x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Fructe multicolore in casa ai in gradina

Fructe multicolore in casa ai in gradina

de Cornelia Constantin    |    02 Noi 2006   •   00:00
Fructe multicolore in casa ai in gradina

MEREU VERDE
Alegeti-va plante cu fructe pentru decor de toamna
MEREU VERDE
Alegeti-va plante cu fructe pentru decor de toamna

decorative prin fructe. Capiscum, Solanum, Nertera, Skimmia, Ardisia sunt printre cele mai cunoscute plante decorative prin fructe. Tot in aceasta perioada, in care ne bucuram cu totii de ruginiul toamnei, putem sa aranjam platouri cu fructe, frunze si porumb depanusat.

CAPISCUM - ARDEIUL DECORATIV

Planta tufoasa de 30-40 cm inaltime, ardeiul decorativ are frunze moi, alungite si prezinta interes datorita fructelor sale frumos colorate, de forme variate si florilor mici, albe. Fructele sunt la inceput verzi, iar mai apoi se coloreaza in alb, galben, rosu, violet si in unele cazuri chiar in negru. Chiar daca este planta perena, Capiscum se obtine in fiecare an din seminte, pentru ca se stie faptul ca o planta tanara arata mult mai bine decat una peste care au trecut cativa ani. Ciupiti repetat varfurile lastarilor tineri ca sa ajutati planta sa aiba o tufa bogata. La inceputul verii apar florile, iar fructele ne incanta de vara pana iarna. Este o planta care suporta chiar si soarele direct pentru cateva ore, mai ales dimineata. Temperatura potrivita este de peste 13 grade, dar planta se dezvolta cel mai bine la aproximativ 18 grade Celsius. Daca ardeiul decorativ nu va avea lumina suficienta, el va avea o crestere alungita si neinteresanta, florile vor fi sporadice, iar fructele nu vor avea culori stralucitoare. Pentru ca planta sa tina toate fructele are nevoie de umiditate destul de mare atat in aer (stropiri pe frunze), cat si la radacina. Atunci cand apar fructele se recomanda fertilizari de doua-trei ori pe luna. Procedati cu semintele de ardei decorativ asa cum procedati si cu semanaturile de legume pentru gradina.

SOLANUM - MARUL DRAGOSTEI

Este un arbust de 30-40 cm inaltime, care poate fi plantat in gradina sau in ghiveci. In gradina, el se poate pastra un sezon, pentru ca nu rezista la geruri, deci se comporta ca o planta anuala. In casa, in schimb, se poate pastra ani la rand. Este decorativ prin fructele sale rosii sau portocalii de marimea unei cirese. Prefera expunerile luminoase, dar nu agreeaza caldura excesiva si nici insolatia directa. Vara se uda moderat, iar iarna, destul de putin, pentru ca altfel isi pierde frunzele si fructele. Nu este o planta pretentioasa in privinta solului. El poate fi format din pamant de gradina, de frunze si putin nisip care sa ajute la drenaj. Temperaturile optime sunt de 16-18 grade, dar se adapteaza si la spatii mai racoroase (nu mai putin de 10 grade Celsius). Se inmulteste primavara prin seminte sau lastari. Atentie: planta este otravitoare.

NERTERA

Este cu adevarat o planta interesanta. Practic, la suprafata ghiveciului se afla o masa de frunzis persistent, verde intens, nu mai inalt de 5-10 cm, presarat cu fructe portocalii ca niste bobite. Florile Nerterei sunt albe, galbene sau oranj si apar primavara (aprilie-mai). Planta are nevoie de o atmosfera umeda, de expuneri umbrite si nu-i place sa i se schimbe locul prea des. Udarea trebuie sa fie regulata si pentru ca excesul de apa este daunator. Nu agreeaza apa calcaroasa, temperaturile mai mici de 12 grade si nici administrarea prea deasa de ingrasaminte. E bine sa aveti ceva experienta cu plantele inainte de a va achizitiona una.

SKIMMIA

Arbust japonez cu frunzis persistent, Skimmia are exemplare cu flori femeiesti si altele cu flori barbatesti. Pentru fructificare este nevoie de ambele tipuri de flori. Frunzele sale de un verde inchis au aspectul unui varf de lance si contin uleiuri aromatice. Florile care apar vara formeaza ciorchini, iar fructele sunt rosii, portocalii sau albe si tin cateva luni (toamna si iarna). Poate fi tinuta afara chiar si la temperaturi usor negative. La geruri extreme, plantele tinere se protejeaza. Se amplaseaza la lumina buna, dar tolereaza si umbra fara a-i fi afectat aspectul decorativ. Este o planta utilizata in orase, pentru ca suporta aerul uscat, poluat si nu este pretentioasa in privinta solului.

ARDISIA

Inalta de păna la 80 cm, Ardisia are tulpina dreapta si putine ramificatii. Frunzisul frumos este completat de florile albe persistente cu petale ca niste sageti si de fructele sub forma de cirese care apar vara chiar si in conditii de camera. Florile si fructele persista chiar si căteva luni. Maturizarea fructelor se face lent, asa ca frecvent se intămpla ca in preajma Sarbatorilor de iarna sa fie frumos colorate. In comparatie cu alte plante decorative, Ardisia prefera camere calde, iar iarna, cănd se afla in usor repaus, temperatura nu trebuie sa scada sub 10 grade Celsius. Ii place lumina, fara soare direct, iar pamăntul din ghiveci trebuie mentinut reavan pe toata perioada de vegetatie. Nu suporta uscaciunea din aer si nici pe cea din pamănt.

INFORMATII UTILE

Dupa cum vedeti, e destul de greu sa tragem o concluzie generala in privinta plantelor cu fructe decorative tocmai pentru ca sunt atăt de variate. Dar e bine sa retineti ca fructele nu sunt comestibile, ba chiar la un consum accidental va pot provoca intoxicatii neplacute. Majoritatea plantelor decorative prin fructe se inmultesc usor din seminte sau lastari, asa ca, daca doriti, puteti sa le tratati ca si pe cele anuale (le pastrati un sezon, dupa care, in primavara urmatoare, obtineti alte plantute tinere). Daca sunteti incepator in ale ingrijirii plantelor decorative, evitati totusi sa va achizitionati Nertera, care in opinia mea este ceva mai dificila. Incercati Skimmia si Solanum, care sigur va vor satisface curiozitatea.

Chiar daca fructele va stărnesc curiozitatea de a le gusta, amintiti-va ca cele mai multe sunt otravitoare. Exceptie face doar Capiscum, care are fructe comestibile, dar si el este cultivat tot pentru calitatile sale decorative
×
Subiecte în articol: fructe fructele planta decorative