Titulatura oficială americană este "The Richard B.Fisher Center for the Performing Arts".
Clădirea, aparţinătoare de Bard College, N.Y., Hodson Valley, este destinată desfăşurării unor concerte simfonice, grupurilor care interpretează muzică de cameră, trupelor de jazz, spectacolelor de operă, teatru, dans clasic sau modern. Pe aici au trecut, de-a lungul timpului, prestigioase orchestre şi interpreţi de renume din toată lumea. Cu o suprafaţă totală de 10.000 mp, clădirea adăposteşte două teatre, unul cu 900, celălalt cu 200 de locuri, precum şi toate anexele necesare desfăşurării spectacolelor. Dar, înainte de a trece la istoria construcţiei, să vedem cine a fost cel ce dă numele acestui impresionant lăcaş de cultură.
CINE A FOST B. FISHER?
Richard B. "Dick" Fisher (1936- 2004) a fost preşedinte şi, ulterior, preşedinte de onoare al firmei de securitate Morgan Stanley. S-a născut în Philadelphia şi la vârstă de opt ani a fost diagnosticat ca suferind de o formă severă de poliomielită. Unul dintre medicii săi a întrezărit uriaşul potenţial intelectual al copilului şi, cu toate că provenea dintr-o familie modestă, Richard a reuşit să termine William Penn Charter School cot la cot cu elevii perfect sănătoşi.
Umblând o bună parte a tinereţii în cârje, Fisher a absolvit cursurile liceale în 1953 şi prestigioasa Princeton University în 1957, cu diplomă în istorie şi filozofie.
În anul 1962 îşi lua masteratul în administrarea afacerilor de la Harvard Business School şi în 1970 era ales ca director de management şi partener la Morgan Stanley’s New York City, unde lucrase ca stagiar în perioada masteratului.
După o carieră prodigioasă, în anul 2000 a rămas numai cu un titlu onorific la acestă firmă, fără a mai interveni în procesul decizional şi dedicându-şi ultimii ani de viaţă preocupărilor de-o viaţă întreagă pentru educaţie şi artă. A murit la numai 68 de ani, doborât de un cancer la prostată, lăsând averea celei de-a doua soţii, celor trei copii proveniţi din prima căsătorie şi fratelui său.
IMPRESIONANTA CONSTRUCŢIE
Centrul cultural care îi poartă numele a fost proiectat de marele architect american (de origine canadiană) Frank Gehry şi a costat 62 de milioane de dolari la nivelul anului 2003. Gehry este considerat unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani, cunoscut mai ales pentru perspectiva sculpturală a designului clădirilor sale.
El este, de asemenea, unul dintre cei care au promovat deconstructivismul ca şi curent major în arhitectura de la sfârşitul secolului trecut şi începutul acestui secol. Operele sale sunt uşor de identificat datorită structurilor neliniare, multiplu curbate şi circumvolute.
Fără îndoială, lucrarea sa cea mai cunoscută este Muzeul Fundaţiei Guggenheim din Bilbao (Spania), care ilustrează vibrant stilul propriu. Reîntorcându-ne la "Fisher Center", această clădire adăposteşte Sosnoff Theater (900 de locuri la parter şi două balcoane), cu fosă pentru orchestră şi beneficiind de acustica proiectată de Yasuhisa Toyota, precum şi Two houses Bard’s Theatre, cu o sală flexibilă, de 200 de locuri.
EDUCAŢIE PRIN ARTĂ
Deviza acestui centru cultural este educaţia prin artă. El deţine, conform specialiştilor, cele mai bune săli de concert de mici dimensiuni din Statele Unite. Pe lângă concertele programate cu muzică simfonică, muzică de cameră şi spectacole de operă, aici se desfăşoară anual Bard Music Festival, spectacole de dans, concerte de jazz şi muzică electronică. Proiectată iniţial pentru desfăşurarea cursurilor universitare şi a manifestărilor studenţeşti de la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, clădirea şi-a lărgit atributele tocmai datorită calităţilor sale excepţionale.
INSPIRAT DE BRĂNCUŞI
Frank Owen Gehry (numele său real Ephraim Owen Goldberg) s-a născut la Toronto în 1929. S-a impus pentru prima dată în ochii opiniei publice în 1972, prin seria de mobilier din carton presat (cardboard) numită Easy Edges. El a afirmat într-un celebru documentar că sursele majore de inspiraţie pentru opera sa au fost opera sculptorului român Constantin Brâncuşi alături de realizările arhitecţilor Alvar Aalto şi Philip Johnson.
Info
Stilul arhitectural este derivat din modernismul târziu. Formele imaginate de Gehry aparţin şcolii deconstructiviste (prescurtat DeCon), mişcare ce se îndepărtează de modernism datorită accentuării funcţionalităţii clădirilor, care sunt realizate primordial în funcţie de nevoile actuale ale societăţii. Structurile DeCon trebuie să reflecte anumite idei sociale şi, mai ales, să reflecte vechiul postulat arhitectural la formei determinată de funcţie. Deconstructivismul, pe care Gehry continuă să-l rafineze şi să-l nuanţeze, mai este cunoscut şi sub numele adiţional de "Şcoala de arhitectură de la Santa Monica" datorită concentraţiei de clădiri experimentale construite în jurul cunoscutei localităţi californiene.
Citește pe Antena3.ro