x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Farmec văratic oriunde v-aţi afla (II)

Farmec văratic oriunde v-aţi afla (II)

de Cornelia Constantin    |    24 Iul 2008   •   00:00

Continuăm în acest număr să vă prezentăm propunerile designerilor danezi pentru vara 2008. Şi nu numai. Reţineţi ceea ce vă place şi adaptaţi totul la propria grădină sau terasă. Dacă nu găsiţi o plantă anume, nu e nici o catastrofă – improvizaţi!



Continuăm în acest număr să vă prezentăm propunerile designerilor danezi pentru vara 2008. Şi nu numai. Reţineţi ceea ce vă place şi adaptaţi totul la propria grădină sau terasă. Dacă nu găsiţi o plantă anume, nu e nici o catastrofă – improvizaţi!

Fără alte introduceri, trecem la prezentarea aranjamentelor, aşa încît să ştiţi ce vă trebuie pentru realizarea lor. Alăturat vedeţi o jardinieră metalică în care s-au aşezat Campanule albe, Gypsophila (floarea miresei) şi cîteva ierburi decorative. Jardiniera metalică funcţionează ca o mască. Dacă doar aşezaţi în ea plantele la ghiveci or să rămînă spaţii inestetice. Va trebui să scoateţi plantele din ghivecele iniţiale şi să le replantaţi într-o jardinieră din plastic, amplasată în interiorul celei metalice. În rîndul din faţă plantaţi alternativ Campanulele şi Gypsophila. În rîndul din spate puneţi ierburile în aşa fel, încît înclinaţia frunzelor să fie spre Campanule.

Folosiţi un pămînt cu drenaj bun şi nu uitaţi de găurile de scurgere ale jardinierei. În perioadele ploioase aveţi grijă să scurgeţi apa acumulată excedentar.

Căpşuni... decorativi!

Dacă v-aţi gîndit la ei doar ca la nişte plante producătoare de fructe gustoase, aţi greşit. Căpşunii pot fi şi decorativi! Luaţi cîteva plante mature, dar nu prea mari, care au şi fructe şi plantaţi-le în ghivece identice, de preferat pătrate. Lăstarii tîrîtori ai căpşunului îi veţi dirija pe un tutore. La capătul tutorelui fixaţi o "rozetă" de sîrmă împletită. Împletitura pe care o vedeţi în imagine este făcută după model african, dar pînă la urmă orice fel de împletitură vă iese va duce la acelaşi rezultat: căpşunii dumneavoastră vor avea şi o funcţie decorativă, alături de cea utilitară.

Scoici şi trandafiri

Tocmai v-aţi întors din concediul petrecut la mare şi aţi adus cu dumneavoastră o mulţime de scoici şi de melcişori? Nu le găsiţi o utilitate imediată şi parcă nu aveţi suflet să-i aruncaţi? Nici nu trebuie. Procuraţi-vă un lipici de bună calitate, sortaţi scoicile după formă şi culoare şi decoraţi marginile ghivecelor ceramice pe care le aveţi. Dacă nu aveţi, merită să cumpăraţi cîteva, numai de dragul de a vă încerca priceperea la decoraţiuni. După ce terminaţi, lăsaţi ghivecele la soare, şi apoi puteţi să plantaţi în ele trandafiri pitici, de exemplu.

Dacă nu aveţi trandafiri, puteţi să plantaţi şi alte flori frumos colorate, dar să aibă frunzişul în aşa fel încît să nu ascundă frumuseţea de decor la care tocmai aţi muncit. Sau poate chiar ar fi cazul să vă cumpăraţi cîţiva trandafiri pitici, pentru că în această perioadă sînt disponibile mai multe varietăţi (talii mini şi extramini), cu flori frumoase.

   
 Un Phalaenopsis alb-gălbui, aşezat pe o tavă cu margini dantelate, cu rădăcinile acoperite cu crengi graţioase de Araucaria – iată ce atmosferă de vară aţi obţinut fără nici un fel de efort. La suprafaţa "ghiveciului" de Araucaria aşezaţi cîteva scoici. Udaţi cu grijă!  Helichrysum, pietre şi nisip, acestea sînt ingredientele aranjamentului alăturat. Într-o tavă scundă amestecaţi pămînt şi nisip, după care plantaţi cîteva imortele. Pietrele plate şi multicolore nu le aşezaţi pur şi simplu în tavă, ci într-o împletitură decorativă

×
Subiecte în articol: mereu verde