x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Holul - prima functiune a unei locuinte

Holul - prima functiune a unei locuinte

12 Mai 2005   •   00:00

Spectaculos in tonuri neutre / Viata in culori - exprimarea individualititii in amenajarea casei / Clasic si formal in gradini / Juridic, Financiar, Imobiliare

  • JURNALUL DE CASA, GRADINA SI TERENURI
  • UN SUPLIMENT IN FIECARE ZI
    Editie
    Ed. Colectie
    Jurnalul
    Sanatate
    Jurnalul
    Gastronomie
    Jurnalul
    Cumparaturi
    Supliment
    TV
    Jurnalul
    Casa
    SUMAR

    Distinctia oferita de artizani


  • EDITORIAL de LUMINITA IOAN

  • Se spune adesea ca noi, romanii, nu stim sa apreciem valorile nationale. Pentru Brancusi, de exemplu, mimam un soi de respect pentru ca stim ca strainii isi ridica imediat palaria la auzul numelui lui, insa despre adevaratele noastre sentimente vorbeste (prea) clar modul in care ne-am grabit sa restauram operele pe care ni le-a lasat la Targu Jiu, fara a ne cere ceva la schimb.

    Numele Anei Aslan ne provoaca un puseu de mandrie si orgoliu doar cand citim prin ziare ori auzim pe la stiri ca pentru medicii din lumea intreaga ea este un fel de semi-zeu.

    Exemplele sunt nenumarate si ele nu ocolesc nici zona amenajarilor de locuinte. Exista multi oameni care resping ideea de a-si decora un colt al casei sau gradina cu obiecte traditionale romanes ti, pe motiv ca nu sunt suficient de moderne ori atragatoare din punct de vedere estetic.

    Fiind perioada ideala pentru (re)decorarea caselor si a curtilor, ne-am gandit sa va prezentam cateva obiecte traditionale, care sunt nu numai foarte practice, dar confera spatiilor caldura si distinctia la care viseaza cei mai multi dintre noi. Fie ca sunt realizate din ceramica de diferite culori, lemn ori combinatii din aceste materiale si sfoara, pictate sau nu, fiecare dintre aceste vase spune povestea dragostei cu care a fost realizat de artizani.

    Va invitam sa admirati cele cateva produse, reprezentative - credem noi - pentru o anumita tendinta de amenajare exterioara, dar si interioara si suntem siguri ca am reusit sa va convingem sa nu le ocoliti atunci cand decideti sa demarati procesul de decorare.
    ARHIVA - Jurnalul de Cumparaturi
    • Click aici pentru a accesa arhiva
    ×