Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fac parte dintre aceia care păstrează mari reţineri în privinţa utilizării excesive a inoxului ca material sau componentă decorativă în interiorul casei. Nu pot să nu recunosc însă excepţionalele calităţi ale acestui aliaj, mai cu seamă pe cele tehnice şi utilitare, calităţi complex şi inteligent speculate de o serie impresionantă de producători ai celor mai diverse obiecte.
Fac parte dintre aceia care păstrează mari reţineri în privinţa utilizării excesive a inoxului ca material sau componentă decorativă în interiorul casei. Nu pot să nu recunosc însă excepţionalele calităţi ale acestui aliaj, mai cu seamă pe cele tehnice şi utilitare, calităţi complex şi inteligent speculate de o serie impresionantă de producători ai celor mai diverse obiecte. De la mobilier la bijuterie, de la element structural la obiecte decorative şi de la industria aeronautică la cea alimentară, inoxul îşi dovedeşte utilitatea, spectaculozitatea şi rezistenţa. Sunt numai cîteva motivele pentru care îi dedicăm acest material…
Tehnologic vorbind
În metalurgie, oţelul inox este definit ca un aliaj fier-carbon cu un conţinut de crom de minimum 11,5% (la greutate). Tehnicienii îi spun, în limbaj internaţional, “stainless steel”, ceea ce s-ar traduce “oţel fără pată”. Principalele sale calităţi sunt că nu se pătează, nu corodează şi nu este atacat de rugină în condiţii atmosferice normale. De altfel, producătorii au creat o gamă foarte extinsă de oţeluri inoxidabile, în funcţie de mediul şi de condiţiile termice la care urmează să reziste în timpul vieţii… utilitare. Este, poate, interesant de ştiut că utilizările cele mai comune ale inoxului sunt în fabricarea tacîmurilor şi a curelelor de ceas.
Citește pe Antena3.ro
Valoarea lui reală
Rezistenţa la coroziune şi pătare, costurile scăzute de întreţinere, luciul atît de familiar şi valoarea comercială relativ scăzută au făcut din oţelul inox o materie primă cu întrebuinţări aproape nelimitate. Din cele peste 150 de aliaje aflate în producţie cam 15 sînt intens utilizate şi foarte cunoscute. Oţelul inox poate fi tras în foi de tablă foarte subţire, bare de orice diametru, ţeavă, sîrmă. Poate fi relativ uşor prelucrat la cald sau la rece. El este o importantă materie primă pentru fabricanţii de ceasuri sau bijutieri, dar şi în industria aeronautică şi automobilistică. Componentă esenţială a variate piese de mobilier, nelipsit din nici o bucătărie şi obligatoriu în industria alimentară. Ideal pentru transportul, în cisterne, al lichidelor uşor perisabile (de la băuturi acidulate pînă la lapte) şi a unor substanţe chimice corozive. Element de rezistenţă sau utilizat la placări exterioare în construcţiile înalte, de tip zgîrie-nori.
Voga artistică
Oţelul inox a cunoscut o adevărată vogă artistică, în special în perioada de înflorire a stilului Art Deco. Cea mai faimoasă utilizare arhitecturală, devenită reprezentativă pentru acest gen, este placarea exterioară a Chrysler Building din New York. Multe alte exemple pot fi aduse în sprijinul acestei afirmaţii, de la cele 886 de tone de inox incorporate în Gateway Arch, pînă la Casa Parlamentului Australian de la Canberra. Sculptori de mare prestigiu au modelat opere absolut remarcabile, ca formă şi dimensiuni, din acest material, designerii fac studii de utilizare dintre cele mai sofisticate, iar artizanii maşinăriilor motorizate încearcă să dea forme elegante şi strălucitoare unor subansamble altădată urîte sau nesemnificative din punct de vedere estetic. Întorcîndu-mă la debutul acestui articol, cu speranţa că am reuşit să vă trezesc interesul, mărturisesc: nu mi-aş cumpăra un fotoliu cu braţele din inox, dar nu mă pot lipsi de arsenalul strălucitor aflat în bufetul din bucătărie.
Inox din antichitate
Cîteva piese metalice miraculoase, inoxidabile, ne-au rămas încă din antichitate. Cea mai cunoscută este coloana de fier de la Delhi, ridicată din ordinul lui Kumara Gupta I în jurul anului 400 î.Ch.
Aceste piese manufacturate din fier nu îşi datorează rezistenţa la coroziune aliajului cu cromul, ci conţinutului ridicat de fosfor, care, în anumite condiţii meteorologice, formează o peliculă exterioară foarte rezistentă la factorii de mediu oxidanţi. Inoxul modern, aliajul fier-crom atît de utilizat azi, a fost identificat în 1821 de metalurgistul francez Pierre Berhier, care a constatat rezistenţa sa la atacul elementelor oxidante, dar şi la anumiţi acizi.
