x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Imagine reală, lumina şi senzaţia de spaţiu mai larg

Imagine reală, lumina şi senzaţia de spaţiu mai larg

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    19 Sep 2009   •   00:00
Imagine reală, lumina şi senzaţia de spaţiu mai larg
Sursa foto: /IKEA

Ne-am oprit în cadrul acestui număr, printre altele, dar în special, asupra unui obiect nelipsit într-o casă de om. Un obiect la care, cu siguranţă, apelaţi zi după zi, după zi... Oglinda!



Trebuie să recunoaştem fiecare dintre noi că putem considera oglinda un prieten de nădejde, de vreme ce "spune sincer" ori de câte ori i se cere tot ceea ce e de ştiut despre aspectul nostru. Asta în primul rând. Sunt însă şi alte atribute care i-au fost descoperite de-a lungul vremurilor până în zilele noastre.

Oglinda din sticlă, o invenţie patentată de nimeni alţii decât vestiţii sticlari din Murano, a început aşadar prin a fi confecţionată cu scopul precis de a reflecta imaginea celui care se uită în ea. Vorbim despre oglinda din sticlă, căci dacă este să ne referim la descoperirea ca şi funcţiune a oglinzii este de ajuns să ne gândim la statuia lui Venus din Milo (Afrodita), datând de prin secolul al II-lea î.Hr. Despre zeiţa frumuseţii se consideră că ar fi avut într-o mână o oglindă, iar în cealaltă, un pieptene sau un voal sau un scut, aici părerile fiind împărţite.

Dacă se consideră asta, e clar că se ştia încă de pe atunci că poţi să-ţi oglindeşti chipul şi să-i observi trăsăturile. Doar că obiectul în sine, cel care reflectă această imagine, era confecţionat din metale şlefuite, precum argint sau bronz.

Acestea au fost începuturile obiectului denumit generic oglindă.

Într-un final, adică în zilele noastre, oglinda, după cum spuneam şi anterior, a ajuns să îndeplinească funcţiuni total diferite de ceea ce a însemnat ea la început. Toate însă sunt legate de proprietatea ei de a aduce lumina în locul care o conţine şi de a da impresia de spaţiu mai mare.

Acum, oglinda pentru o casă poate să fie şi un obiect decorativ nemaipomenit sau se poate regăsi într-un interior ca material de placare a diferitelor suprafeţe: perete, chiar şi pardoseală (mozaicul decorativ din oglindă), piese de mobilier sau de decor, corpuri de iluminat. Despre toate aceste noi funcţiuni, updatate de know how-ul, creativitatea şi tehnologia vremurilor moderne, şi în plus trei pagini cu oglinzi "care mai de care" mai clasice, mai moderne, mai unicat sau mai haioase, după cum o cameră de copil o cere, în numărul 230 al Jurnalului casei.    


×
Subiecte în articol: editorial