x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Gingașe și parfumate, dar toxice. Află care sunt cele mai otrăvitoare flori, ca să ști să te ferești de ele

Gingașe și parfumate, dar toxice. Află care sunt cele mai otrăvitoare flori, ca să ști să te ferești de ele

05 Apr 2016   •   10:05
Gingașe și parfumate, dar toxice. Află care sunt cele mai otrăvitoare flori, ca să ști să te ferești de ele

Florile, unele dintre cele mai grațioase creaţii ale naturii, încântătoare și pline de mireasmă au menirea de a ne face viața mai frumoasă și de a ne bucura sufletul prin frumusețea și desăvârșirea lor. Unele sunt plante care te vindecă, altele însă te pot îmbolnăvi sau chiar otrăvi.

Există însă specii de flori care, dincolo de aspectul desăvârșit, ascund în componența lor substanțe extrem de toxice, care otrăvesc organismul, provocând dureri de cap, iritații și chiar convulsii.

Le atingem, le mirosim și le oferim în dar pentru a umple sufletele cu bucurie, dar trebuie să știm că unele dintre ele ne pot intoxica sau chiar otrăvi. Iată care sunt unele dintre cele mai otrăvitoare flori:

Te-ar putea interesa și

6 rezultatele spectaculoase ale cataplasmei cu usturoi aplicată pe tălpi

1. Lăcrămioara

Cunoscută și sub denumirea de mărgăritar sau dumbrăvioară este una dintre cele mai încântătoare flori. Iubite și apreciate pentru finețea, gingășia, dar mai ales pentru parfumul lor, lăcrămioarele sunt în întregime otrăvitoare. În plantă au fost descoperite aproximativ 38 de substanțe toxice, iar verdictul asupra conținutului lor toxic a fost unul uimitor: toate părțile plantei - florile, fructele, semințele, tulpinile, rădăcinile și frunzele - sunt otrăvitoare.
Ingestia unei mici cantităţi s-ar putea să nu vă rănească prea mult, dar dacă se consumă o cantitate mai mare, consecinţele pot fi diverse: se pot manifesta ameţeli, stare de greaţă şi vomă, dureri la nivelul gurii şi dureri abdominale, diaree şi crampe stomacale. De asemenea poate fi afectată şi inima, bătăile inimii pot deveni neregulate rapide sau se pot încetini.

2. Crizantema

.........................

Citește mai mult pe ANTENA SATELOR și află totul despre plantele otrăvitoare

×