Cuptorul ne ajută foarte mult în bucătărie, dar de cele mai multe ori nu avem grijă de el cum se cuvine. Gătim în mod frecvent, îl curăţăm rapid, dar mizeria se tot adună şi devine foarte greu de eliminat. Ne dăm seama de cât de gravă e problema atunci când începe să miroasă, iar acest lucru se îndepărtează foarte greu. 

Din fericire, există o metodă simplă prin care cuptorul poate fi ca nou. Amestecaţi cinci linguri de bicarbonat de sodiu, cinci picături de detergent de vase şi patru linguri de oţet până obţineţi o pastă. Frecaţi foarte bine, cu insistenţă şi întindeţi pasta pe toată suprafaţa cuptorului cu un burete. Închideţi cuptorul timp de 15 minute şi frecaţi din nou. Puteţi folosi şi o lămâie. O tăiaţi în două, puneţi bicarbonat de sodiu pe suprafaţa tăiată şi frecaţi uşa cuptorului. 

După această operaţiune, cuptorul ar trebui să arate ca nou. 

Pentru mai multe imagini, daţi click AICI.

×