LA BLOC, DAR ALTFEL
Alegeri chibzuite ale pieselor de mobilier
Spatiile mici ale apartamentelor sunt greu de amenajat, pentru ca ridica tot felul de probleme legate de gasirea locului potrivit pentru fiecare dintre necesitatile unei case. Sigur ca aceste lucruri va sunt perfect cunoscute!
Si nu ai alta solutie, decat sa-ti pui mintea la contributie pentru a gasi rezolvarile eficiente ale problemelor. Si cu atatea variante disponibile, dupa ce-ti trece bucuria ca ai de unde alege, te trezesti coplesit si nu stii la care sa apelezi mai degraba. Pe de alta parte, daca faci alegerile potrivite, vei scuti, in afara de cheltuieli inutile pe viitor, si multa bataie de cap. Merita asadar sa te gandesti de doua ori inainte de a lua hotarari in aceasta directie.
Apartamentul "de bloc, dar altfel", din acest numar, are acest rost, de a va inspira, pentru ca in amenjarea lui s-a pornit de la premisa de a utila complet si de a mobila chibzuit spatiul fara a neglija insa estetica lui!
Era o locuinta mica, ca multe altele⦠Nici acum nu este altfel, nici nu ar avea cum, dar macar lasa aceasta impresie, pentru ca a fost atent regandita si amenajata! Solutia cea mai potrivita pentru un astfel de spatiu este de a-i imprima un aer deschis, prin renuntarea la usi si la peretii care permit acest lucru. Ce-ti ramane in continuare de facut este sa profiti de fiecare suprafata din spatiul astfel rezultat.
Gazdele noastre s-au folosit, dupa modificarile constructive posibile, de mobilier de la Innova, atent ales, pentru a se potrivi "la centimetru" fiecareia dintre functiunile apartamentului.
UN HOL SI PATRU FUNCTIUNI
Sa o luam cu inceputul⦠Holul a fost reconfigurat prin desfiintarea in intregime a peretelui care il despartea de living si prin renuntarea la o boxa. Peretele din stanga intrarii a fost utilizat la maximum, prin incadrarea pe intreaga lui suprafata a unor corpuri de mobilier destinate depozitarii. Pentru spatiile mici, acesta este un remediu potrivit, care rezolva chiar si estetic functiunea de zona de depozitare.
Citește pe Antena3.ro
ECHILIBRU CALD-RECE IN LIVING
Pentru castigarea de spatiu in living s-a apelat la inglobarea in zona lui a loggiei. Mobilarea a mers pe principiul urmarit pentru intregul apartament, acela de a utiliza eficient spatiul restrans disponibil. Astfel, mobilierul, care materializeaza zona de depozitare si de etalare a obiectelor electronice si decorative, a fost compus din corpuri cu multe etajere, dulapuri, sertare de diferite dimensiuni. Asimetria acestei zone din living este totala. Nici unul dintre aceste corpuri nu este la fel. Este un efect pe care s-a mizat, tot in ideea de a folosi cat mai mult spatiu si de a nu incarca. Alta tema avuta in vedere la alegerea mobilierului a fost aceea de a integra cat mai bine aici aparatura electronica de care proprietarii dispuneau. Integrarea a impus, in afara de corpuri pe masura dimensiunilor acestor obiecte, si potrivire cromatica. Astfel, suprafetele mobilierului au fost alese dintr-o combinatie de materiale care sa asigure coerenta culorilor per ansamblu. Lemn, geam si material ce imita suprafetele metalice au fost alegerile facute!
|
|
BUCATARIA
Desfiintarea usii la bucatarie si decuparea peretelui despartitor de hol sunt elementele la care s-a apelat, in ideea imprimarii deschiderii de care au simtit nevoia in spatiul mic al bucatariei. Ca intri in zona bucatariei te anunta si trecerea de la parchetul laminat la gresie. Impresia obtinuta prin apelarea la micile modificari constructive nu te mai duce deloc cu gandul la spatiul foarte mic dedicat initial bucatariei. S-a reusit intr-un perimetru restrans o bucatarie complet utilata si mobilata. De remarcat este aici buna exploatare a zonelor, care nu afectau libertatea de miscare, respectiv: inaltimea peretelui si zona din dreptul geamului. Atat cat a permis peretele, pe inaltime, au fost dispuse dulapuri largi, cu multe compartimentari si etajere, iar zona ferestrei a fost amenajata dupa modelul american, cu chiuveta pozitionata sub geam. Atenta finisare a marginilor de la usile corpurilor de mobilier, decupajul etajerelor, forma geamurilor de pe dulapuri, culoarea alba si materialele alese pentru micile obiecte electrocasnice, blatul de lucru, al carui material poarta culorile ce se regasesc in intreaga bucatarie, sunt detalii care sustin criteriul estetic. Grija sesizabila la tot pasul in amenajarea interiorului de a dispune cat mai rational de suprafata disponibila a condus la adoptarea unor solutii interesante, surse bune de inspiratie pentru interioarele care nu ofera prea mult ca si coordonate geometrice si spatiale.
IN BAIE
Mica si ingusta, baia a impus masuri de eficientizare a spatiului disponibil. S-a renuntat la cada care lua prea mult din spatiu si s-a ales ca solutie, cabina de dus. Doua elemente, aduc un aer altfel baii: fereastra foarte inalta si ingusta, imbracata in tamplarie din PVC albastra si usa de lemn din esenta care se regaseste in tot restul apartamentului (cires).
DRESSING
Pentru ca indeplinirea a trei functiuni in aceeasi incapere necesita si mult mobilier, pentru a nu incarca vizual, s-a apelat pentru mobilierul din dormitor la un material in nuante de bej si la imbracarea in oglinda a usilor dressingului. Ce-i drept ca spatiul a beneficiat si de prezenta unor geamuri mari si implicit de multa lumina. Fiecare centimetru a fost folosit, si in sprijinul acestei constatari vin si imaginile, in care se observa cum, ca o completare a dressingului, a fost utilizat chiar si peretele de deasupra patului.
FUNCTIUNEA BIROULUI
In constructia spatiului pentru birou intalnim o abordare interesanta, reprezentata prin dispunerea in prelungirea biroului, pe peretele opus patului, a unei suite de trei corpuri de dulapuri, asimetrice ca si inaltime. In plus, un element original, generat de nevoia de a permite deschiderea usii, este geometria interesanta a ultimului dintre corpuri (cel mai inalt). Repartizat pe unul dintre colturile din zona ferestrei, biroul propriu-zis este gandit sa satisfaca tot ceea ce implica o astfel de functiune, incercand sa nu afecteze prea mult libertatea de miscare de care este nevoie in dormitor, in special in zona dressingului.
Compartimentarea chibzuita a mobilierului este prima solutie la care puteti apela in vederea adaptarii la un spatiu dat. Exista acum pe piata o gama larga de solutii tehnice si accesorii pentru toate tipurile de mobilier la care puteti apela, tot in acest scop |
Gandita tot in ideea de a ingloba cat mai multe functiuni, amenajarea dormitorului a trebuit sa raspunda nevoilor, atatea cate au mai ramas nesatisfacute, dar sunt absolut necesare intr-o casa. Astfel aici proprietarii au intruchipat urmatoarele functiuni: spatiu de dormit, dressing si birou |