x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Grădina mea. Activităţi de toamnă în grădină

Grădina mea. Activităţi de toamnă în grădină

20 Oct 2016   •   09:45
Grădina mea. Activităţi de toamnă în grădină

Dacă vă gândiţi că treaba în grădina se încheie după culesul pomilor fructiferi şi a viţei de vie, va înşelaţi. Pentru că toţi gospodării îşi doresc ca an de an producţia să crească, toamna trebuie să ne ocupăm de ingrijirea plantelor, respectiv de aplicarea de tratamente arborilor şi viţei de vie.


Este adevărat că stropirile de toamnă nu se compară cu cele de primăvară şi vara, însă este mare nevoie de ele. În acest fel, pregătim grădina pentru iarnă.

Tratamentele de toamna aplicate pomilor fructiferi şi viţei de vie sunt necesare întrucât ajută la combaterea insectelor şi a bacteriilor ciuperci care pot conduce la îmbolnăvirea plantelor.

Stropirile trebuie făcute atunci când copacii nu mai au frunze. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că tratamentele se aplică în funcţie de condiţiile meteo. Tebuie să ne asigurăm că nu se vor înregistra temperaturi negative şi că nu se vor semnala precipitaţii, nici sub formă de ploaie, nici sub formă de ninsoare.

Nici vântul nu ajută deloc stropirile, ba chiar încurcă această activitate.

Pentru măr, par gutui, cireş şi vişin, horticultorii recomandă...........................

Citește continuarea AICI

×