Muzeul Van Gogh, sediul celei mai importante colecţii de opere de Vincent Van Gogh (1853-1890) din lume, a fost deschis la 2 iunie 1973. Aceasta numără în prezent peste 200 de picturi, 500 de desene, 700 de scrisori ale artistului şi colecţia sa de stampe japoneze. Proprietarul a fost Theo van Gogh (1857-1891), fratele lui Vincent. La moartea acestuia, a revenit văduvei, Johanna Van Gogh-Bonger (1862-1925).
De-a lungul timpului, familia a vândut o serie de tablouri, păstrând totuşi o mare parte din opere. La moartea mamei sale acestea au intrat în posesia lui Vincent Willem van Gogh (1890-1978), nepotul artistului. Din iniţiativa statului olandez, în 1962 s-a înfiinţat Fundaţia Vincent van Gogh, picturile fiind permanent împrumutate muzeului.
În afară de lucrările de Van Gogh, muzeul deţine o serie de opere ale unor importanţi artişti contemporani şi prieteni ai acestuia, inclusiv Paul Gauguin şi Henri de Toulouse-Lautrec, întrucât în timp colecţia s-a extins prin achiziţii şi împrumuturi de alte instituţii.
Muzeul Van Gogh din Amsterdam este format din două clădiri. Prima proiectată de Gerrit Rietveld (1888-1964) între 1963 şi 1964, iar a doua concepută de arhitectul japonez Kisho Kurokawa în 1998. Abordând liniile arhitecturii moderne, Rietveld, arhitect influenţat de curentul De Stijl, a proiectat pentru operele lui Van Gogh o clădire care pune în evidenţă formele geometrice, lumina.
Muzeul, deschis în 1973, a fost reinaugurat datorită renovării clădirii iniţiale şi construirii noii aripi pentru expoziţii temporare în 1999. Trebuie menţionat că la demontarea, reconstrucţia şi renovarea ambelor părţi de clădire au contribuit şi alţii. Corpul principal, clădirea Rietveld, a suferit mai multe modificări de-a lungul anilor, între 1998 şi 1999 fiind complet renovat de Martien van Goor.
Acesta a păstrat aspectul original, dar a realizat unele îmbunătăţiri, în special în zona de acces a muzeului, care a devenit mult mai transparentă, şi cea a birourilor.
RENOVAREA
Muzeul Van Gogh are mult mai mulţi vizitatori decât a fost proiectat iniţial, numărul lor a crescut de la 70.000 la mai mult de 1 milion pe an, astfel renovarea a cuprins o serie de aspecte diferite ale clădirii. Zona de acces a fost modificată, parterul fiind transformat într-un spaţiu deschis, flexibil şi a fost amenajat un hol amplu de primire al cărui atrium inundă cu lumină naturală întreaga clădire.
Pentru a nu rămâne două corpuri de clădire separate, era nevoie de un "nod" între aripa Rietveld şi Kurokawa. Provocarea a fost de a uni nivelul de acces al clădirii existente şi al celei noi, care era cu 7,5 metri mai jos. Biroul de arhitectură Greiner Van Goor Huijts Architecten BV a fost responsabil pentru reamenajarea birourilor pe latura dinspre sud-vest şi de conexiunea între vechea şi noua clădire.
Designul sistemului şi a corpurilor de iluminat a foat realizat de Georges Berna de la compania franceză L'Observatoire, iar magazinul muzeului a fost amenajat de Evelyne Merkx, de la Merkx + Girod Arhitecţi.
ARIPA NOUĂ
Kurokawa nu a fost o alegere oarecare, întrucât acesta a avut în arhitectură un rol impresionant timp de mai bine de 40 de ani. Kisho Kurokawa (1934-2007) era renumit pentru muzeele construite în Japonia. Structurile concepute de acesta iau forme de conuri, elipse şi pătrate, fiind un amestec între cultura orientală şi occidentală.
La Amsterdam a optat pentru asimetrie ca răspuns la cubul lui Rietveld, geometrie raţională şi asimetrie asiatică. Acest corp de clădire a fost oferit de Fundaţia Japoneza, fiind o donaţie a companiei de asigurări Yasuda Fire & Marine din Tokyo.
EXPOZIŢII TEMPORARE
Această expoziţie fără precedent, care surprinde metamorfoza lui van Gogh, s-a deschis la Amsterdam la 13 februarie, după ce fusese expusă la MoMA, în New York, între 21 septembrie 2008 şi 5 ianuarie 2009. La 3 aprilie 2009, directorul Axel Rüger îl felicita deja pe cel de-al 200.000 vizitator al expoziţiei Van Gogh şi culorile nopţii. La 7 iunie 2009, ziua închiderii expoziţiei, numărul vizitatorilor era de 530.000. Vânzările de bilete au crescut cu aproape 15%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008. De altfel, în anul 2008 muzeul a avut 1,5 milioane de vizitatori.
NOI ACHIZIŢII
Muzeul primeşte fonduri de la guvern ce sunt utilizate pentru organizarea de expoziţii şi pentru cheltuieli administrative. Veniturile obţinute în plus, din vânzarea biletelor şi a suvenirurilor din magazin, revin muzeului, care sunt în întregime folosite pentru achiziţionarea de noi lucrări de artă pentru colecţia permanentă. Extinderea colecţiei, muzeul depinde de sprijinul financiar al Fundaţiei Vincent van Gogh, fondul Prinţul Bernhard, fondul Rembrandt şi Fondul Naţional Kunstbezit. În plus din 1998 alături de Rijksmuseum, Muzeul Kröller Müller şi Mauritshuis, este unul dintre beneficiarii loteriei BankGiro. Aceste fonduri au făcut posibilă achiziţionarea în ultimii ani a două lucrări de Monet, a unui Pierre Bonnard şi Van Dongen.
Se organizează variate activităţi în cadrul muzeului. În week-end se desfăşoară ateliere de lucru, unde sub îndrumarea unui profesor copii între 6 şi 12 ani îşi creează propriile opere de artă în fiecare sâmbătă şi duminică.
ACTIVITĂŢI
Vinerea noapte, în holul central al parterului sunt tot timpul evenimente, fie muzică live sau proiecţii video, care transformă muzeul într-un loc de întâlnire. Trebuie menţionat că seara de vineri la Muzeul Van Gogh este sponsorizată de Rabobank. Nu este o noutate că din magazinul muzeului poţi achiziţiona o varietate de suveniruri pentru toate buzunarele, dar că acestea pot fi livrate acasă, în orice ţară, achitând doar costurile poştale.
De asemenea, muzeul organizează regulat activităţi, precum cursuri şi filme, în auditoriumul, situat la subsol între clădirea lui Rietveld şi cea a lui Kurokawa, iar în fiecare primă duminică a lunii prezintă ultimele noutăţi legate de cercetarea făcută în muzeu sau a unei expoziţii temporare. Zilnic, în auditorium are loc vizionarea docume.
Muzeul Van Gogh din Amsterdam este un spaţiu deschis, flexibil, lipsit de pretenţii, luminos, plăcut, practic, unde te poţi bucura de picturile lui Van Gogh şi a colaboratorilor săi. Este un muzeu complet, modern. Dacă eşti interesat, poţi afla cu uşurinţă orice detaliu, ai totul la îndemână. Există ofertă şi există mijloace de informare, de orientare. Şi totul este firesc.
Citește pe Antena3.ro